Odoacru a fost primul rege al Italiei atunci când l-a detronat pe ultimul împărat Romulus-Augustulus, a cărui domnie a marcat sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Chiar dacă unii consideră domnia sa ca una lipsită evenimente deoarece nu a introdus inovații, el a menținut cu succes ordinea, cultura și ultimele vestigii ale civilizației Imperiului Roman.
Nu se știe nimic în mod clar despre primii ani de viață ai acestuia. În general etnia sa este considerată germanică dar cine i-au fost părinți și unde a fost crescut sunt încă subiecte dezbătute intens de către istorici.
Majoritatea istoricilor sunt de acord că tatăl său a fost Edico Hunul, rege al unui trib germanic și consilier de încredere al lui Attila. Prin intermediul acestuia a fost trimis la Roma ca ambasador. Înainte să se alăture armatei romane, se crede că Odoacru a luptat pentru tatăl său.
Odoacru apare pentru prima dată în istorie într-un rol minor în lupta cu vizigoții din 463 D.Hr. Până în 470, acesta ajunsese ofițer în armată romană. În această perioadă împăratul bizantin Leo I îl numise pe Iulius Nepos ca împărat al occidentului iar acesta la rândul lui îl numise pe generalul Oreste drept conducător al armatei, împotriva dorințelor Senatului roman. Senatul nu avea încredere în Oreste deoarece acesta nu era un patrician și mai ales pentru că luptase alături de Attila împotriva Romei. Mai mult decât atât acesta era și foarte popular în rândul armatei, fapt ce reprezenta motiv de îngrijorare.
Odată ajuns la cârma armatei, Oreste și trupele sale îl trimit în exil pe Nepos iar în locul său devine împărat Romulus Augustulus, fiul lui Oreste. Ca recompensă pentru ajutorul lor, soldații i-au cerut lui Oreste o treime din pământurile Italiei. Problema era că acele pământuri erau deja locuite de cetățeni romani.
Așa cum era de așteptat, Oreste i-a refuzat iar refuzul i-a fost favorabil lui Odoacru. Acesta i-a asigurat pe soldați că dacă vor intra sub comanda sa vor putea primi ceea ce li se cuvenea. Mulți soldați s-au alăturat acestuia și au reușit să-l învingă pe Oreste și să-l execute.
După două zile de la execuția lui Oreste, pe 4 septembrie 476, Romulus Augustulus a fost demis iar Imperiul Roman de Apus a luat sfârșit. Senatul roman l-a aprobat pe Odoacru și a scris împăratului din est, atunci Zeno, că imperiul din est putea fi condus foarte bine de un împărat iar partea de vest de un rege.
Împăratul nu a fost de acord și a cerut reacceptarea lui Iulius Nepos. Odoacru nu-și dorea să-l vadă pe Nepos asumându-și puterea din nou, așa că se declară rege. Chiar dacă la început nu a fost mulțumit, împăratul Zeno a considerat că având un rege în vest și nu un co-împărat ar fi fost mai bine pentru prestigiul său și astfel a aprobat domnia lui Odoacru. La doar 42 de ani, Odoacru era cel mai puternic om din Italia.
Pe parcursul domniei sale a fost numit „Rege al Italiei” o singură dată, în rest fiind numit Dominus Noster (Domnul Nostru). Relația cu trupele rămăsese foarte bună, bazându-se pe respect reciproc și era recunoscut pentru umilința sa. Cu toate acestea nu a ezitat să-i distrugă pe toți cei care i s-ar fi opus.
În timpul domniei a îmbrățișat conducerea romană încât și-a luat prefixul Flavius, motiv pentru care s-a bucurat de sprijinul constant al Senatului.
Chiar dacă fusese crescut ca un Arian, faptul că a permis trinitarismului să fie practicat în regat a dovedit înțelepciunea și toleranța sa. Erezia ariană era credința că Iisus fusese un om obișnuit, nu un egal al lui Dumnezeu și prin urmare ei nu credeau în trinitate.
În timp el a anexat Sicilia și Dalmatia regatului său și a pornit războaie în est. Aceste mișcări nu au fost pe placul împăratului Zeno care le considera o creștere a puterii ce îi amenința autoritatea, astfel acesta a făcut o alianță cu Teodoric al Goților. Acest tratat specifica că după înfrângerea lui Odoacru, Teodoric ar fi condus Italia până la venirea împăratului.
Pentru Zeno acest tratat era menit să atace două probleme. Pe de o parte se afla Odoacru iar de cealaltă Teodoric care până atunci îi crease multe probleme în zona Balcanilor. Împăratului nu îi păsa care din cei doi era învins, fiind mai interesat să rămână doar cu o singură problemă.
Teodoric a pornit spre Italia unde odată intrat a început să cucerească toate orașele din calea sa. De fiecare dacă când se întălnea cu Odoacru, acesta din urma era învins. Chiar și așa, acesta nu ceda iar luptele s-au întins timp de câțiva ani. Pe 25 februarie 493, între cei doi se semnează un tratat prin care aveau să conducă împreună.
La cina formală pentru săbătorirea tratatului, Teodoric îl înjunghie mortal pe Odoacru. În ziua crimei, familia și prietenii lui au fost atacați. Soția lui a fost înfometată până la moarte iar fratele lui a fost folosit ca țintă pentru arcași.
Chiar dacă domnia sa avea să fie eclipsată de cea a lui Teodoric, în timpul lui Odoacru țara a avut pace într-o perioadă haotică, a ieșit din foamete, a fost apărată împotriva invaziilor și mărită prin cuceriri militare.
