Se spune că frumusețea cere sacrificii, iar acest lucru s-a observat de-a lungul timpului în ritualurile de înfrumusețare practicate de anumite populații în diferite zone ale globului. Deformarea craniului, legarea picioarelor la chinezi și chiar purtarea corsetului pentru subțierea taliei sunt doar câteva dintre îndeletnicirile care nu doar că provocau suferința celui care le practica, ci uneori provocau chiar moartea acestuia. Astfel de ritualuri există și astăzi.
În tribul Padaung (Yan Pa Doung), frumusețea femeilor este dată și de obiceiul acestora de a-și alungi gâtul, cu ajutorul unor spirale din alamă.

Femeile încep să își înfășoare gâtul încă de pe la vârsta de cinci, șase ani, iar o dată la doi ani se va mai adauga câte un cerc. În felul acesta, când o femeie va ajunge la vârsta măritișului, gâtul acesteia va părea mai lung cu câțiva centimetri și va fi considerată mult mai atrăgătoare pentru noul soț.

Inelele din jurul gâtului nu conferă doar frumusețe, ci reprezintă și un simbol al respectului și al statutului acestora în familie. La început, ziua când fetelor li se puneau inele pentru prima dată era determinată de șamanul tribului. Cu câteva ore înainte, gâtul era pregătit, fiind masat și uns cu diferite balsamuri. Apoi, după ce era pus primul inel, de regulă din bronz, se permitea adăugirea a diferite materiale pe sub inel, menite să ferească gâtul de dureri și iritații. Din momentul în care li se împodobește gâtul, femeile vor trebui să poarte inelele toată viața. Acestea își vor putea vedea gâtul gol doar atunci când vor trebui să își schimbe și să-și mărească spirala metalică.

Nu se știe cu exactitate când a început să fie adoptat acest obicei și nici din ce motive. Antropologii sunt de părere că, într-adevăr, practica a pornit din credința acestora că un gât mai lung semnifică frumusețe și sănătate, și implicit atrage un soț mai înstărit. Alte teorii, dimpotrivă, vorbesc despre încercările tribului de a-și urâți femeile, pentru a le face în felul acesta neatrăgătoare pentru celelalte triburi sau pentru stăpânii de sclavi. Iar dacă luăm în seamă legendele tribului, inelele au rolul de a le proteja pe femei de mușcăturile de tigru, un pericol constant în zona de unde se trag aceștia.

Padaung sau Kayan Lawhi este un trib birman care aparține populației Karen. Acesta este originar din Myanmar, însă o parte a populației trăiește în Thailanda, după ce au emigrat aici între anii ‘80-‘90, din cauza persecuțiilor regimului militar birman. Cea mai mare parte a populației poate fi întâlnită în orașul provincial Loikaw, capitală a statului Kayah, situat la granița cu Thailanda. Cei care s-au refugiat pe teritoriul thailandez trăiesc acum în provincia Mae Hong Son, unde există trei sate Kayan. Printre aceștia se numără și populația tribului Pagaung, care trăieste preponderent din turism, ce este susținut de vizitatorii atrași de femeile-girafă, așa cum au fost poreclite femeile ale căror gâturi sunt împodobite cu spirale de alamă.

Însă, pe lângă sursa de venit a localnicilor și fascinația provocată turiștilor, pentru sănătatea femeilor Padaung, obiceiul este extrem de periculos. Greutatea inelelor purtate ani de-a rândul a făcut ca clavicula să fie împinsă în jos, iar partea superioară a cutiei toracice să se comprime. Acest lucru produce impresia că clavicula este o prelungire a gâtului și, implicit, gâtul pare întins. Ani la rând s-a crezut că inelele au drept efect alungirea coloanei vertebrale, de unde și credința că gâtul devine mai lung cu timpul.

Presiunea cauzată de inele produce nu doar deformarea vertebrelor cervicale, ci și atrofierea mușchilor din zonă, astfel încât fragiliatea gâtului ar putea produce ruperea acestuia sub greutatea capului. Din acest motiv, pierderea inelelelor ar putea produce moartea femeii care le purta. În cel mai fericit caz, aceasta ar rămâne imobilizată la pat și ar fi nevoită să își petreacă restul vieții așezată în poziție orizontală.

În tribul Padaung, o femeie este obligată să își scoată inelele doar dacă este acuzată de adulter și divorțează. Acesta este și principalul motiv pentru care adulterul și divorțul sunt extrem de rare în tribul Padaung, iar în cazul în care femeia este iertată de bărbat, aceasta va trebui să găsească o altă modalitate artificială de a-și susține gâtul.
Inelele și alte obiecte metalice au făcut mereu parte din ritualurile de înfrumusețare ale femeilor Karen.

Pe lângă cele purtate la gât, acestea poartă inele din bronz sau argint și în jurul mâinilor și picioarelor. De asemenea, un alt obicei care deformează corpul este purtarea de cercei metalici supra-dimensionați, care, deși nu fascinează la fel de mult precum cele din jurul gâtului, deformează la fel de tare corpul femeilor. Și cerceii încep să fie purtați de la vârste fragede și sunt înlocuiți pe măsură ce femeile cresc cu cercei și mai mari, care fac ca lobul urechii să se întindă foarte mult.

Un alt obicei specific acestora presupune ca tinerele necăsătorite să își confecționeze singure hainele de nuntă, nu doar ale lor, cât și ale logodnicilor. Cât încă sunt nemăritate, femeilor vor purta rochii lungi albe, care să le ateste statutul social, însă în ziua nunții acestea vor trebui să poarte rochii colorate.

Asemeni multor obiceiuri ce aparțin triburilor retrase și practica inelelor începe să dispară. Acest lucru se întâmplă mai ales în triburile care trăiesc în Myanmar, unde guvernul a început să descurajeze obiceiul în ultimi ani, în special din cauza dorinței de modernizare a țării. Apoi, emanciparea femeilor Padaung, care aleg să își continue educația în defavoarea tradițiilor, face ca tot mai multe femei să renunțe la inelele din jurul gâtului și să refuze ca propriile lor fete să le poarte. În Thailanda însă, tradiția inelelor continuă să fie menținută, în principal din cauza turismului stimulat de veniturile aduse din taxele pe care vizitatorii atrași de podoabele femeilor trebuie să le plătească.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ