Strict etimologic, cuvântul mărţişor este un derivat diminutival de la marţ (denumirea populară a lunii martie, din lat. mars), cu sufixul –işor. Specialiştii în studierea culturilor arhaice consideră că Sărbătoarea Mărţişorului, specifică spaţiului sud-est european (la români, bulgari, sârbi, greci etc.), îşi are originea în ceremoniile precreştine (tracice) de celebrare a primăverii (a Noului An).

Mărţişorul – obiectul decorativ-simbolic asociat acestei tradiţii – a apărut mai târziu, cea mai cunoscută legendă, din spaţiul românesc, referitoare la acest fapt, fiind legată de sfârşitul războiului daco-roman, din 105 – 106, în care se spune că sângele nobililor care l-au urmat pe Decebal şi sangele regelui însuşi, care, pentru a nu se lasa prinşi de Împăratul Traian, s-au sinucis, s-ar fi scurs peste zăpada din jurul cetăţii Sarmisegetuza, unde înfloriseră primii ghiocei, aceştia crescând mai mari şi mai frumoşi ca oricând. Localnicii i-au adunat în buchetele pe care le-au legat cu lâna luată din hainele nobililor (fire albe, dar şi înroşite de sânge), astfel apărând primele mărtişoare.

Citește și:  Expresii celebre, ziceri populare - a ajunge la liman, a ajunge la aliman, a ajunge la aman

Alte mituri se referă la Baba Dochia, cea cu nouă cojoace, la care ar fi renunţat înainte ca Soarele primăverii să fi strălucit pe deplin, motiv pentru care au îngheţat şi ea şi oile ei, transformându-se în stane de piatră. Purtarea unui mărţişor – un obiect confecţionat din lemn, sticlă, ceramică etc., reprezentând flori, animale, litere s.a.m.d., legat cu şnur răsucit, alb şi roşu – ar însemna un fel de invocare a protectiei Babei Dochia.

Mărţişorul trebuie purtat până când persoana va vedea, pentru prima dată, în anul respectiv, o rândunică, un pom înflorit sau o barză, după care mărţişorul se agaţa într-un copac sau se pune sub o piatră, pentru ca vietăţile mici, găsindu-l, să dea semne despre cum va fi anul în curs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.