Paradoxul lui Solomon – de ce este mai uşor să dăm sfaturi altora? Înţelepciunea noastră este relativă?

Paradoxul lui Solomon explică de ce, în general, avem tendinţa de a raţiona mai judicios, mai echilibrat, cu privire problemele altora şi mai puţin când este vorba de noi. Este un fel de ilustrare a celebrului adagiu: “Să faci ce spun, nu ceea ce fac eu!” sau, cum subliniază psihologii, un fel de ipocrizie indusă, care arată că, frecvent, există o inconsecvenţă între o atitudine dezirabilă din punct de vedere personal / social și comportamentele zilnice care contravin acestei atitudini.

Paradoxul lui Solomon este o disonanţă cognitivă, un dezacord, o ruptură care intervine între ceea ce, teoretic, acceptăm ca fiind bine, corect, moral etc., când ne adresăm altora, dar nu putem aplica astfel de “sfaturi” în vieţile noastre, când trebuie să luăm decizii, să adoptăm un anume comportament.

Este relevantă, de exemplu, situaţia când un “prieten” ne sfătuieşte (la cerere sau nu) ce să facem cu viaţa noastră, cu jobul, familia, cum să rezolvăm o problemă dificilă etc., când viaţa lui este un dezastru sau împrejurările în care un medic recomandă echilibru, calm, dietă, când el pare a fi mai stresat şi fără control decât pacienţii săi s.a.m.d.

Cine a fost Solomon? Ce înseamnă “judecata lui Solomon”?

Solomon este un celebru personaj biblic, rege al Israelului, în vremea căruia s-a construit Templul Ierusalimului, renumit pentru bogăţia şi înţelepciunea sa, dar incapabil să ia deciziile corecte în viața sa privată. Textele sacre povestesc că Solomon l-a implorat pe Dumnezeu să-i dea înţelepciune pentru a putea să-şi conducă poporul cu dreptate. Se spune că oamenii străbăteau distanţe mari, venind din ţinuturi îndepărtate, pentru a cere sfatul înţeleptului rege.

Judecata lui Solomon este un episod arhicunoscut, consemnat în Cartea Întâi a Regilor, din Vechiul Testament, referitor la felul în care regele a rezolvat disputa dintre două femei (prostituate) care locuiau împreună şi fiecare adusese pe lume, aproximativ în acelaşi timp, câte un prunc. Numai că unul dintre copii a murit, iar cele două femei îşi disputau maternitatea copilului supravieţuitor.

Pentru a rezolva această neînţelegere, regele Solomon a poruncit: “Împărțiți copilul viu în două și dați câte o jumătate fiecărei femei”. În aceste condiţii, una dintre femei a declarat că preferă să renunțe la copil decât să-l vadă murind, în acest fel Solomon recunoscând adevărata mamă a copilului, căreia i-a dat pruncul, salvându-i astfel viața.

Povestea regelui Solomon nu se oprește însă aici, iar continuarea este la fel de demnă de interes, deoarece se spune că, în viaţa lui particulară, nu ar fi fost la fel de înţelept. Ar fi avut nu mai puțin de 700 de soții și 300 de concubine, s-ar fi lăsat influenţat de femeile din haremul său, toate conducând, până la urmă, la căderea regatului său.

Paradoxul lui Solomon din perspectiva ştiinţei

Aşadar, regele Solomon a rămas pentru posteritate un personaj cu înțelepciune legendară, atunci când a fost vorba de a o împărtăşi altora, pe care nu a ştiut însă să o valorifice în propria viaţă – un fapt atât de evident încât psihologii au definit, pornind de la acest exemplu celebru, fenomenul pe care l-au numit “paradoxul lui Solomon” – este ușor să dai sfaturi înțelepte altora, atunci când tu nu le urmezi.

Psihologii Igor Grossman și Ethan Kross, de la Universitatea Waterloo (Canada) și, respectiv, de la Universitatea din Michigan (SUA), au făcut o serie de experimente prin care au arătat că, într-adevăr, oamenii sunt mai raționali atunci când vine vorba de a sfătui alte persoane, decât atunci când iau decizii pentru ei înşişi.

Experimentul lui Igor Grossman

Apelând la un grup de voluntari, Igor Grossman i-a împărţit în două “tabere”. Primilor le-a cerut să-şi imagineze că, într-un cuplu, unul dintre parteneri îl înșală pe celălalt, iar celui de-al doilea grup, să-si imagineze că aşa ceva i s-a întâmplat celui mai bun prieten. S-a constatat că primii, dacă s-au pus în locul celui trădat, au avut o reacţie de furie, le-a fost imposibil să ia în considerare punctul de vedere al infidelului, să recunoască propriile limite și să evalueze nevoile celuilalt, în timp ce al doilea grup a avut o atitudine mai moderată.

Mai mult, paradoxul lui Solomon, care arată că raționăm mai bine atunci când un fapt nu ne privește, s-a manifestat în aceeași măsură la adulții tineri (20 – 40 de ani), ca și la adulții mai în vârstă (60 – 80 de ani), ceea ce înseamnă că este o prejudecată foarte persistentă și care nu se corectează odată cu vârsta.

Este uşor să-i sfătuieşti pe alţii – ce decizii să ia, cum să se comporte într-o împrejurare sau alta, cum să-şi schimbe jobul, cum să nu lase să treacă oportunităţile etc. Când este vorba de noi, însă, mintea nu acționează cu aceeaşi hotărâre, gândul se blochează uneori sub imperiul fricii, cădem în capcana nesiguranțelor și în labirintul mecanismelor de autoapărare.

Paradoxul lui Solomon – cum să ne folosim rezervele de înțelepciune pentru noi înșine?

Ar fi foarte bine dacă am avea pentru noi înşine înţelepciunea lui Solomon. Psihologul Igor Grossman spune că un prim pas pentru a depăşi paradoxul lui Solomon ar fi să ne imaginăm, atunci când avem o problemă de rezolvat, că problema nu este a noastră, ci a altcuiva, altfel spus să apelăm la “distanţa psihologică”, această resursă preţioasă şi eficientă care ne deschide noi opţiuni, să devenim un fel de observatori “externi”. Eventual, să vorbim despre noi înşine la persoana a treia (dar numai în gândul nostru şi numai în asemenea împrejurări).

Pentru Grossman, acest pas înapoi este posibil si se datorează abilităților noastre psihologice, care ne ajută să nu mai privim propriile probleme “la microscop”, ci “la telescop”, într-o perspectivă mai largă. Dacă cineva, de exemplu, este într-o stare de nervozitate, la serviciu, acasă etc., pentru a lua deciziile cele mai potrivite, este mult mai util ca persoana respectivă să vorbească despre sine la persoana a treia – “De ce se comportă el / ea aşa?”, mai degrabă decât „De ce fac asta?”

Pe de altă parte, uneori suntem atât de copleșiți de sfaturi nesolicitate încât chiar și cele mai inofensive și binevoitoare devin intolerabile şi atunci este mai bine să evităm să dăm sfaturi sau să ne punem în situaţia de a le primi, dacă “sfătuitorul” / cel “sfătuit” nu este o persoană foarte apropiată şi de încredere.

Paradoxul lui Solomon şi noile teorii despre inconştient

Dacă mai adăugăm la aspectele referitoare la paradoxul lui Solomon şi noile teorii despre inconştient, care susţin că inconştientul are un rol mult mai important în rezolvarea diverselor sarcini şi în luarea deciziilor, decât gândirea raţională şi că, practic, mintea noastră (inconştientul) ia o decizie cu aproximativ 11 secunde mai înainte ca noi să devenim conştienţi de acest lucru (având impresia că raţiunea noastră a decis), cu atât mai mult “sfaturile” îşi pierd importanţa, iar paradoxul lui Solomon arată că este vorba, până la urmă, de un joc al aparenţelor şi al amăgirilor.

Chiar şi când este vorba de decizii banale – cum să ne îmbrăcăm într-o împrejurare sau alta, unde să mergem în vacanță, ce urmează să cumpărăm, pe cine votăm etc. – este o iluzie că facem alegeri raţional, tot inconştientul este cel care “face legea”.

În plus, se pare că mai există şi o preferinţă a creierului pentru decizii luate mai demult şi, dintr-o astfel de perspectivă, mai puternice sunt “gândurile preexistente” (legate de diverse experienţe), ceea ce înseamnă că sfaturile (şi cele pe care le dăm şi cele pe care le primim) sunt puţin importante (chiar dacă, teoretic, ar fi bune).

„A da sfaturi înseamnă uneori doar a ne etala înțelepciunea în detrimentul altora”, spunea un filosof englez, Francis Bacon, sau, poate, “Sfatul este ca uleiul de ricin: vrem să-l dăm, dar detestăm să-l înghițim” (Josh Billings, scriitor).