Asemenea multor constructii de acest fel din intreaga lume, si Palatul Malacanang a asistat la unele dintre cele mai importante evenimente din istoria tarii, aceasta resedinta postcoloniala a sefilor de stat aflandu-se pe Strada Jose P. Laurel, nr. 1000, in San Miguel din orasul Manila, Filipine. Cladirea propriu-zisa a fost ridicata in anul 1750 in stilul colonial spaniol, iar dupa cateva secole zbuciumate, a devenit un simbol cunoscut in intreaga tara si nu numai.
Aflata asadar in centrul capitalei Filipinelor, impresionantul edificiu a devenit cunoscut ca resedinta regimului Marcos. Aici, a locuit presedintele Ferdinand Marcos, intre anii 1965 si 1986, ducand, alaturi de sotia sa Imelda, o viata extravaganta, lipsita de griji si cateodata desprinsa de realitatea crunta din strada. Palatul Malacanang sta, precum un strajer de nadejde, pe malul nordic al raului Pasig, aici avandu-si sediul, de-a lungul mai multor decenii, guvernatorii generali americani si spanioli.
Dupa ce, intre secolul al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, guvernatorii generali americani si spanioli si-au avut sediul aici, palatul a devenit resedinta oficiala a presedintilor filipinezi. Acest moment a culminat cu castigarea independentei in anii 1940. Initial, cladirea a fost o resedinta privata de vara ce ii apartinea aristocratului spaniol don Luis Rocha, insa lucrarile de reconstructie si extindere, precum si restaurarile continue au schimbat considerabila fatada palatului ridicat in secolul al XVIII-lea. Cei care au sansa sa vada aceasta constructie impresionanta se vor putea bucura de decoratiunile spaniole tipice, precum arcade, balcoane, grilaje de ferestre sau de curtile interioare umbroase.
Odata ce vor pasi inauntru, se vor lasa furtai de elementele impresionante de acolo – o scara impozanta din lemn lustruit ii va invita sa inainteze, iar camera de muzica din perioada Marcos ii vor determina sa mai ramana pret de cateva minute bune in palat. Din nefericire, in Palatul Malacanang nu se mai afla colectia personala de pantofi a dictatorului Marcos, aceasta fiind descoperita la jumatate anilor 1980, atunci cand oamenii au asaltat palatul.
Pe langa cladirea propriu-zisa a palatului, in acest complex din Manila se mai afla si alte structuri, cum ar fi casa de oaspeti sau birourile neguvernamentale. Se pare ca incaperile palatului au fost impresionante inca de la momentul constructiei sale, la fel ca si incaperile de primire. Cu toate acestea, familiile presedintilor nu s-au aratat intotdeauna multumite de marimea dormitoarelor, invocand, totodata, probleme de intimitate sau in ceea ce priveste culorile.
Fiecare cuplu prezidential a avut sansa de a-si alege dormitoarele valabile. In plus, interesant este ca fiecare presedinte a cautat sa evite dormitoarlui predecesorului sau. Si, de pilda, un presedinte cu o familie numeroasa ar avea probleme, mai ales atunci cand un sef de stat ar sosi in vizita, intrucat acesta ar astepta sa fie invitat sa locuiasca in Palatul Malacanang. De altfel, o familie care a gasit de cuviinta, in anul 1978, ca palatul ar trebui extins a fost cea a dictatorului Ferdinand Marcos.
Atunci, dormitoarele presedintelui, dar si al doamnei Marcos au fost extinse si s-au construit noi incaperi pentru copiii cuplului prezidential, mai cu seama pentru Ferdinand jr., Imee si Irene, ca mai apoi, aici sa locuiasca si nepoata lor, Aimee. Mai mult decat atat, cuplul prezidential nu a neglijat nici spatiile private, toate acestea fiind supuse mai multor lucrari, atat de extindere, cat si de schimbare a decoratiunilor.
Astazi, camerele sunt mari, echipate cu aparate de aer conditionat si filtre de aer, numai ca, asa cum a spus candva cineva, nu sunt la fel de impresionante ca cele din Palatul Versailles, care ar fi putut face acest edificiu din urma sa arate ca o „cocioaba”. De-a lungul vremii, la Malacanang au stat multe personalitati, printre care si Printul de Wales, regele Edward al VIII-lea si atatia altii. In sfarsit, in palat se afla acum un muzeu, care descrie povestea conducatorilor de odinioara.
Inainte insa de anul 2004, acest muzeu era o entitate diferita de Biblioteca Malacanang, iar astazi aceasta din urma este un muzeu deschis publicului larg. Presedinti precum Emillo Aguinaldo sau Benigno Aquino al III-lea traiesc prin exponatele din acest muzeu, la fel ca si prin operele de arta ce le-au apartinut candva. Pe langa frumusetea Palatului Malacanang in sine, vizitatorii se mai pot bucura si de gradinile de aici. De fapt, domeniul este destul de mare, cuprinzand patru parcuri in Manila, cu acacia si straturi superbe de flori.
Spre exemplu, gradina publica este cunoscuta in prezenta ca Parcul Libertatii, aici aflandu-se si statui care simbolizeaza patru libertati considerate fundamentale – de religie, expresie, dorinta si teama. Langa rau, mai cu seama in apropiere de Casa de Oaspeti a Premierului, se afla si o moschee mica, construita special pentru vizita oficiala pe care presedintele Libiei, pe atunci Muammar Gaddafi, ar fi trebuit sa o faca in Filipine. Palatul Malacanang reprezinta, asadar, un martor de nadejde al statului filipinez si, nu in ultimul rand, un simbol national – a asistat si a rezistat multor evenimente istorice, unele devastatoare pentru intreaga tara, iar altele memorabile.
