Palatul Apollo, situat pe str. Republicii nr.12, este o clădire reprezentativă a Jugendstilului din Oradea. Lucrările de construcţii au început în anul 1912, sub conducerea lui Rimanόczy, dar din cauza morţii premature a arhitectului (a trăit numai 42 de ani), palatul a fost terminat în 1914 de colaboratorul său, inginer Krausze Tivadar.
În anii 1820, pe acest amplasament a existat un han cu numele Apollo. Municipalitatea, care era proprietara hanului şi a terenului, a hotărât în 1910 demolarea clădirii vechi, pentru a construi pe acest amplasament un palat impozant. În primăvara anului 1911, Rimanόczy a prezentat proiectul primarului Rimler Károly, care a acceptat lucrarea arhitectului Rimanόczy, care ulterior a câştigat şi licitaţia pentru executarea lucrării.
Palatul îmbină într-un elegant mod secessionul berlinez cu heraldica de tip Empire german. O clădire cu o impresionantă ornamentică: stucaturi, statuete şi feronerie. La ultimul nivel al palatului, au fost de la început concepute spaţii ce se pretau la a fi ateliere de pictură, fiind marcate prin existenţa unor ferestre iluminatoare imense; ele sunt şi astăzi atelierul de lucru al câtorva reputaţi artişti plastici ai urbei.
Clădirea se înscrie pe lista monumentelor istorice şi prezintă toate caracteristicile secessionului berlinez, cu elemente decorative pompoase şi statui de inspiraţie antică.
Palatul Apollo are un parter înalt şi trei etaje cu forme ascuţite în spirit neogotic, dar şi elemente decorative heraldice, de tip Empire german (statuile de pe cornişă, sculpturile-steme din partea superioară a pilaştrilor, coloane cu ghirlande, scuturi etc.). Cele două faţade sunt tratate diferit în funcţie de importanţa străzii în lungul căreia se desfăşoară. Pe traseul important (Calea Republicii), imaginea este mai impunătoare cu o decoraţie mai bogată. Compoziţia acesteia este simetrică dar fără o subliniere evidentă a axului.
Această faţadă, ritmată de o serie de coloane adosate şi de linia aticului este împărţită în trei mari panouri. Cea mai importantă, cea din axul compoziţional este marcată prin tratarea diferită a golurilor (dimensiunile acestora crescând la ultimul nivel) şi este legată de celelalte panouri prin intermediul unei zone. Această zonă la etajul unu este scoasă în consolă printr-o „schiţă” de bovindou, la etajul doi se transformă într-un balcon şi la etajul trei cu o loggie adâncă. Panourile laterale sunt tratate după o linie verticală creată de două coloane adosate şi o serie de ferestre trilobate.
Faţada de pe strada Mihai Eminescu este tratată mai sobru. Compoziţia relativ simetrică mută centrul de interes spre margini unde se află repetată traveea laterală de pe faţada principală. Între cele două accente, se creează un ritm dat de golurile ferestrelor fără decoraţie deosebită în afara ancadramentelor ferestrelor.
Foarte inventiv a fost realizat colţul clădirii, care este subliniat prin decuparea din volumul clădirii a unui cilindru a cărui formă este subliniată de două intrânduri laterale. Acest volum se prelungeşte deasupra cornişei printr-o învelitoare cu aspect inedit de cupolă îmbrăcată în tablă cu decoraţii în relief. În anii 1960, odată cu montarea tâmplăriei metalice, decoraţia parterului a fost complet distrusă, iar în anul 2000, s-a înlocuit tâmplăria metalică a unui portal cu tâmplărie din lemn.
Palatul Apollo nu este doar o clădire, ci și un simbol al Oradei, reprezentând o epocă de aur a arhitecturii și artelor. Acesta găzduiește în prezent diverse evenimente culturale și expoziții, continuând să fie un centru vital al vieții culturale din oraș.
Un detaliu fascinant despre palat este că, în ciuda vremurilor tumultuoase și a schimbărilor politice, Palatul Apollo a reușit să își păstreze splendoarea și să servească ca punct de referință cultural pentru generații. Povestea palatului este îmbogățită și de legendele urbane care circulă în Oradea, inclusiv cele despre tunelurile secrete presupuse a exista sub clădire.
