Bangkok (capitala Thailandei) – este unul dintre cele mai interesante orase ale Asiei. Apare ca un ansamblu de palate, de temple budiste, un oras in care au loc dansuri minunate si traiesc frumoase fete ,,thai”.

Orasul Bangkok1

Situat la nivelul marii, in delta Menam si in zona supusa inundatiilor in cea mai mare parte a anului, orasul si imprejurimile sale (multa vreme strabatute de un sistem vast de canale) au fost prielnice transportului pe apa – motiv pentru care acest oras a fost numit si ,,Venetia Orientului”. In zona in care fluviul Menam (la 30 km de varsare in mare) formeaza un arc de cerc ale carui capete sunt unite de un canal, care a fost ridicat de Rama I orasul Bangkok, in 1782, numindu-l si ,,Satul cu maslini” sau ,,Orasul ingerilor” ( Krunk Thep). Astazi, in partea centrala, orasul are drumuri moderne (vechi canale transformate), circulatia pe apa este folosita mai mult in imprejurimile orasului si pe artera principala a fluviului Menam.

De-a lungul canalelor si pe cele doua maluri ale Menamului sunt insirate case inaltate pe piloni. Datorita inaltimii sale, ,,Templul zorilor” (Wat Arun) apare ca un monument urias stralucitor, iar in jur barci de toate felurile, cu localnici si turisti, se indreapta spre piata ,,plutitoare” din apropierea canalului Dao Kanong. Peisajul este completat de palmieri arcuiti peste grupuri de barci, slepuri aproape scufundate sub incarcatura, barci-case cu acoperisuri intoarse, poduri de lemn intre ele, barci-magazine pline de fructe, legume, peste uscat, orez, banane prajite, lapte de cocos, prajituri invelite in frunze de palmier – oferite de femei purtand minunate saronguri (fusta lunga sau scurta) si palarii de paie cu boruri largi.

Orasul Bangkok11

Orasul cu cca. 8 milioane de locuitori, se numara printre marile centre comerciale si industriale ale lumii, cu supermagazine, zgarie-nori, locuinte moderne, bulevarde largi si un trafic foarte aglomerat. Temple impresionante imbracate in verde si auriu, cu acoperisuri terminate in unghiuri ascutite si intoarse la colturi, se inalta pe langa blocuri de peste 20 de etaje. Pe strada calugari budisti, imbracati in robe colorate, conduc motociclete prin traficul periculos al orasului. ,,Tuk-tuk-ul” (taxi scooter) este un mijloc de locomotie tipic acestui oras, mai ales in zonele aglomerate. Privit de pe platforma superioara a pagodei ,,Muntele de aur” – singura construita pe un deal si acesta artificial, ridicata de Rama al III-lea si consolidata de Rama al V-lea, orasul Bangkok dezvaluie aglomeratia de cladiri, temple si strazi raspandite in toate directiile.

Lak-Muang
Lak-Muang

Centrul orasului este marcat de un stalp, fixat drept piatra de fundament a capitalei – numit Lak-Muang. Acesta este tot timpul anului impodobit cu flori pe toata inaltimea sa, fiind considerat un templu cu puterea magica de a indeplini dorintele celor care depun ofrande aici. In apropiere, se afla Institutul de Arta Silpakorn, unde se predau pictura, sculptura, arheologia si arhitectura. Apoi este o cladire cu peretii vopsiti in roz – Biblioteca Nationala, si Wat Mahathat (,,Templul Marii Relicve”) – o importanta institutie de invatamant superior. In apropiere se afla Universitatea Thammasat. Important este si Muzeul National (cel mai mare din Asia de Sud-Est) care are o vasta colectie de antichitati, si care dateaza din 1782 (cand era palatul viceregelui). Rama al V-lea a transformat palatul in muzeu.

Wat Mahathat
Wat Mahathat

In apropierea pagodei ,,Muntele de aur” se gaseste un templu – Rachanada – cu o piata in care se gasesc amulete (obiecte pe lantisoare de aur sau argint, considerate de thailandezi cu putere protectoare, si care sunt purtate in jurul gatului). Cele mai multe il reprezinta pe Buddha, dar sunt si reprezentari ale altor zei si zeite. ,,Orasul chinezesc” din Bangkok este un cartier cu stradute pline de dughene, unde se vinde tot ceea ce iti poti imagina: de la motociclete la cuiburi de pasari, lampioane chinezesti din hartie, diferite plante tamaduitoare etc. Strada Yaowaraj din acest cartier este renumita prin magazinele care vand obiecte din aur. Tot aici este Pahurat – sectorul tesaturilor.

Templul Wat Traimit
Templul Wat Traimit

In inima ,,Orasului chinezesc”, nu departe de teatrele regale, se afla o zona cu strazi inguste – Nakorn Kasem (,,Piata hotilor”) cu magazine de antichitati (adevarate minunatii). In apropiere se afla Templul Wat Traimit – lacasul celebrei statui ,,Buddha din aur”, realizata din aur masiv, in stil sukhothai, de 3 m inaltime si 5,5 tone. Pe canalul Maha Nag se inalta ,,Casa de pe canal” – o constructie din lemn, in vechiul stil ,,thai”, care a apartinut lui James H.W.Thompson (artist si colectionar), si care contine cea mai reprezentativa colectie de arta din capitala Thailandei. Gradina din jurul casei este o luxurianta jungla tropicala. Pasari si animale din piatra si din portelan se imbina, in mod natural, cu verdele vegetatiei thailandeze.

,,Marele Palat”
,,Marele Palat”

Noaptea, orasul Bangkok are o lista intreaga de distractii, cu cinematografe, restaurante, cluburi de noapte, sali de masaj (amenajate in cladiri micute sau palate din sticla si marmura), localuri cu programe de dans, filme vechi, diverse jocuri etc. In 1782, Rama I a cerut supusilor sai sa inalte in Bangkok o cladire cunoscuta azi ca ,,Marele Palat”, imprejmuita de ziduri inalte crenelate. Palatul cuprinde patru parti: ,,Sala de primire Dusit” (in forma de cruce greceasca, unde aveau loc incoronarile), ,,Templul dezbracarii”(aici regele isi scoate roba si palaria inainte de a intra in sala oficiala), resedinta Chakri, apartamentul regelui Chakrapat Piman si Gradina Sivalaya. Tot aici a fost construit de Rama I si: Templul lui Buddha (cu statuia sa din smarald).

Pak Khlongtalat
Pak Khlongtalat

Alte atractii turistice in Bangkok sunt: Pak Khlongtalat – o piata renumita pentru florile si tot felul de vegetale care creeaza o atmosfera exotica, cat si Gradina Zoologica Dusit – cu felurite animale tropicale (si elefanti). Orasul Bangkok are o retea de restaurante unde te poti delecta cu meniuri (scandinave, japoneze, filipineze, indiene, coreene, vietnameze, austriece, americane etc) cu cele mai autentice mancaruri, preparate de bucatari din tarile de origine.

Caracteristic pentru mancarurile thailandeze este faptul ca sunt foarte condimentate (un amestec de sare, piper, ardei iute, seminte de coriandru, usturoi, busuioc, ghimbir, menta etc ). Exista numeroase specialitati ,,thai” delicioase: pui fiert in lapte de cocos (,,gai tome ka”), frigarui din carne de vaca sau porc pe bete subtiri de bambus, muiate in sos – un fel de ,,curry” din carne de vaca si alune, servit cu orez , orez fiert cu creveti, fie carne de porc, vaca sau peste , clatite cu peste servite pe frunze de bananier, si altele. Mancarurile – un echilibru al aromelor si culorilor – sunt servite toate pe masa in acelasi timp, doar desertul este adus la sfarsit.

In Bangkok, surasul ,,thai” – enigmatic si cald – este considerat un gest de curtoazie, si este regasit pe chipurile tuturor localnicilor, astfel capitala Thailandei a fost numita si ,,Orasul surasului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.