Până în pânzele albe a devenit aproape un stereotip în vorbirea curentă. Dacă suntem atenţi la dialogurile din jurul nostru sau la o simplă căutare pe Internet, vom constata că există o mulţime de contexte în care se foloseşte această expresie. Iată câteva exemple, luate la întâmplare, de pe diverse site-uri: “Compania X merge până în pânzele albe pentru a-şi recupera banii”, “Edilul Y merge până în pânzele albe cu investiţiile”, ba chiar şi “Un urs merge până în pânzele albe când îl roade stomacul” etc.
Strict gramatical, această expresie este o locuţiune adverbială, cu sensul “ fără încetare, până la capăt, până la ultima limită, necruţător” (DEX).
În structura “a urmări până în pânzele albe” pe cineva, înţelesul este “a hăitui, a încolţi”. “A merge până în pânzele albe” înseamnă “a face tot ce se poate pentru a atinge un scop”, a te ambiţiona să faci un lucru, chiar dacă nu este viabil, posibil, recomandat, a merge până la capăt într-o decizie luată.
În privinţa originii acestei expresii, opiniile sunt împărţite. Unii susţin că are legătură cu mitologia greacă, mai exact cu o promisiune pe care Iason, conducătorul argonauţilor (cei 50 de eroi de pe corabia Argus), i-a făcut-o tatălui său. Argonauţii l-au însoţit pe Iason în expediţia organizată la porunca regelui Pelias, pentru a aduce Lâna de aur, simbol, în antichitatea grecească, al bogăţiilor din ţările răsăritene, râvnite de greci.
Promisiunea pe care Iason i-a făcut-o tatălui său a fost că, dacă se va întoarce victorios, semnul triumfului va fi înlocuirea pânzelor negre ale corăbiei sale cu unele albe. Iason, prea bucuros de realizarea sa, a uitat însă să înlocuiască aceste pânze, iar când tatăl său le-a zărit, în depărtare, pe cele negre, a murit de supărare, inainte de a-si revedea fiul. De atunci, “pânzele albe” ar fi devenit semnul unui sfârşit.
O altă explicaţie ţine de obiceiul autohton ca faţa morţilor să fie acoperită cu o pânză albă, un giulgiu, care implică, de asemenea, ideea de sfârşit, capăt al vieţii. Iar pânzele albe, în lumea tradiţională românească, se obţineau cu mare efort, spălate la râu, bătute cu o paletă din lemn, aspect care subliniază o altă conotaţie e expresiei in discutie, pe lângă de cea de “până la sfârşit”, aceea de mare strădanie pentru atingerea unui scop.
