Parcul Cişmigiu sau Grădina Cişmigiu este cel mai vechi parc din Bucureşti şi unul dintre cele mai vizitate. Se află chiar în centrul capitalei, are o suprafaţă de 16 hectare şi este delimitat de Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr (sud-est), şi bulevardele Schitu Măgureanu şi Regina Elisabeta. A fost inclus pe lista monumentelor istorice ale Bucureştiului.
Istoria Parcului Cişmigiu începe în anul 1779, când Alexandru Ipsilanti, domnitorul de atunci al Ţării Româneşti, a ridicat două cişmele. Una dintre ele s-a aflat chiar pe locul în care se află astăzi parcul, iar lângă ea şi-a făcut casa cel care a proiectat-o, Dumitru Siulgi-basa. Acesta era cunoscut sub porecla „Marele cişmigiu”, de aici provenind denumirea parcului.
În anul 1830, Pavel Kiseleff a ordonat ca balta să fie desecată şi spaţiul să fie amenajat ca o grădina publică. Însă dorinţa sa a fost îndeplinită abia în anul 1848, când domnitor era Gheorghe Bibescu. Acesta a anagajat unul dintre cei mai pricepuţi grădinari peisagişti, care se ocupase şi de Grădinile Imperiale din Viena. Rezultatul se poate vedea şi astăzi: grădina a fost amenajată în stilul celor engleze, aşa cum se purta în acele vremuri.
Următorul domnitor al Ţării Româneşti, Barbu Stribei, s-a ocupat şi el de înfrumuseţarea Parcului Cişmigiu. A amenajat un heleşteu şi un canal care să facă legătură cu răul Dâmboviţa, iar în anul 1852 a pus primele bănci din lemn, care nu aveau rezemătoare şi care semănau foarte mult cu cele întâlnite la porţile caselor ţărăneşti. Inaugurarea oficială a grădinii a avut loc în anul 1854, când toţi locuitorii oraşului au venit să îşi vadă grădina.
Unele dintre activităţile preferate ale celor care vin în parc sunt plimbatul cu barca vara şi patinajul pe gheaţă iarna. Puţini ştiu însă că patinajul s-a practicat încă din anul 1883, când lacul grădinii a îngheţat pentru prima dată.
Atunci au fost organizate concursuri pe gheaţă, iar în prezent în fiecare iarnă se deschide patinoarul pe lacul din Parcul Cişmigiu, care atrage mii de oameni. Nici vara nu este un loc pustiu, foarte mulţi bucureşteni, dar şi turişti, preferând o plimbare cu barca în zilele însorite. Preţurile nu sunt deloc mari, iar oamenii au la dispoziţie atât bărci, cât şi hidrobiciclete.
O altă atracţie a parcului este Rotonda scriitorilor, inaugurată în anul 1943. Cunoscută iniţial că Rondul Român, aceasta este un ansamblu de busturi ale unora dintre cei mai mari scriitori ai culturii româneşti. Rotunda a fost creată la iniţiativa lui Ion Petrovici, un filosof care la acea dată era ministrul instrucţiunii.
Ansamblul de busturi a fost realizat după modelul celor englezeşti şi conţine 12 busturi, ale următorilor scriitori: Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Alecsandri, Ion Luca Caragiale, Titu Maiorescu, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Alexandru Odobescu, Ştefan Octavian Iosif şi George Coşbuc. Iniţial, în locul bustului lui Ion Creangă a fost cel al lui Octavian Goga, însă acesta a intrat în dizgraţia autorităţilor după anul 1944, aşa că a fost înlocuit, după ce a fost, în prealabil, distrus.
Alte două monumente din Parcul Cişmigiu, incluse şi ele pe lista monumentelor istorice din Bucureşti, sunt Monumentul lui Traian Demetrescu şi Monumentul eroilor francezi. Ultimul a fost ridicat pentru francezii care au căzut în Primul Război Mondial, iar primul îl celebrează pe poetul cunoscut şi sub pseudonimul Tradem. Monumentul acestuia a fost arătat prima dată în anul 1905, fiind executat în marmură de Carrara. Alte monumente din parc sunt Bustul Maică Smara, Monumentul Elenei Pherechide, Bustul lui Ghoerghe Panu şi Izvorul Sissi.
Cei care vin pentru o plimbare în Parcul Cişmigiu au parte de privelişti impresionante. Pe lângă Rotonda scriitorilor, ei pot vedea Grădina de trandafiri, care este plină de coloane şi ziduri din piatră, dar şi pergole din lemn, pe care înfloresc, în fiecare primăvară, diverse tipuri de trandafiri agăţători.
Au fost amenajate mai multe colţuri pe suprafaţa parcului: Coltul Şahiştilor (unde sunt mese şi băncuțe pentru pasionaţii acestui joc), Colțul Copiilor (cu locuri de joacă pentru cei mici) şi Colțul cu arbori şi arbuşti.
O plimbare prin Parcul Cișmigiu este o călătorie prin istoria și cultura Bucureștiului. Vizitatorii pot admira statui dedicate unor personalități culturale românești, pot naviga cu barca pe lacul care traversează parcul sau pot participa la evenimentele culturale ce au loc frecvent aici. Fiecare colț al parcului oferă o poveste, fie că este vorba despre băncile unde generatii de îndrăgostiți și-au șoptit jurăminte de iubire sau despre vechile foișoare unde poți să te relaxezi și să te bucuri de umbră în zilele toride de vară.