Omul din Neanderthal

In august 1856, intr-o mica vale dintre Dusseldorf si Wuppertal, din Germania, numita Neanderthal, intr-o cariera de calcar, au fost gasite oseminte si un fragment de craniu apartinand celui care va fi denumit, ulterior, Omul din Neanderthal (Homo neanderthalensis), omul preistoric, cel care l-a precedat pe Homo sapiens. Coincidenta sau nu, toponimul Neanderthal, existent de dinaintea acestei descoperiri, inseamna, in limba germana, “Valea omului nou”, denumire data in amintirea unui pastor, poet si muzician german – Joachim Neander – care, in momentele de meditatie, isi cauta linistea in cadrul natural idilic, oferit de aceasta vale.

O alta denumire stiintifica, pentru uimitoarea fiinta descoperita in acel loc, propusa de biologul german Ernst Haeckel, inducand ideea ca este vorba de o specie hominida rudimentara, limitata, mai apropiata de stadiul de animal, a fost Homo stupidus, abandonata destul de repede, deoarece nu corespundea realitatii pe care au reconstituit-o, din informatiile adunate, intr-un timp relativ scurt, cei mai multi oameni de stiinta.

Naturalistul Johann Carl Fuhlrott si anatomistul Hermann Schaaffhausen, carora li s-au prezentat osemintele descoperite, observand craniul lung, cu fruntea joasa, nasul mare si lat, proeminentele groase de deasupra ochilor, au ajuns la concluzia ca este vorba de un om primitiv, cu o conformatie anatomica necunoscuta pana atunci, dar mult mai tarziu cercetatorii au acceptat ideea ca Omul din Neanderthal nu este o subspecie a lui Homo sapiens, ci una independenta, care a trait, in spatiul european, in Asia Mica si care a emigrat si pe alte teritorii, pana in zona Muntilor Altai (China si Mongolia de astazi), aproximativ intre anii 130 000 – 30 000 i.Hr. Timp de aproape 10 000 de ani a coexistat cu Homo sapiens, pana la finalul ultimei glaciatiuni, cand Homo neanderthalensis a disparut.

Descoperirea altor schelete, intr-o grota de pe teritoriul actual al Belgiei, apoi in Franta, Portugalia, Spania, Croatia, in nord-vestul Caucazului si in alte parti din Orientul Apropiat, au facut ca oamenii de stiinta sa accepte, fara dubiu, existenta acestui umanoid, care nu intruchipeaza o etapa, dintr-o lunga devenire a speciei, ci una independenta, cu particularitati bine definite, care s-a dezvoltat in paralel, timp de zeci de mii de ani, cu Homo sapiens. O analiza a unei secvente de ADN, facuta in 2010, indica un aport de 1-4%, al omului neanderthalian, in genomul lui Homo sapiens, dar rezultatele sunt inca destul de controversate. Unii specialisti sustin ca ar putea fi vorba de un stramos comun al celor doua specii, si nu de o incrucisare.

Omul din Neanderthal era putin mai scund decat europenii de astazi (1,50-1,70 metri), cu o greutate medie de 90 de kilograme, avea oase masive, barbia aproape absenta, o capacitate a creierului intre 1500-1700 centimetri cubi (in comparatie cu omul modern, a carui capacitate craniana este de 1350-1400 centimetri cubi). Ca forma anatomica, pare a fi un metisaj intre tipul african (Erectus africanus) si cel asiatic (Erectus asiatico). Foarte probabil, traia din vanatoare, pescuit si cules de fructe salbatice. In perioadele reci, carnea era hrana de baza, preparata la foc. Omul din Neanderthal este la originea unei bogate culturi materiale, in raport cu vremea sa, manifestata prin preocupari de ordin estetic – incizii geometrice pe oase de animale, folosirea colorantilor naturali (caolin, carbon, ocru), confectionarea de obiecte pentru uzul cotidian, din piatra si din lemn, uscarea si conservarea pieilor de animale etc.

De asemenea, omul neanderthalian pare a fi primul care a conceput un ritual al inmormantarii, in cadrul caruia erau aduse ofrande – unelte, arme, coarne de animale. Pe teritoriul de astazi al Iranului, s-a descoperit un Om de Neanderthal inmormantat pe un pat de flori, asa cum s-a putut deduce din analiza nenumaratelor urme de polen. Nu erau practici generalizate (probabil ca, in unele parti, acesti oameni preistorici erau canibali), dar descoperirile arheologice indica destul de clar o forma primara de existenta in colectivitate, fara a se putea spune cu certitudine daca posedau un anume limbaj articulat, desi, din punct de vedere fiziologic, ar fi fost capabili, avand in vedere structura osului ligual (hioid), in forma de U, aflat deasupra laringelui, nelegat de celelalte oase, esential pentru vorbire.

Este foarte posibil ca Omul de Neanderthal sa fi initiat si intretinut un cult al Ursului, asa cum se poate deduce din descoperirile din situl de la Dordogne (din sud-vestul Frantei), unde, intr-o grota, s-au descoperit numeroase cranii de urs, pe o dala de piatra de 800 de kilograme, iar alaturi, un schelet al unui Om din Neantderthal, culcat pe partea stanga, in pozitie fetala, si capul spre nord.

Cauzele pentru care Omul din Neanderthal a disparut, in urma cu peste 30 000 de ani, nu sunt foarte clare, suscitand formularea mai multor ipoteze. Datele arheologice indica o disparitie progresiva, care a coincis cu perioada in care grupuri de oameni (Homo sapiens/Omul de Cro-Magnon) au parasit Orientul Apropiat, indreptandu-se spre Europa Centrala, intr-o regiune cu un climat mai favorabil, dupa ultima glaciatiune. Unii cercetatori sustin ca Homo neanderthalensis ar fi disparut in momentul in care nu s-a mai putut adapta conditiilor climatice, altii ca ar fi vorba de o urmare a unei mutatii genetice, care a provocat boli grave si, prin urmare, stingerea acestor populatii. Nu sunt excluse nici intoxicatiile alimentare in masa, cu ciuperci otravitoare, saruri de plumb, arsenic etc. sau carentele  de vitamine (A,B, F, E), in conditiile unei alimentatii bazata, in mare masura, pe carne, care au antrenat o rata ridicata a mortalitatii.

In 2010, o echipa de cercetatori de la Universitatea din Arizoma, pe baza unui program informatic, care cuprinde toate variabilele (clima, hrana, caracteristici anatomice, comportament), si pe datele a 167 de fosile, a ajuns la concluzia ca Omul din Neanderthal si Homo sapiens s-au amestecat, traind, multa vreme, in aceleasi locuri, vanand impreuna, interactionand biologic si cultural. De altfel, la Universitatea din Chicago, s-a descoperit, tot pe baza analizei ADN-ului, ca o gena responsabila de dezvoltarea creierului, prezenta la 70% dintre oamenii care traiesc astazi, provine de la Omul din Neanderthal.

Ipoteza convietuirii pare viabila cu atat mai mult cu cat nu s-au descoperit semne de violenta pe fosilele de Homo neanderthalensis si de Homo sapiens, din perioada in care ar fi putut trai laolalta, ceea ce ar putea indica faptul ca au fraternizat. Nu se poate afirma cu certitudine nici daca scepticismul unora in a accepta ascendenta omului modern (chiar si partial) in Omul din Neanderthal are legatura si cu faptul ca prima “impresie”, lasata de studiul fosilelor, a fost de “Homo stupidus”, iar omul de astazi, in orgoliul lui nemasurat, nu ar vrea sa gaseasca o astfel de veriga in devenirea lui.