Se află în partea de nord a Irakului, pe suprafață de câmpie, într-o zonă geografică marcată de vecinătatea a două râuri: râul Marele Zab și Micul Zab. Orașul Arbil este capitala provinciei Arbil și se găsește în regiunea autonomă Kurdistan din Irak, reprezentând o destinație turistică ideală, din punctul de vedere al securității. Datorită lipsei de orice fel de extremism, religios sau etnic, și a deschiderii către lume, orașul Arbil a câștigat în anul 2014 titlul de capitala arabă a turismului, devansând orașe cu mult mai multă cultură și tradiție arabă. Este un oraș fascinant, cu o serie de obiective istorice pitorești, dar și cu numeroase construcții foarte noi, moderne, ce caută să asigure vizitatorilor confortul cu care aceștia s-au obișnuit în Occident.

Erqil1

Orașul Arbil se numără printre cele mai îndelung locuite ale lumii; cea mai veche atestare documentară vine din urmă cu aproximativ 4500 de ani. Mii de ani la rând, orașul a făcut parte din Asiria, apoi a devenit pretext de lupte între Imperiul Roman și Persia. Din primul secol al erei noastre însă, populația orașului Arbil a abandonat vechile credințe și a trecut la creștinism, astfel că locul a devenit cunoscut ca un important centru creștin al lumii arabe timp de mai multe secole.

Citadela Arbil este cel mai faimos obiectiv turistic al orașului și reprezintă centrul istoric. Se află pe lista patrimoniului UNESCO. Până în anul 2007, pe suprafața lui trăiau numeroase familii de kurzi ce își construiseră, generație după generație, case și clădiri administrative peste cele vechi. În cadrul unui proiect de amploare, cu toții au fost evacuați, iar construcțiile moderne au fost dărâmate. Au început lucrări de săpătură, care au condus la descoperirea unor artefacte datând chiar și din urmă cu 7000 de ani. Cele mai vechi urme ale unui oraș antic vin însă din anul 2300 înainte de Hristos. Citadela are forma unei movile artificiale, cu o înălțime de circa 30 de metri, ale cărei straturi sunt compuse din construcții datând din perioade diferite, dar pe aceeași suprafață. Citadela are o formă ovală și se spune că pe suprafața ei s-au perindat vechile civilizații ale omenirii: babilonienii, asirienii și sumerienii.

Erqil11

În cadrul citadelei merită vizitat Muzeul Textilelor, unde sunt expuse o serie de colecții spectaculoase ce evocă istoria textilelor de-a lungul celor mai îndepărtate timpuri, în această regiune. Se pot admira covoare persane, țesături foarte vechi, bijuterii tradiționale și costume, dar se și pot cumpăra suvenire de la magazinul deschis special în acest sens chiar la intrarea în muzeu.

Orașul Arbil din Irak se mândrește cu numeroase centre culturale: Muzeul Civilizației, cu expoziții arheologice ce conțin obiecte din perioada preistorică, epoca de piatră, perioada civilizației asiriene și perioada Islamului; Muzeul Moștenirii, concentrat pe dimensiunea religioasă a regiunii, cu artefacte datând de la începutul erei noastre și până în secolul al XX-lea.

Parcul Minaretelor este un loc spectaculos, situat în afara Citadelei, dar datând din secolul al XII-lea. Aici pot fi vizitate mai multe minarete, din diferite perioade de timp și cu decorațiuni variate. Cel mai cunoscut este minaretul Mudhafaria, cu o înălțime de 36 metri. Parcul Minaretelor se continuă cu un parc modern, denumit parcul Shanadar și unde se strâng majoritatea turiștilor pentru a putea cuprinde cu vederea o panoramă completă asupra minaretelor. Parcul Shanadar dispune de o peșteră artificială, construită pentru a adăposti o galerie de artă.

Erqil111

Pe suprafața citadelei au fost construite mai multe moschei. Singura care s-a păstrat este moscheea Mulla Afandi, cu o istorie foarte interesantă. Primul lăcaș de acest gen datează din anul 640, însă a fost dărâmat și reconstruit de nenumărate ori până în prezent. Actuala moschee a fost construită la începutul secolului al XIX-lea, apoi, în anul 1956, a trecut printr-o serie de restaurări foarte serioase, ce i-au modificat și modernizat total înfățișarea inițială. Vechea sală de rugăciune era amenajată sub 21 de cupole, susținute pe numeroase coloane înalte, dar în prezent, cupola a fost îmbrăcată integral în beton și marcată cu ferestre cu aspect contemporan. Până și minaretul a suferit unele modificări arhitecturale în pas cu vremea.

În orașul Arbil, din 2007, turiștii și localnicii au la dispoziție o moschee grandioasă, construită după modelul celebrei Moschei Albastre din Istanbul. Se cheamă moscheea Jalil Khayat și aici sunt primiți până și vizitatorii non musulmani. Cele două minarete au o înălțime de câte 65 de metri fiecare.

Erqil1111

Regiunea de sud a citadelei continuă să reprezinte una dintre cele mai zgomotoase zone ale orașului Arbil din Irak. Aici este concentrat bazarul Arbil, numărându-se printre cele mai vechi din zonă. Bazarul dispune de acoperiș și are numeroase secțiuni, în funcție de mărfurile vândute. Peste tot pe aleile înguste ale bazarului se poate cunoaște adevărată față a locuitorilor, cu interesul lor pentru comerț și pasiunea pentru tradiții. Se vând cărți, textile, bijuterii, suvenire, produse electronice, produse alimentare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.