Parand un strajer al orasului Udaipur din India, impresionantul palat alb a fost construit pe un deal ce ofera privelisti de-a dreptul superbe spre lacul Pichola. Aflam ca aceasta structura ar fi fost construita de Maharana Udai Singh, care facea parte din clanul Sisodia, si ulterior avea sa fie supus mai multor lucrari de extindere, la comanda urmatorilor conducatori. Si nu ar trebui sa ne mire nicicum bogatia si grandoarea arhitectonica a acestui palat, deoarece a fost proiectat drept piesa centrala a ceea ce era candva capitala regatului Rajput al Medwar Udaipur.

Palatul orasului Udaipur1

Desi forma palatului, pe care astazi o putem admira cu totii, este rezultatul mai multor lucrari de extindere si reconstructie, structura nu este aceeasi ca acum cateva secole. De fapt, palatul orasului Udaipur din India, ridicat din granit si marmura, era inconjurat odinioara din ziduri fortificate, iar ceea ce este cu adevarat interesant este faptul ca incorpora elemente de arhitectura medievala europeana si chineza in cladirile, gradinile suspendate, turnurile octoganale, fantanile si balcoanele ce dadeau spre Palatul de pe Lac, singura constructie ce ar fi putit fi comparata, in ceea ce privea grandoarea arhitecturala, cu palatul alb.

Pe langa exteriorul bogat decorat, palatul mai dispune si de camere in care se afla picturi unice, cu adevarat superbe, sticlarie fina, mozaic colorat si din bucati de oglinda; chiar si asa, camerele impresioneaza tocmai prin bunul gust, desi, la prima vedere, ar putea atrage atentia prin stilul opulent, specific indian, care nu aduce nicidecum cu ceea ce, pentru noi, europenii, ar insemna bunul gust. In sfarsit, pe langa frumusetea exteriorului si a camerelor, fie ea discutabila sau nu, palatul mai are si un scop utilitar, spatiul principal al palatului gazduind un muzeu in care sunt expuse mai multe lucrari de arta si artefacte, inclusiv o colectie de armuri si cateva exemple ale faimoasei sabii cu doua varfuri.

Palatul orasului Udaipur11

Tocmai de aceea, in perceptia multora, orasul Udaipur, marginit doar de bogatele dealuri Aravail, e considerat unul dintre giuvaierele Rajasthanului. Si, in acelasi timp, orasul este si cel mai mare complex de palate din intreg statul indian. Peisajele superbe, scaldate intr-o istorie de-a dreptul captivanta, si imaginea romantica din momentele zilei in care soarele apune, parca ascunzandu-se dupa edificii, nu sunt decat cateva motive pentru care turistii ar trebui sa vina de indata aici.

Ba, mai mult decat atat, vizitatorii mai pot admira si acele opt bolti sculptate in piatra, sub care fostii conducatori erau pusi in balanta, alaturi de greutatea lor in aur si argint. Acest ritual era cu atat mai important cu cat valoarea lor era daruita celor nevoiasi. Iar orasul indian Udaipur nu este doar locul unei fascinante istorii, dar si legendelor, una dintre acestea, poate si cea mai uluitoare, sustinand ideea potrivit careia fondatorul orasului, Maharana Udai Singh, se afla la vanatoare, cand a intalnit si a fost binecuvantat de un sfant care medita pe un deal ce dadea inspre lac. Sfantul i-a dat un sfat nepretuit lui Maharana Udai Singh, si anume sa cumpere un palat chiar in acel loc.

Palatul orasului Udaipur111

Si sa ne facem o idee cu privire la frumusetea acestui oras, trebuie sa mentionam ca Udaipur a fost ales drept locatie de filmat de catre echipa care a turnat pelicula Caracatita, din seria James Bond, motiv pentru care fanii acestei serii aleg sa viziteze acest oras. In orice caz, pe langa Taj Mahal, palatul orasului Udaipur este unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din subcontinentul indian, ce trebuie neaparat vizitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.