Orașul Mostar în timpul regimului otoman, a fost dezvoltat pe malurile râului Netetva ca un important centru comercial pentru rute de caravane. Într-o vizită în acest oraș al patrimoniului mondial UNESCO, se pot vedea Podul Vechi, bazarul cu obiecte de artizanat tradiționale și case specifice turcești. Orașul are locuințe excepționale și monumente, care s-au păstrat intacte de-a lungul secolelor. Populația orașului Mostar în 2010 a fost de 113,169 locuitori. Având veri calde și ierni blânde, Mostar este de asemenea, una dintre mai însorite orașe din Europa.

Mostar1

Zona podului vechi a orașului vechi din Mostar este un loc simbolic pentru istoria sa multiculturală. Cu o lungime de aproape 29 de metri și o curbură aproape de centru cu un semicerc redus, acesta a fost caracterizat prin forma sa foarte subțire și elegantă. Profilul și alura podului este atât de subțire și înălțată la o mare distanță deasupra apelor fluviului încât era greu de crezut că o astfel de structură ar putea fi elaborată din blocuri imense de piatră, fiind construit din piatră de tenelija, de culoare deschisă, strălucitoare ce se schimbă în timpul zilei, în funcție de razele soarelui.

Orașul s-a dezvoltat în principal în timpul perioadei otomane, din secolul al XVI-lea. Podul vechi este un punct de reper major și orașul chiar a fost numit după numele paznicilor de pod (mostari). Podul a fost construit în anul 1566, proiectat de marele arhitect otoman Mimar Sinan Kodja și construit de către elevul său Hayruddin. Pe lângă complexul Podului Vechi, sunt amplasate alte construcții otomane ce includ Kriva Cuprija (Podul Încovoiat), Moscheea Cehaja Cejvan, complexul de moschei Koski Mehmed Pașa, Moscheea Vucjakovic, Moscheea Neziraga, un Hamam, adică o baie comunală și Tabhana. De asemenea, au existat mai multe clădiri comune, cum ar fi magazine, hanuri, băi și case. În timpul perioadei austro-ungare a secolului al XIX-lea, un număr de clădiri administrative și religioase creștine s-au adăugat peisajului din Mostar. Acestea au fost localizate în principal pe malul drept al râului, vizavi de vechiul oraș otoman.

Mostar11

Între anii 1992 și 1995, orașul și podul au fost grav avariate în timpul războiului din Bosnia. Acesta traversează râul Neretva către partea considerată centrul istoric al orașului. Prin eforturile combinate cu comunitatea internațională, Podul Vechi a fost reconstruit, folosind o parte din piesele sale originale recuperate din râul Neretva. O parte semnificativă a orașului a fost de asemenea reconstruită și vizitatorii vor fi surprinși să vadă că acest oraș nu de mult sfâșiat de război, este o destinație plină de viață și de frumusețe, în special în zona și în jurul orașului vechi.

Reconstrucția excelenta s-a bazat pe cercetări istorice amănunțite și a fost comparată cu reconstrucția din Varșovia. Podul complet reconstruit a fost inaugurat pe 23 iulie 2004. Podul Vechi reconstruit și Orasul Vechi din Mostar sunt un simbol al reconcilierii, cooperării internaționale și a coexistenței diferitelor comunități culturale, etnice și religioase. Muzeul Podului Vechi este dedicat istoriei acestuia. Parcul Central din Mostar a fost recent complet renovat, fiindu-i adăugate până în prezent un nou sistem de iluminare, un sistem de alimentare cu apă, precum și camere de supraveghere, un loc de joacă pentru copii și arbori. Parcul a fost redeschis pe 23 aprilie 2014, ziua Internațională a Planetei Pământ.

Aleksa Santic
Aleksa Santic

Se mai poate vizita încă un alt parc, Aleksa Santic. Podul a fost conceput în principal ca structură funcțională, care vizează mai ales conectarea celor două maluri ale râului, aceasta nu a avut inițial, scopul ceremonial și monumental, iar designul său a fost destul de influențat de morfologia locului. Întregul complex monumental, inclusiv turnurile de fortificație adiacente, se îmbina armonios cu peisajul din jur.

Tabhana
Tabhana

Tabhana sau palatul în care tăbăcarii procesau pielea este acum un complex de cafenele. Este un loc excelent pentru a bea cafeaua de dimineață într-o atmosferă de conac vechi turcesc. Turnul Tara este situat pe malul stâng al răului Neretva. Acesta a fost construit ca un loc de depozitare pentru praful de pușcă și muniție. Din acest motiv, pereții acestui turn au o grosime de trei metri. Turnul Tara a fost scos din funcție la începutul ocupației austro-ungare din anul 1878. Casa Biscevica, este una dintre cele mai frumoase structuri rezidențiale conservate din perioada otomană. A fost construită în anul 1635, în ziua de azi găzduiește o colecție privată de etnografie.

Casa Kajtaz a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În interior este o cameră de zi cu spații separate pentru bărbați și femei. Casa Muslibegovica construită pentru comercianții și proprietarii de terenuri într-un mod foarte sofisticat care îmbină stiluri turcești și regionale. Construcția sa a rezistat de-a lungul perioadei glorioase a orașului și în zilele întunecate de război.

Moscheea Karadjoz-bey este considerată a fi cea mai frumoasa moschee din regiunea Herțegovina, cu cupola mare și minaretul înalt, fiind de asemenea cea mai mare din zonă. A fost construită de arhitectul turc Mimar Sinan Kodza în anul 1557. Dimensiunea interiorului este de 13,4 m x 13,4 m. Aceasta, la fel ca toate celelalte moschei din Mostar nu a rezistat războiului. În al doilea război mondial a fost grav avariată, iar în ultimul război iugoslav a fost aproape distrusă complet. Cu toate acestea, astăzi, moscheea este reconstruită și gata să primească vizitatorii. La fel este și Moscheea Koski Mehmed Pasha, catedrala catolică construită în anul 1980 și biserica ortodoxă construită între anii 1863-1873 care se pot vizita. Proiectul catedralei a fost aprobat de către Sultan Abdul-Aziz, care a donat, de asemenea, 10.000 de monezi pentru comunitatea ortodoxă în acel timp.

Turnul ceas, lung de 15 metri cu baza de 3,45 m² care a fost folosit cu scop militar, acum este o atracție turistică veritabilă.

Mostar1111

Memorialul Partizanilor este dedicat celor căzuți în al doilea război mondial. Bogăția, diversitatea și tradiția orașului pot fi explorate în Muzeul Herțegovinei ce a devenit tezaurul patrimoniului cultural-istoric. Fiind un oraș cultural, sunt multe obiective pe măsură: Centrul Cultural Mostar, Centrul Muzical Pavarotti, Teatrul Național, Teatrul Național Croat, Teatrul Tineretului din Mostar, Galeria Aluminij, Teatrul de Păpuși, muzee ale scriitorilor locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.