Parcul dendrologic Carei se află în centrul oraşului cu acelaşi nume din judeţul Satu Mare, fiind una dintre mândriile municipiului. De altfel, parcul a fost declarat şi rezervaţie naturală, de tip mixt, având o suprafaţă totală de zece hectare.
Parcul dendrologic Carei
Parcul a luat naştere la începutul secolului al XVIII-lea, atunci când cetatea a fost transformată în castel. A fost foarte apreciat chiar de când a fost amenajat, ajungând renumit într-un timp foarte scurt. Încă de la început, familia Karoly a plantat o serie de arbori exotici, peisajul fiind întregit de lacul cu broaşte ţestoase.
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, parcul a fost modificat, luând forma parcurilor englezeşti. Cel care s-a ocupat de ea a fost Bode Gyorgy, care, la vremea respectivă, era unul dintre cei mai apreciaţi grădinari. Tot el a creat o seră, în care se cultivau camelii.
Forma pe care o are astăzi Parcul dendrologic Carei datează din anul 1890. În anul 1982, parcul a fost declarat rezervaţie naturală, datorită celor peste 200 de specii de plante exotice, indigene şi arborescente pe care le are.
Cel mai în vârstă arbore din parc este platanul din fața edificiului, care a fost plantat în 1810 şi care, astăzi, are un diametru de 205 centimetri. Alte specii de arbori importante sunt castanul porcesc, ginkgo biloba, dudul alb, duglasul verde sau salcâmul japonez.
Fondat în epoca austro-ungară, Parcul dendrologic Carei a fost martor la numeroase schimbări istorice, fiecare epocă adăugând straturi noi de diversitate și frumusețe peisajului său. De la arbori seculari și până la specii introduse recent, parcul este un loc în care istoria naturală și cea umană se întrepătrund, oferind vizitatorilor o perspectivă unică asupra evoluției biodiversității și a culturii locale.
Cu alei umbrite perfect pentru plimbări liniștite sau sesiuni de jogging, parcul servește ca o oază de relaxare pentru locuitorii și vizitatorii orașului. De asemenea, datorită statutului său de rezervație mixtă, este un loc de studiu valoros pentru botaniști și ecologi, atrăgând cercetători din întreaga țară interesati de studiul speciilor rare și a habitatelor lor naturale.