Orasul Bordeaux este cunoscut pentru vinurile sale, fiind chiar capitala mondiala a industriei de vinuri.

Bordeaux1

Se afla in sud-vestul Frantei si este al noualea cel mai mare oras din Franta.

Orasul este numit deseori “Frumoasa din Padurea Adormita”, porecla pe care a obtinut-o pe vremea cand peretii din central vechi se innegrisera din cauza poluarii.

Scurt istoric

Se pare ca teritoriul orasului Bordeaux a fost locuit inca de acum 20.000 – 30.000 de ani, ca dovada stand ramasitele de Om de Neanderthal care au fost gasite in Pestera Pair-non-Pair. Se stie ca in jurul anului 300 i.Hr. zona a fost locuita de Bituriges Vivisci, un trib de origine celtica, acesta numind asezarea “Burdigala”. In jurul anului 60 i.Hr., orasul a fost cucerit de romani, care au vrut teritoriul pentru comercializarea plumbului si a staniului. La scurt timp dupa cucerire, orasul a devenit capitala Romei Aquitaniene, cunoscand o perioada de maxima inflorire in timpul Dinastiei Severane, adica in secolul al III-lea.

Bordeaux11

Insa aceasta perioada s-a incheiat la sfarsitul aceluiasi secol, cand vechiul oras Bordeaux a inceput sa fie atacat mai intai de Vandali, apoi de Vizigoti, respectiv Franci. A reusit sa isi revina in secolul al VI-lea, cand a reprimit titlul de “Scaunul tarii” si cand in oras s-a instaurat sediul arhiepiscopiei din Regatul Merovingian al Francilor. Doua secole mai tarziu, orasul Bordeaux este implicat in diverse lupte date intre dinastii.

Abia in secolul al XII-lea se poate vorbi de o noua perioada infloritoare pentru orasul Bordeaux, totul incepand cu casatoria Ducesei de Aquitaine, Eleanor, cu contele Henri Plantegenet, cel care va fi cunoscut mai tarziu drept regele Henric al II-lea al Angliei. Comertul cu vinul a fost cel care a relansat orasul, iar dupa Batalia de la Castillon din 1453 a fost anexat Frantei. In secolul al XVI-lea, orasul a devenit centru de distribuire al sclavilor si zaharului din Indiile de Vest, acest lucru marindu-i importanta.

Epoca de aur a orasului Bordeaux a fost secolul al XVIII-lea, cand s-au construit foarte multe cladiri. De altfel, UNESCO a inclus central vechi al orasului in Patrimoniul Cultural Mondial tocmai datorita acestor cladiri. La inceputul Razboiului Franco-Prusac, dar si in timpul celor doua Razboaie Mondiale, guvernul francez si-a mutat sediul in Bordeaux, de teama ca Parisul va fi capturat de inamici.

Astazi, pe langa industria vinului, orasul Bordeaux este cunoscut si ca o destinatie turistica de top. Declarat “Oras al Istoriei si al Artei”, Bordeaux se mandreste cu cele peste 360 de monumente istorice, doar Parisul fiind cel care il intrece, in aceasta privinta, in Franta. Iata cateva dintre cele mai reprezentative obiective turistice din acest oras:

Bordeaux111

Les Chartrons este numele cartierului in care stau cei mai multi comercianti de vin din Bordeaux. Cartierul este plin de crame, iar turistii sunt invitati sa deguste vinuri care mai de care mai alese, dar si sa viziteze diverse expozitii de vin. Cramele au, de regula, program prelungit, iar cei care aleg sa petreaca cateva ore intr-una din ele nu pleaca dezamagiti.

Insa orasul nu este cunoscut doar pentru vinul pe care il produce, ci si pentru muzeele si edificiile sale istorice. Pallais Gallien merita vazut, chiar daca in prezent se afla in ruina. Edificiul este un amfiteatru roman, printre putinele cladiri romane care au reusit sa se pastreze, chiar daca nu in intregime, pe teritoriul orasului. Acesta a fost construit in secolul al III-lea si se spune ca avea o capacitate de 17.000 de locuri. In anul 1911 a fost declarat monument istoric.

Catedrala romano-catolica din Bordeaux dateaza din secolul al XI-lea, fiind sfintita chiar de Papa Urban al II-lea. A fost ridicata in stil romantic, insa ulterior stilul sau a fost modificat – se pastreaza doar un perete din nava in stil romantic. Catedrala a fost marita atat in secolul al XIII-lea, cat si un secol mai tarziu. In aceasta catedrala s-a oficiat slujba religioasa prin care regina Eleanor de Aquitania si-a unit destinele cu Ludovic al VII-lea.

Bordeaux1111

Bazilica Saint Michael este una din cele mai mari lacasuri religioase din sudul Frantei. Construita in stil gotic, bazilica are o istorie incarcata, iar obiectele sale de patrimoniu sunt deosebit de valoroase. A fost construita intre secolele XIV – XVI, are o lungime de 75 de metri, clopotnita avand 114 metri inaltime. Bazilica se afla in cartierul cu acelasi nume, aflat in partea veche a orasului. Cartierul este preferatul turistilor si al localnicilor mai tineri, datorita magazinelor si cafenelelor.

Marele Teatru se afla in centrul orasului Bordeaux si este unul din atractiile turistice principale, mai ales ca pretul unui bilet de intrare la unul din spectacolele sustinute este de doar trei euro. Lunile de primavara sunt dedicate spectacolelor de balet, in special, in timp ce vara primeaza punerea ins cena a unor piese de teatru mai cunoscute si mai putin cunoscute publicului larg. Exteriorul Marelui Teatru este unul impresionant, remarcandu-se prin grandoarea sa.

Place de Quinconces este una din cele mai mari piete publice franceze, avand o suprafata de 126.000 m². Initial, piata a fost un spatiu care trebuia sa opreasca rebelii ce se rasculasera, la inceputul secolului al XIX-lea, impotriva orasului. Forma sa actuala dateaza din anul 1816 si iese in evidenta atat prin vegetatia luxurianta, cat mai ales prin sculpture. Monumentul cel mai important este o statuie ce simbolizeaza spiritul libertatii. Piata reprezinta punctul central al sistemului de transport public din oras, fiind statie pentru toate mijloacele de transport in comun.

Bordeaux11111

Pont de Pierre sau Podul de Piatra face legatura intre cartierul Bastide si malul stang al raului Garonne. Podul a fost construit in perioada 1819 – 1822, lucrarile fiind ingreunate de curentii puternici ai raului, care ii impiedicau pe constructori sa intareasca stalpii de sustinere. Podul are 17 aracde, cate unul pentru fiecare litera care alcatuiteste numele lui Napoleon Bonaparte.

Cel mai lung pasaj pietonal din Franta se afla in orasul Bordeaux si se numeste Rue Saint Catherine, avand o lungime de 1.2 kilometri. De asemenea, pasajul este si strada principala a magazinelor de shopping din oras. Avand in vedere acest lucru, Rue Saint Catherine este in permanenta aglomerata, francezii, dar si turistii, fiind mari amatori de cumparaturi.

Bordeaux111111

In ceea ce priveste muzeele, cele mai importante sunt Musee Des Beaux Arts (Muzeul de Arte Frumoase) si Muzeul D’Aquitaine. Primul este unul din cele mai appreciate muzee de arta din Franta, in interiorul sau putand fi admirate tablouri semnate de artisti ca Tiziano, Renoir, Rubens, Delacroix, Picasso sau Matisse. Cel de-al doilea muzeu este unul de istorie si arheologie, obiectele expuse avand menirea de a infatisa aspecte din zona Aquitania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.