Orașul cu un nume atât de frumos este de fapt o stațiune pe litoralul coastei Mării Negre din Bulgaria, lângă parcul național Varna care este o zonă protejată naturală.
Situat la 17 km nord de centrul orașului Varna, stațiunea este practic legată de oraș printr-o serie continuă de alte stațiuni și spații rezidențiale. Aceasta este o destinație turistică extrem de populară, existând mulți vizitatori din România, Germania, Marea Britanie, Rusia, Țările Scandinave, Franța, Europa Centrală și de Est, din Golful Persic, Israel și din alte țări, atrase de climatul favorabil, peisajul pitoresc și de prețurile rezonabile. Așezarea a fost menționată pentru prima dată de Pliniu cel Bătrân drept casa piticilor mitici. Unele surse bizantine vorbesc de cetatea Gerania, care a existat între secolele al IV-VII e.n., rămânând astăzi doar niște bucăți masive de piatră și o bazilică de-a lungul marginii platoului marin ca dovadă.
Mănăstirea ortodoxă numită Peștera Aladzha, aflată la 3 km spre vest, a fost un centru monahal din antichitate în timpul celui de-al doilea imperiu bulgar. În timpul Imperiului Otoman, numele Uzunkum care însemna în limba turcă nisipurile timpului, a fost unul dintre numele orașului dat de către ocupanții zonei, orașul fiind cunoscut ca un ascunziș pentru cei certați cu legea. Acesta a fost în mare măsură pustiu, până în anii 50 când a fost transformat în stațiune litorală.
Dezvoltarea stațiunii a început în anul 1957 și în circa două decenii, locul a fost transformat într-un modern complex de vacanță cu numeroase hoteluri (multe deschise pe tot parcursul anului), vile, clădiri cu apartamente, centre de spa, restaurante, cluburi, cazinouri, atracții, centre comerciale și sportive, inclusiv un iaht Marina, o școală de echitație și un parc acvatic. Orașul Nisipurile de Aur a fost privatizat în anii 1990 și a atras investiții considerabile în anii 2000.
Conceput inițial pentru 13.000 locuri de cazare, a avut peste 30.000 de paturi raportate în anul 2007, față de Varna, dar numărul real de turiști a fost semnificativ mai mare. Numele stațiunii Nisipurile de Aur provine dintr-o veche legendă a locului care spune că în urmă cu foarte mulți ani, niște pirați au îngropat o comoară pe faleza Mării Negre, la nord de orașul Varna, iar natura s-a răzbunat pe pirați transformând aurul lor într-un nisip splendid. De fapt zona este considerată a avea cel mai pur nisip de cuarț de pe coastă și abundă în copaci bătrâni, grădini, malluri și zone pietonale întinse.
Principalele atracții culturale și istorice sunt: Castelul din Balcic (fosta reședință a reginei Maria și grădina botanică a acestuia), Muzeul de Istorie, Biserica Sf. Nikola, Muzeul Etnografic care surprinde atmosfera intimă a satelor și a orașelor la sfârșitul sec al XIX-lea, Galeria de Artă din sudul orașului Dobrudza, Biserica Sf. Georgi, Biserica Sf. Petka, Biserica grecească Sf. Elena (folosită de asemenea și pentru concerte, în special cele de operă), Teketo (monument religios de cult).
Despre Castelul din Balcic sau Palatul din Balcic care este un castel din orașul Balcic, Bulgaria se pot spune multe. A fost construit la ordinul Reginei Maria, în perioada în care Cadrilaterul a aparținut României teritorial. Complexul castelului cuprinde un parc botanic, mai multe vile rezidențiale, o sală a fumătorilor, o pivniță, o mănăstire, un izvor de apă și diverse alte clădiri. Castelul, numit și Cuibul Singuratic, este de fapt o vilă cu pereți albi și acoperișuri de țiglă roșie străjuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase și combină elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean cu cel al caselor bulgărești tradiționale. Este foarte aproape de mare, fiind despărțit de aceasta doar de faleză. A fost locul preferat al Reginei Maria, în care aceasta a locuit, tocmai de aceea rămânându-i denumirea de castel sau palat.
Micul castel are mai multe părți care în compun, începând cu Ghereta santinelei sau intrarea pe domeniu, Fântâna de argint, Grădina lui Allah, Vila Săgeata albastră, colțul Magnolia, Templul apei, Capela Stella Maris, Izvorul sfânt, Grădina Ghetsimani, Aleea valului albastru, Digul, Grădina numită Curtea englezească, Cascada, Puntea suspinelor, Vila Moara, Vila Salon, Restaurantul Coroana, Aleea vinului, Tronul Reginei Maria, Castelul Reginei Maria, corpul principal sau Vila Cuibul liniștit, Aleea secolelor, Grădina Labirint, Mormântul Reginei Maria, Vilele Gutman, Suita, Izbânda, Ciuperca, Grădina numită Crâng. Toate acestea sunt deschise pentru vizitatorii castelului din Balcic.
Plaja din stațiune este renumită și are o lungime de 3,5 km cu până la 100 m lățime în unele locuri, fiind cunoscută ca una dintre cele mai bune plaje de nisip din Europa. Este plată, acoperită cu nisip fin și auriu. În mare există pante ușoare de nisip și nu există pietre pe fundul apei. De aceea aprecierile pentru zona Nisipurilor de Aur sunt maxime. Apa este de obicei curată și liniștită, cu o salinitate mai mică decât cea din marea Mediterană, de exemplu, de aceea nu prea sunt viețuitoare care să pericliteze viața umană, fiind ideală pentru familii.