Cand vorbim despre orbitele cometare, ne referim la doua tipuri, si anume: cu perioada scurta si cu perioada lunga. Majoritatea cometelor au orbite alungite in forma de oval (eliptica) – aceste orbite le duc aproape de soare pentru o portiune, iar restul orbitei le duce in cele mai indepartate zone de la capatul sistemului solar. Cometele sunt adesea clasificate in functie de lungimea perioadei lor orbitale. Cu cat perioada este mai lunga, cu atat elipsa este mai alungita. Pe baza caracteristicilor lor orbitale, cometele cu perioada scurta sunt considerate a proveni din centura Kuiper, de la Centauri sau din discul dispersat. Sursa cometelor cu perioada lunga este considerata a fi mult mai indepartata, si anume Norul Oort.
Cometele cu perioada scurta sunt definite in general ca avand perioade orbitale de mai putin de 200 de ani. Acestea orbiteaza de obicei in plan mai mult sau mai putin ecliptic, in aceeasi directie ca si planetele. La afeliu, orbitele lor le duc de obicei in regiunea planetelor exterioare, dincolo de Jupiter. Cometele cu perioada scurta se impart de asemenea in comete din familia Jupiter (care au perioade orbitale mai mici de 20 de ani) si comete din familia Halley (care au perioade orbitale intre 20 si 200 de ani).
Cometele cu perioada lunga au orbite extrem de alungite (excentrice) si perioade orbitale cuprinse intre 200 de ani si mii sau chiar milioane de ani. In ciuda perioadelor lor orbitale lungi, acestea raman legate de soare din punct de vedere gravitational. La afeliu, orbitele lor le duc cu mult dincolo de planetele exterioare, iar planul orbitelor lor nu trebuie neaparat sa stea in apropierea eclipticii. Acele comete care sunt aruncate din sistemul solar, din cauza planetelor mari care trec pe langa ele, nu mai sunt considerate a avea “perioade”.
Exista si o a treia categorie de orbite cometare. Cometele cu o aparitie unica. Aceste comete sunt similare cu cele cu perioada lunga, insa au traiectorii parabolice sau hiperbolice care le determina sa iasa definitiv din sistemul solar dupa ce trec de soare o singura data. O traiectorie parabolica este o orbita Kepler cu excentricitatea egala cu 1. Atunci cand se deplaseaza departe de sursa, aceasta se numeste „orbita de evadare”. Pe baza unor ipoteze standard, un corp ce se deplaseaza de-a lungul unei orbite de evadare va glisa la infinit. O traiectorie hiperbolica este o orbita Kepler cu o excentricitate mai mare decat 1. Pe baza unor ipoteze standard, un corp ce se deplaseaza de-a lungul unei asemenea traiectorii va glisa la infinit.
