Situat pe râul Inn, oraşul Innsbruck este capitala landului Tirol şi se află în partea de sud – vest a Austriei, fiind o localitate renumită pentru practicarea sporturilor de iarnă. Localizat în inima Alpilor, Innsbruck este mărginit de mai multe lanţuri muntoase, printre care Karwendel, Patscherkofel şi Martinswand.

Orasul Innsbruck1

Numele oraşului provine de la cuvintele „Inn” şi „Brucke”, care se traduc prin „Podul Innului”. Innsbruck a fost menţionat prima dată într-un document înainte de anul 1187 şi a devenit oraşul de reşedinţă al Tirolului în 1429, după care s-a dezvoltat puternic ca centru cultural. În prezent, la Innsbruck se află a treia universitate din Austria ca mărime, după Viena şi Graz, iar oraşul se bucură de o viaţă culturală variată.

Datorită peisajelor montane impresionante şi a infrastructurii bine puse la punct, Innsbruck a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă în anii 1964 şi 1976. Staţiunea este prevăzută cu numeroase pârtii de schi aflate în condiţii excelente, existând variante atractive atât pentru începători, cât şi pentru avansaţi. Pârtiile trec prin porţiuni urbane, dar şi prin sate izolate de munte, oferind o privelişte superbă asupra Alpilor. Cea mai lungă pârtie face legătura între Innsbruck şi Rinn şi are aproximativ 46 de kilometri. În plus, în Innsbruck există posibilitatea de a lua lecţii de schi de la profesionşti. Nici iubitorii celorlalte sporturi de iarnă nu sunt uitaţi. Amatorii de snow-board, schi fond, bob şi sanie se bucură de pârtii de o calitate excelentă, iar cei care preferă patinajul au, de asemenea, la dispoziţie un spaţiu ideal pentru practicarea acestui sport.

Goldenes Dachl
Goldenes Dachl

Istoria Innsbruck-ului şi înclinaţia sa pentru sporturile de iarnă sunt în strânsă legătură cu împăratul Maximilian de Habsburg, o personalitate marcantă a oraşului. Printre clădirile renumite se numără “Acoperişul de Aur” (Goldenes Dachl), edificiu construit la începutul secolului al XV-lea de către arhiducele Friederic al IV-lea, într-un stil ce îmbină goticul cu barocul. Clădirea se remarcă prin acoperişul aurit al balconului, placat cu peste 2700 de plăci de cupru poleite cu aur. Acesta a fost realizat cu ocazia căsătoriei împăratului Maximilian I cu Bianca Maria Sforza. Pe balustrada de la primul etaj se află emblemele Austriei, Ungariei, Burgundiei, oraşului Milano, Sfântului Imperiu Roman, Tirolului şi Styriei.

Palatul Imperial Hofburg
Palatul Imperial Hofburg

O altă clădire – simbol a oraşului Innsbruck este Palatul Imperial Hofburg, construit la final de secol XV, care a constituit pentru o lungă perioadă de timp reşedinţa principilor Tirolului şi apoi a familiei imperiale habsburgice. Iniţial, acesta a luat naştere ca o cetate fortificată, consolidată apoi de către împăratul Maximilian. La rândul său, împărăteasa Maria Tereza a extins complexul şi l-a redecorat în stil baroc, aspectul actual al palatului datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Turnul oraşului (Stadtturm)
Turnul oraşului (Stadtturm)

Situat pe Herzog Friedrich Strasse, Turnul oraşului (Stadtturm) reprezintă una dintre atracţiile principale din Innsbruck. În trecut, turnul a fost utilizat şi ca închisoare. Ridicat în secolul al XV-lea, are o înălţime de 197 metri şi oferă o panoramă frumoasă spre oraş şi spre munţii Nordkette. Pentru a ajunge în vârf, vizitatorii trebuie să urce 148 de trepte.

Triumphpforte
Triumphpforte

Arcul de Triumf (Triumphpforte), situat pe strada Maria Theresien, este decorat cu elemente ce simbolizează căsătoria arhiducelui Leopold II, fiul Mariei Tereza, cu infanta spaniolă Maria Ludovica, pe de-o parte, şi cu o scenă ce prezintă moartea împăratului Francisc I, soţul Mariei Tereza, de cealaltă parte. Ambele evenimente au avut loc în acelaşi timp, monumentul simbolizând atât bucurie, cât şi tristeţe.

Castelul Ambras
Castelul Ambras

Construit în stil renascentist în vremea arhiducelui Ferdinand al II-lea al Austriei (secolul al XVI-lea), castelul Ambras găzduieşte colecţiile sale de arme, armuri, cărţi, obiecte exotice, sculpturi, precum şi tablouri ale unor sculptori celebri ca Velasquez, Tizian, Van Dyck etc. Castelul este format din două corpuri principale de clădiri şi o grădină.

biserica Hofkirche
biserica Hofkirche

Printre atracţiile turistice religioase din Innsbruck se numără biserica Hofkirche, ridicată în perioada 1553 – 1563 de către împăratul Ferdinand I. În prezent, aceasta adăposteşte mormântul lui Andreas Hofer, eroul naţional al landului Tirol. Catedrala Sf. Iacob, care datează din secolul al XVIII-lea este împodobită cu picturi murale valoroase. În interior se află un monument din anul 1620, realizat în cinstea arhiducelui Maximilian I, precum şi mormântul acestuia. Altarul este decorat cu o pictură înfăţişând-o pe Fecioara Maria cu Iisus, executată de celebrul Lucas Cranach cel Bătrân.

Pe Strada Maria Tereza, artera cosmopolită a oraşului, se află magazine cu branduri de lux şi case de modă renumite, astfel că iubitorii de shopping au la dispoziţie numeroase locuri pentru a face cumpărături. De asemenea, în centrul orașului Innsbruck sunt amplasate cafenele şi restaurante cochete, ce servesc mâncăruri şi băuturi specifice regiunii.

Grădina Zoologică Alpenzoo
Grădina Zoologică Alpenzoo

Alte obiective turistice de neratat în Innsbruck sunt Grădina Zoologică Alpenzoo, una dintre cele mai mari din Europa, care găzduieşte aproximativ 2000 de specii de animale şi Swarovski Kristallwelten, o colină artificială cu o cascadă şi un perete acoperit de cristale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.