Sao Miguel das Missoes, aflat in Brazilia, este un oras ce a fost fondat de misionarii catolici in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, fiind una dintre cele mai frumoase comunitati infiintate de calugarii iezuiti in cele doua Americi, astazi in ruine. Sf. Mihail Misionarul a fost cea mai importanta misiune catolica din sudul Braziliei, astfel de comunitati luand fiinta si in statele vecine, cum ar fi Paraguay sau Argentina. Misiunea iezuitilor s-a concentrat, si in acest caz, in jurul formarii unei comunitati, care eventual s-ar fi convertit la crestinism. De altfel, calugarii iezuiti au procedat la fel si in Brazilia, unde au ridicat o biserica, iar in jurul acesteia avea sa se formeze o intreaga comunitate, cu scoala, case de locuit si alte structuri functionale.
Comunitatile din imprejurimi erau formate din indieni guarani, misionarii iezuiti sperand ca acestia vor imbratisa, intr-un final, Noua Religie, si anume crestinismul care, incepand cu secolul al IV-lea, urma sa se raspandeasca in intreaga lume, cu unele exceptii, desigur. Astazi, din pacate, misiunea iezuita sta in ruinele trecutului, insa vechea structura a bisericii arata ca aici a existat candva o comunitate importanta, ce a luat fiinta in jurul unei piete impresionante, cu biserica in centrul ei, ca multe alte astfel de asezari. In plus, orasul intemeiat din misionarii catolici era inconjurat de padurea tropicala.
Vizitatorii care se vor duce si in localitatea din apropiere, Santo Angelo, vor avea sansa sa descopere o replica a fostei biserici din Sao Miguel das Missoes. Acest lacas sfant ar fi fost construit in stil baroc de catre preotul iezuit, de origine italiana, Juan Batista Primoli. Ridicata din piatra de calcar, biserica are trei nave, o intrare cu portic si un turn.
Nu lipseau nici decoratiunile bogate, pe baza exponatelor din muzeul de aici si a documentelor mai recente, stabilindu-se ca, printre decoratiunile interioare, se aflau sculpturi, basoreliefuri aurite si altare. In plus, in biserica mai stateau la loc de veghe si cateva statui ale sfintilor, multe fiind realizate din lemn de mai multe culori. Interesant este ca aceste statui au fost sculptate atat de iezuiti, cat si de populatia guarani, in conditiile in care indienii de aici inca nu se convertise la crestinism. Mult mai interesant este, insa, un alt aspect, si anume cel legat de faptul ca Sao Miguel das Missoes a aparut in vremurile in care intreaga regiune era colonizata atat de spanioli, cat si de portughezi.
Si, dupa cum bine stim, in jurul anului 1760, a aparut un conflict in jurul unor cercuri mari de interese, care a dus la alungarea iezuitilor din America Latina si, eventual, la rechemarea lor in Spania. Pe cale de consecinta, ca multe astfel de asezari, si Sao Miguel das Missoes a intrat intr-o perioada de declin gradual, numai ca, peste ani, aici avea sa ia fiinta un mare oras. La primul sit arheologic din Brazilia au venit mai multi cercetatori si oameni interesati de istoria fascinanta a acestui loc. De pilda, in anul 1940, Lucio Costa, un reputat arhitect brazilian, a construit aici un muzeu fermecator, chiar pe situl arhologic Sao Miguel das Missoes.