Municipiul Alba-Iulia este situat în regiunea istorică Transilvania, în centrul podişului transilvan, şi mai este cunoscut pe vechiul său nume, Bălgrad. Frumosul oraş este reşedinţa judeţului Alba şi este străbătut de râul Mureş, fiind situat pe prima terasă a acestuia, iar pe cea de-a doua terasă a Mureşului sunt ridicate, pe vatra vechilor aşezări, cetatea şi construcţiile aferente, bineînţeles, la un nivel superior celui vechi.
Oraşul are o istorie tumultoasă, aceasta putând constitui singură un motiv de vizită, mai ales pentru poporul român. Pe acest teritoriu, se presupune că se găsesc urme de viaţă care ar data de acum 5000 de ani şi, tot în această zonă, se pare că a locuit un trib tracic faimos din care au rezultat, bineînţeles, dacii. Aceştia au pus bazele unei cetăţi care a înfiorat lumea romană, numită Apoulon.
Această cetate aparţinea unui trib sau unei uniuni de triburi stabilite în zona Mureşului şi a Apusenilor şi este recunoscută ca o mare putere a Daciei , rezistând cu stoicism în faţa atacurilor romane.
În epoca romană, Apoulon-ul dacic s-a dezvoltat foarte mult, sub numele de Apulum, în secolele II şi III, devenind un fel de mică Romă a Daciei. Din 1541, oraşul Alba-Iulia a devenit capitala oficială a Transilvaniei, iar un moment memorabil pentru toţii românii este cel din anul 1599, la 1 noiembrie, când Mihai Viteazul a intrat în oraş cu oastea sa, pentru a unifica cele trei ţări române, conducându-le de aici.
După Primul Război Mondial, deci după prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, Transilvania s-a unit cu România, iar la 1 Decembrie 1918, s-a pecetluit unirea aşteptată de atâtea sute de ani. Drept urmare, aici se sărbătoreşte Ziua Naţională a României, iar oraşul Alba-Iulia este numit „cetate-simbol a Marii Uniri a românilor” (Parlamentul României).
Lăsând istoria la o parte, oraşul Alba-Iulia are mult mai multe de oferit. Printre obiectivele turistice de mare valoare, se numără catedrale, biserici, muzee, teatre, clădiri cu o arhitectură deosebită şi, cel mai important dintre toate – Cetatea Alba Carolina.
Cetatea a fost dezvoltată de Carol al VI-lea, iar fortăreaţa în formă de stea, în stil Vauban, are 7 bastioane şi este construită de arhitectul Giovanni Morando Visconti, de origine italiană. Este cea mai impozantă fortăreaţă de acest gen din Europa de sud-est, mai ales datorită măreţelor porţi prin care se făcea accesul.
În interiorul fortificaţiei şi în împrejurimile acesteia, se găsesc şi alte obiective turistice, precum: Catedrala Reîntregirii, Grupul Statuar al Corifeilor, Biblioteca Batthyaneum, Muzeul şi Sala Unirii, Celulele lui Horea, Cloşca şi Crişan, Catedrala Romano-Catolică, Universitatea 1 Decembrie, Traseul Celor Trei Fortificaţii, Biserica de lemn a primei mitropolii ortodoxe a Ardealului (ctitorire a lui Mihai Viteazul), Palatul Principilor, Palatul Apor, Busturile Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, Statuia Ecvestră a Voievodului Mihai Viteazul, Obeliscul ridicat în memoria lui Horea, Cloşca şi Crişan, Monumentul Custozza etc.
Biserica memorială „Mihai Viteazul” este un obiectiv însemnat, întrucât poartă amintirea voievodului care a îndrăznit să viseze la unirea principatelor într-o singură Românie. Aceasta a constituit centrul Mitropoliei Ardealului în secolul al XVII-lea. Din păcate, vechea ctitorie nu a fost păstrată, din cauza regimului habsburgic, fiind dărâmată în anul 1714.
Dintre cele menţionate mai sus, merită să dezvăluim mai multe şi despre Traseul Celor Trei Fortificaţii, întrucât este un obiectiv unic în Europa, care oferă turiştilor posibilitatea de a experimenta trei epoci diferite şi de a călători în timp pe parcursul a aproximativ 2 milenii. Întâlnim aici Castrul Roman (106 d. Hr.), Cetatea Medievală (sec. XVI – XVII), Cetatea Alba Carolina (sec. XVIII).
Un alt punct de maximă importanţă este Muzeul Unirii, găzduit de Clădirea Babilon, loc de un înalt prestigiu ştiinţific şi cu un patrimoniu extrem de valoros. Clădirea Babilon datează din anul 1968, având o remarcabilă bogăţie a faţadelor şi reprezentând arhitectura romantică cel mai bine dintre toate construcţiile de acest gen din oraş. La origine, această clădire a fost construită în scopuri militare.
În ceea ce priveşte catedralele oraşului Alba-Iulia, merită să vizitaţi Catedrala Reîntregirii, catedrala ortodoxă, o frumoasă construcţie cu decoraţie pictată în frescă, care constituie expresia naţională a bucuriei unirii. Arhitectura sa este inspirată din cea a Bisericii Domneşti din localitatea Târgovişte.
Tot la capitolul catedrale ce merită vizitate se încadrează şi Catedrala Romano-Catolică, ce reprezintă cea mai valoroasă construcţie medievală a oraşului Alba-Iulia. Catedrala este construită prin îmbinarea elementelor gotice cu cele romantice, este construită în secolul al XIII-lea, iar în interiorul său se află sarcofagul lui Iancu de Hunedoara.
În oraşul Alba-Iulia, cultura are manifestări deosebite, sub forme variate. Semnificaţii adânci au până şi porturile, tradiţiile, datinile şi obiceiurile existente aici, care păstrează suflul istoriei omniprezent.
Cetatea Alba Carolina adăpostește nu doar ruine istorice, dar și muzee, biserici și alte clădiri monumentale. Printre acestea, Catedrala Încoronării, locul unde au fost încoronați regii României Mari, este o oprire obligatorie pentru orice vizitator.
Orașul se mândrește și cu gastronomia sa variată, influențată de multiplele culturi care au populat zona de-a lungul timpului. Restaurantele locale oferă o gamă largă de specialități, de la tradiționalele sarmale și până la inovativele preparate internaționale.