Palatul Roznovanu (Roset – Roznovanu) este un monument istoric şi arhitectural din Iaşi, care, atunci când a fost construit (secolul al XVIII-lea), era considerat cel mai frumos edificiu din oraş. Palatul a fost ridicat de Iordache Neculai Roznovanu şi a fost inaugurat, în înfăţişarea actuală, în anul 1832. În prezent, în clădire, îşi desfăşoară activitatea Primăria oraşului.

Palatul Roznovanu1

Terenul pe care a fost ridicat Palatul Roznovanu a fost dintotdeauna în posesia oamenilor înstăriţi, iar la un moment dat a fost cumpărat de familia lui Matei Cantacuzino, care a ridicat un palat de o frumuseţe rară, distrus însă în perioada războiului Ruso-Turc din 1786-1788. După ce Cantacuzinii au fugit din ţară, terenul a ajuns în posesia vornicului şi vistiernicului Neculai Rosetti Roznovanu, care avea deja în jur de 30 de moşii.

Palatul Roznovanu a fost construit între anii 1770 – 1800, fiind restaurat la 30 de ani după finalizarea construcţiilor. Cel care s-a ocupat de restaurarea edificiului a fost Gustav Freyweld, a cărui semnătura se poate vedea şi în arhitectura Catedralei Mitropolitane din acelaşi oraş.

Având în vedere că familia Rosetti – Roznovanu era una din cele mai influente familii din Moldova, reşedinţa lor din Iaşi a jucat un rol important în istorie, interiorul său adăpostind numeroase evenimente de seamă.

Palatul Roznovanu11

Soţia lui Roznovanu, Maria (sau cucoana Marghiolita) era o pasionată a artelor, motiv pentru care multe personalităţi au călcat pragul Palatului Roznovanu. Sălile palatului au avut onoarea de a găzdui concerte susţinute de George Enescu sau Haricleea Darcle, dar şi de a-i găzdui pe unii poeţi ca Mihai Eminescu, aceştia recitând din poeziile lor.

Pe când lucrările la palat nu erau complet finalizate, familia Roznovanu a găzduit diplomaţia rusă – între Rusia şi membrii familiei Roznovanu era o legătură puternică, ruşii susţinându-i pe ceilalţi în organizarea unui complot în urma căruia trebuia ca Nunuţa Roznovanu să devină domnitor al Moldovei.

Chiar dacă planurile au fost dejucate, relaţia a rămas una puternică. Mai mult, la sfârşitul secolului al XX-lea, palatul a devenit reşedinţă temporară pentru familia regală a României, iar în timpul Primului Război Mondial camerele erau folosite de ministerele conducerii politice alungate de la Bucureşti.

Palatul Roznovanu are o arhitectură neoclasică, însă pot fi observate şi influente baroce şi eclectice. Edificiul a fost împărţit în 17 încăperi, fiecare fiind mobilată cu piese alese şi tapetată în tot felul de culori, de la verde, galben, până la albastru sau maroniu. Familia Roznovanu îşi amenajase şi un paraclis în interiorul edificiului, însă acesta a fost îndepărtat la sfârşitul secolului al XX-lea, când au fost făcute lucrări de modernizare.

Palatul Roznovanu111

 

În anul 1891, Palatul Roznovanu a fost cumpărat de Vasile Pogor şi a fost transformat în sediul Primăriei, rol pe care îl îndeplineşte şi în momentul actual. În anul 1958, în edificiu, a izbucnit un incendiu, care a nimicit aproape în întregime al doilea etaj, iar ornamentele primului nivel au avut şi ele de suferit.

După acest eveniment, clădirea a fost restaurată, iar astăzi, pe lângă activitatea Primăriei, au loc diverse festivităţi culturale, iar în sala de bal se organizează şedinţele Consiliului Local.

De-a lungul anilor, Palatul Roznovanu a fost martorul multor evenimente istorice importante, servind ca loc de întâlnire pentru personalități marcante și ca scenă pentru decizii politice care au modelat destinul orașului și al regiunii. Acesta a fost și locul unde au fost luați prizonieri liderii revoluției din 1848, adăugând astfel un strat profund de istorie națională clădirii.

În prezent, Palatul Roznovanu nu este doar sediul Primăriei Iași, ci și un centru vibrant al vieții culturale, găzduind diverse evenimente, expoziții și întâlniri care conectează comunitatea locală cu patrimoniul său bogat. Vizitatorii și cetățenii locali sunt încurajați să exploreze palatul, să participe la tururile ghidate și să descopere poveștile ascunse în spatele zidurilor sale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.