Otilia Cazimir: pseudonimul unei scriitoare de excepţie şi al unei prietene fidele

Numele adevărat al poetei Otilia Cazimir este Alexandra Gavrilescu. S-a născut pe 12 februarie 1894, la Cotul Vameș, de lângă Roman, în Iași. Tatăl său, învățătorul Gheorghe Gavrilescu, era nepot al revoluționarilor patruzecioptiști Ion și Neculai Ionescu de la Brad. Bunicul dinspre tată era preotul Gavril Casian din Cotul Vameșului. Urmașii direcți ai preotului au renunțat la numele de familie Casian, adoptându-l pe acela de Gavrilescu. Familia vine la Iași în 1898. Prima locuință a fost pe strada Suhupan, iar cea de-a doua, începând din 1908, pe strada Bucșinescu.

Alexandra a urmat școala „Carmen Sylva” din cartier, apoi liceul „Oltea Doamna”, care azi se numește liceul „Mihai Eminescu”.

În 1912 eleva trimite o poezie intitulată „Noapte” la cea mai citită revistă din perioada respectivă, revista „Viața Românească”, nesemnată; în locul numelui, ea pune trei steluțe, deoarece directoarea liceului său nu încuraja poezia.

Directorii de atunci ai revistei, M. Sadoveanu și G. Ibrăileanu, îi aleg împreună un pseudonim. Ibrăileanu i-a dat numele de familie al primei sale iubiri din copilărie, o domnișoară Cazimir, iar M. Sadoveanu o botează Otilia, după același criteriu sentimental. Astfel s-a născut pseudonimul Otilia Cazimir al poetei Alexandra Gavrilescu.

După bacalaureat, ea frecventează cursurile „Facultății de Litere și Filosofie”. Profesorul Ibrăileanu o îndeamnă să scrie, acesta considerând creația superioară oricărui titlu academic.

A avut ocazia să cunoască mai întâi revista, apoi pe directorul ei prin Topârceanu, venit în 1911 la Iași, la invitația lui Ibrăileanu de a accepta postul de subsecretar la „Viața Românească”. Într-o zi, Topârceanu a convins-o pe Otilia Cazimir să meargă la redacție, în ciuda timidității ei. Cu toate acestea, se spune că fumul gros din redacție și barba mare a lui Ibrăileanu, care pufăia ca un fachir, au speriat-o și că ea a iesit imediat din incinta redacției.

În perioada 1914 – 1915, caracteristice activităților culturale erau șezătorile (de la Bârlad, Focșani, Bacău, Fălticeni, Botoșani, Tulcea, Brăila), la care participau scriitori precum: M. Sadoveanu, G. Topârceanu, M. Codreanu, N. N. Beldiceanu, uneori H. P. Bengescu. Vacanțele și le petreceau la Agapia și Văratic, cei mai frumoși ani ai poetei derulându-se de-a lungul prieteniei ei cu G. Topârceanu și M. Sadoveanu. Ea îi însoțea la vânători, excursii, vizite în dealul Copoului etc..

După 11 ani de la debutul în revistă cu poezie, publică volumul „Lumini și umbre” (1923), la care treptat s-au adăugat celelalte volume precum: „Fluturi de noapte” (1927), „Licurici” (1930), „Cântec de comoară” (1930), „Baba iarna intră-n sat” (1954) pentru copii. Ca proză, se pot menţiona: „Grădina cu amintiri” (1929), „În târgușorul dintre vii” (1939), „A murit Luchi” (1942). Poeta a tradus și stilizat din limba franceză și limba rusă, activitate pentru care va primi în 1927 premiul Academiei Române. În 1937 a primit premiul național pentru poezie.

Romanul autobiografic „A murit Luchi” consemnează amintirile poetei din perioada copilăriei sale, petrecută până la 4 ani la Cotul Vameș, apoi în Iași, Luchi fiind numele ei de alint în casă. Titlul simbolizează pierderea naivității, tranziția de la lumea basmului la realitate. Romanul este scris în patru părți (casa de la poartă, casa de la țară, casa cu cerdac) și se adresează mai curând adulților. Ascultând pe cerdac povestea lui Făt Frumos, spusă de moș Nechifor, Luchi frapează prin independență și non-conformism, simpatizând cu zmeul, chiar dorind să se căsătorească cu el, datorită empatiei față de singurătatea în lupta cu urgiile cerului și ale pământului și de dragostea lui pentru o fată de împărat frumoasă, în ciuda urâțeniei și sărăciei lui.

Otilia Cazimir a publicat numeroase articole în presa vremii, fiind numită în 1934 de către sindicatul ziariștilor profesioniști din România membră de onoare. A fost timp de 10 ani de viață inspectoare a teatrelor din Moldova, Basarabia și Bucovina, înaintând „Direcției generale a teatrelor” peste 2000 de rapoarte de teatru.

Oficial, Alexandra Gavrilescu a cerut schimbarea numelui în 1950. Părinții, surorile, frații îi spuneau mezinei Didi, Didica, Didina.

Prietenă cu Panait Istrati, Constanța Marino – Moscu, M. Codreanu, Alice Călugărul, L. Rebreanu, A. Brătescu – Voinești, Demostene Botez, Zaharia Stancu, apoi spre bătrânețe cu N. I. Popa, C. Ciopraga, Al. Dima, G. Istrate, G. Lesnea, N. Țațomir, Eusebiu Camilar, Horia Zilieru, a fost aleasă în primul comitet al Uniunii Scriitorilor din R. P. Română.

Relația de prietenie de-a lungul a 25 de ani cu G. Topârceanu a constituit o frumoasă poveste de iubire în literatura română. Cu câțiva ani înainte de a muri, el o întreabă de care parte a lumii ar alege să fie, dacă el ar fi într-o parte singur, iar restul lumii în cealaltă. Otilia a rămas alături de Topârceanu chiar și în momentele cele mai grave ale bolii lui, îngrijindu-i mormântul din cimitirul „Eternitatea” cu flori de „nu-mă-uita” timp de 30 de ani (de la moartea lui până în 1967, când i s-a alăturat și ea).