Originea notelor muzicale, in spatiul european, se afla intr-un cantec religios – Imnul Sfantului Jean Baptiste – din perioada Evului Mediu. In secolul al XI-lea, calugarul Guido d’Arezzo a avut ideea de se folosi de silabele unui cantec latin, imnul mentionat anterior, cu versurile apartinand lui Paulus Diaconus, pentru a denumi notele muzicale.
Versurile acestui imn au fost scrise dupa modelul prozodic al strofei sapphice (atribuit poetesei antice Sappho, din secolul al VI-lea i. Hr.), constand in succesiunea de trei versuri, fiecare cu masura de 11 silabe (endecasilab) si un vers adonic (cu masura de 5 silabe). Acest model prozodic l-a folosit, de exemplu, si Mihai Eminescu, in exceptionala poezie « Oda (in metru antic) », precizarea din paranteza titlului – in metru antic – referindu-se chiar la strofa sapphica.
Guido d’Arezzo a utilizat prima silaba din primele sase jumatati de vers, din inm, pentru sistemul sau muzical. Versurile latinesti ale lui Paulus Diaconus, valorificate de Arezzo, sunt urmatoarele : «Ut queant laxi/ Resonare fibris/ Mira gestorum/ Famuli tuorum/ Solve polluti/ Labii reatum/ Sancte Johannes», care s-ar traduce astfel: „Pentru ca slujitorii tai, eliberati, sa poata sa cante cu voce tare minunatele tale realizari, Alunga pacatul de pe buzele lor colorate, Sfinte Ioan”.
Primele sase versuri incep prin sunete care formeaza o gama (tonalitate) ascendenta, prin silabele: ut, re, mi, fa, sol, la. Nota si, a carei denumire este formata din initialele ultimelor doua cuvinte – Sancte Johannes – a fost adaugata mai tarziu, in secolul al XVI-lea, ideea fiind atribuita lui Anselme de Flandres. De asemenea, ut, de la inceputul poeziei, a fost transformat, tot mai tarziu, in do, mai usor de pronuntat in solfegiu, aceasta nota muzicala fiind adaugata de Giovanni Maria Bononcini, compozitor si violonist, in secolul al XVII-lea (sau, potrivit altor surse, ar fi fost adaugata de Pierre Aretin, inca din 1536). Do este prima silaba din Dominus (in latina, Dumnezeu).
Acest sistem de note muzicale a fost utilizat in toate tarile latine. Un alt sistem, in spatiul european, este mult mai vechi, datand inca din antichitate, preferat de tarile anglofone si germanofone, bazat pe primele litere ale alfabetului, de la A la G, gama incepand cu C, corespunzator notei do.
Daca ne referim la cultura universala, specialistii nu au putut stabili, cu precizie, cand au aparut primele sisteme muzicale, bazate pe note, dar se presupune ca au existat in toate civilizatiile care cunosteau scrisul. Cele mai vechi urme par a fi, totusi, cele descoperite in Orient, in Asia, provenind din secolul al IV-lea i.Hr. In India, o notatie muzicala asemanatoare solfegiului exista in secolul al V-lea i.Hr.
In timp, diverselor sisteme muzicale li s-au adaugat si alte simboluri, care sa indice durata sunetelor, inaltimea sau nuantele.
