Palatul Czell este una dintre cele mai impresionante clădiri din Braşov, fiind amplasată în Piaţa Sfatului, numărul 26. Astăzi, în ea îşi au sediul Banca Naţională a României, o farmacie şi o filială BancPost.

Palatul Czell a fost construit în anul 1904 şi i-a aparţinut lui Friederich Czell, un important industriaş al Brașovului, care a deţinut o fabrică de bere şi malţ în Dârste. Fabrica de bere a fost înfiinţată în anul 1892, pe locul unei distilerii şi s-a dovedit a fi o afacere foarte profitabilă pentru proprietari. Nu a durat mult până când marca de bere a devenit una de prestigiu, iar după naţionalizare, fabrica a început să producă celebra bere Aurora.

Frederich Czell deţinea trei case care erau amplasate una lângă alta, însă s-a hotărât să le dărâme şi pe locul lor să ridice clădirea pe care o putem vedea şi astăzi. Palatul a fost o construcţie impunătoare încă de la început, ieşind în evidenţă prin dimensiunile foarte mari pentru acea vreme, dar şi prin detaliile stilurilor arhitecturale folosite. Cu siguranţă, Palatul Czell a reuşit să redea statutul social al proprietarului său, iar faptul că a fost construit cu mult gust a impresionat şi mai mult.

Chiar dacă nu este o clădire amenajată în scop turistic, Palatul Czell poate fi admirat din exterior, pentru că încă impresionează prin detaliile bine puse la punct. Desigur, dacă aveţi treabă în cele trei instituţii care îşi au sediul în interiorul clădirii, puteţi privi “pe furiş” (pentru că nu aveţi voie să fotografiaţi) cum arată o reşedinţă la începutul secolului XX

palatul-czell.jpg
palatul-czell-din-brasov-judetul-brasov-monument-istoric.jpg
palatul-czell-din-brasov-judetul-brasov.jpg
imagine-cu-palatul-czell-din-brasov-judetul-brasov.jpg

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ