Palatul Cultural din Arad este unul dintre monumentele istorice ale acestui oraş şi chiar al întregului judeţ. Ideea construirii unui astfel de palat a apărut în anul 1901, atunci când spaţiul în care erau depuse colecţiile teatrului orăşenesc a devenit neîncăpător.

Asociaţia Kolcsey a fost cea care a demarat proiectul, dorind ca noua clădire să poată adăposti între pereţii săi şi un muzeu, o sală de concerte şi biblioteca oraşului. Tot atunci, s-a vorbit şi despre înfiinţarea unei galerii de artă, în aceeaşi clădire, însă ideea nu a fost concretizată. Pentru ridicarea clădirii, s-a organizat un concurs, la care au participat 27 de proiecte aparţinând atât arhitecţilor români, cât şi celor din Paris, Berlin şi alte oraşe europene. Însă niciunul dintre proiectele prezentate nu a fost pe placul autorităţilor române, aşa că s-a apelat la arhitectul Ludovic Szantay, originar din Arad. Acesta a creat un nou plan al clădirii ce urma să fie construită, a ales locul pe care stă şi astăzi şi a demarat pregătirile pentru ridicarea edificiului. Dar banii prevăzuţi pentru acest lucru nu au fost de ajuns, aşa că lucrările au stagnat până în anul 1910. Doi ani mai târziu, când lucrările se pregăteau de finalizare, erau mutate deja colecţiile muzeului local.

Palatul Cultural din Arad a fost inaugurat în toamna anului 1913, când Filarmonica oraşului a fost invitată să organizeze un concert simfonic în cinstea acestui lucru. Concertul a avut loc în Sala Mare şi a inclus piese ale lui Beethven, Goldmarck şi Schubert. Acesta a fost începutul unei istorii foarte frumoase, iar palatul a găzduit nume mari ale muzicii atât din România, cât şi din afara graniţelor ţării. Tenorul Traian Grozăvescu a susţinut nişte concerte extraordinare aici şi scena i-a primit şi pe Richard Strauss, pe Bela Bartok şi pe marele nostru compozitor George Enescu. Mai mult, acesta din urmă a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului Arad chiar în Sala Mare, în anul 1931, când a împlinit vârsta de cincizeci de ani.

Palatul Cultural Arad este o clădire care îmbină mai multe stiluri. Construit pe malul Mureşului, chiar lângă centrul oraşului, are o formă de pentagon neregulat. Faţada a fost realizată în stil neoclasic, decorată cu coloane mari în stil corintic. Deasupra coloanelor stă scris “Palatul Cultural”, iar basoreliefurile înfăţişează muzele ştiinţei, literaturii şi muzicii. Partea care este orientată spre parc este de stil gotic, inspirată de Castelul de la Hunedoara.

Intrarea în Palatul Cultural din Arad deschide o lume de poveste. Imediat ce treci de uşi, dai într-un hol imens, înconjurat de galerii. Pe laterale, se găsesc scări impresionante, ale căror balustrade sunt realizate din marmură şi fier forjat, acoperite de ornamente bogate. Stucăturile înfăţişează ornamente vegetale sau măşti, însă cel mai impresionant element este pictura de pe bolta cupolei, care reprezintă cometa Haley şi întreg sistemul solar. Ornamentele au fost create în stilul secession, iar ferestrele au fost făcute în stilul art-nouveau. Chiar dacă edificiul a fost restaurat între anii 1978-1980 şi mobilierul actual este unul nou, încă se păstrează eleganța originală, care dă naştere unei atmosfere rafinate.

În prezent, Palatul Cultural din Arad adăposteşte Filarmonica de Stat, Muzeul de Ştiinţe ale Naturii şi Muzeul de Istorie. Importanța culturală pe care a avut-o de la bun început această clădire nu s-a pierdut, lucru demonstrat de numeroasele evenimente importante care au loc aici.

palatul-cultural-din-arad.jpg
imagine-cu-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
vedere-cu-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
detalii-de-pe-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
palatul-cultural-din-arad-judetul-arad-vazut-din-lateral.jpg
sir-de-coloane-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
fatada-de-la-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
inscriptie-de-pe-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
trepte-de-la-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
intrare-secundara-in-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
imagine-cu-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad-din-lateral.jpg
vedere-cu-turnul-de-la-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
imagine-indepartata-cu-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
placute-cu-informatii-despre-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
placuta-de-pe-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
vedere-cu-aleea-spre-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
intrare-din-lateral-in-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg
ferestre-de-la-palatul-cultural-din-arad-judetul-arad.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ