Orasul Varna, al treilea oraș ca mărime din Bulgaria, are o populație de aproape 320.000 locuitori. Este considerat capitala estivală a țării, fiind cel mai mare oraș de pe litoralul bulgăresc. Este situat lângă Golful Varna, într-o vale mărginită de platoul Frengen și platoul Avren, iar istoria sa datează de peste 1000 de ani. În secolul al VI î.e.n în acest loc, coloniștii greci au fondat orașul Odessos care a devenit o colonie populată de pescari și agricultori și nu peste mult timp s-a dezvoltat, ajungând un important centru comercial.
Datorită așezării geografice, locul a fost mai întâi locuit de un vechi trib trac, Corbisi, care a construit aici un mic sat de pescari. A fost asediat de trupele lui Alexandru Macedon,dar și-a păstrat independenta și ulterior a câștigat autonomia sa în cadrul imperiului macedonean. Până în secolul I e.n a rămas un oraș independent, dar a fost cucerit de legiunile romane, a ajuns un centru al imperiului și iarăși treptat și-a pierdut influența în regiune. În anul 1444, regele Ladislau al III-lea al Poloniei a fost înfrânt împreună cu armata sa de cruciați de către turci în apropiere. Cu toate că orașul avea o apărare bine pusă la punct, acesta a fost cucerit de turci în anul1391, care și-au lăsat amprenta asupra arhitecturii orașului, de atunci datând moscheile și băile turcești.
Abia în anul 1878, după războiul de independență, Varna se va elibera de ocupația otomană și va deveni cel mai important port bulgar la Marea Neagră. Între anii 1949 și 1956, orașul a purtat numele Stalin, în onoarea lui Iosif Vissarionovici Stalin. Structura arhitectonică a orașului amintește de un amfiteatru, înconjurat de grădini. Din secolul al IX-lea a început să poarte numele actual, Varna, iar la începutul secolului al XIII-lea a fost incorporat teritoriului Bulgariei, sub conducerea regelui Kaloyan.
Chiar dacă orașul era în primul rând un centru industrial, în paralel s-a transformat și într-o stațiune turistică, devenind locul preferat de bulgari pentru petrecerea vacanțelor. Ca atracții turistice în oraș se găsesc băi reconstruite cu migală, datând din secolele II și III. Catedrala Sfintei Fecioare, considerată cel mai important edificiu al orașului, se înalță chiar în centru. Construcția acesteia a început în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar catedrala a fost sfințita abia în anul 1910. Biserica Sf Nicolae se găsește lângă Parcul Grădina Mării, fiind construită în anul 1866. Turnul ceasului, construit în 1880, o străjuiește.
Teatrul Dramatic, unde a avut loc și primul spectacol din istoria Bulgariei, trebuie vizitat, fiind construit cu aproape un secol în urmă, având ca element caracteristic arhitectura vieneză a vremii. Clădirea găzduiește teatrul, opera și are săli pentru concerte de muzică simfonică. La mică distanță se găsește Teatrul de Păpuși, unde în fiecare an are loc Festivalul Delfinul Auriu, o încântare pentru cei mici și cei mari. În oraș se găsesc și numeroase muzee: Muzeul Arheologic, Muzeul Renașterii Naționale, Muzeul Naval, Muzeul-Parc Vladislav Varnenchik, Muzeul Etnografic, Acvariul și Muzeul Mării Negre, Muzeul Medicinei, Muzeul de Artă și Istorie.
Acesta din urmă are o colecție deosebit de bogată și variată, care include și Tezaurul din Varna, vechi de peste 6000 de ani. În greutate de aproximativ șase kilograme, tezaurul conține unele dintre cele mai vechi piese din aur descoperite în lume. Galeria de Artă a orașului este locul în care expun atât artiști bulgari importanți, precum și artiști străini, în colecțiile instituției găsindu-se numeroase lucrări valoroase, cumpărate sau donate de artiști.
În Varna sunt zece cinematografe, cele mai bune fiind cele din centru. Grădina Mării este una dintre destinațiile preferate din oraș, terminată în anul 1908, include un amfiteatru, un observator astronomic cu un planetariu și un turn, un mic râu pe care se fac plimbări cu barca, un iaz și o grădina zoologică. Complexul Festival se găsește chiar lângă intrarea în parc. Este o clădire modernă din aluminiu, piatră și sticlă, cu mai multe scene, săli de conferințe și un bazar de mari dimensiuni. Plaja, unde se găsesc stațiunile de tratament cu nămol și ape termale, numeroase restaurante și discoteci, cluburi și baruri se găsește la mică distanță de parc. Podul Asparouh, care poartă numele fondatorului statului bulgar, face legătura între cartierele Asparouhovo și Galata. Este cel mai lung pod din Bulgaria și cel mai impresionant.
Delfinariul este vizitat mereu de copii și adulți, fiind una dintre cele mai căutate distracții din Varna. Faimosul oraș Vinitsa, locuit în principal de găgăuzi, se găsește la 10 km nord-est de Varna. Găgăuzii sunt un neam de religie creștină care vorbesc un vechi dialect turc și care și-au păstrat tradițiile, fascinante. Pe Dealul Dzhanavar se găsesc ruinele unei biserici de la începuturile creștinismului și fortificațiile vechi ale Varnei. În total în oraș sunt peste 60 de hoteluri particulare, alături de pensiuni și apartamente de închiriat pentru cei ce doresc să stea aici vara.