Parcul Mihai Eminescu se găseşte în oraşul Botoşani, reşedinţa judeţului cu acelaşi nume. Este unul dintre cele mai importante şi populare parcuri din oraş. Se află pe Bulevardul Mihai Eminescu.
Oraşul Botoşani este un oraş important, deoarece el a dat literaturii române cel mai valoros poet, şi anume Mihai Eminescu. Din acest motiv, localitatea a numit multe dintre instituţiile culturale după acesta – există un teatru care îi poartă numele, dar şi un Colegiu Naţional. De asemenea, multe dintre concursurile literare au fost denumite după marele poet.
Parcul Mihai Eminescu a fost amenajat în anul 1869, însă nu s-a numit aşa de la bun început. A fost cunoscut sub numele de Grădina Publică Varnav şi a impresionat încă de la data deschiderii sale.
De altfel, scriitorul Gala Galaction a vizitat parcul în anul 1892 şi a scris câteva impresii pe care i le-a lăsat. Acesta spunea că parcul este un loc foarte liniştit, spre deosebire de parcurile bucureştene, şi că peste tot în aer pluteşte poezia lui Eminescu.
Cei care poposesc în Parcul Mihai Eminescu pot sta pe o bancă alături de arborii lângă care stătea, adesea, marele poet naţional. Acesta a petrecut câtva timp lângă acest parc, atunci când avea grijă de sora sa bolnavă. Locuitorii au auzit de la străbunicii lor poveşti despre Eminescu, care se plimba îngândurat pe aleile grădinii de atunci.
Astăzi, în Parcul Mihai Eminescu se găseşte un lac artificial, care are două poduri şi pe care oamenii se pot plimba cu bărcuţele. În mijlocul parcului, se află un chioşc, în care fanfara militară cântă de sărbători. De asemenea, aleile sunt pline de busturi ale celor mai importanţi oameni din Botoşani. Desigur, există şi bustul lui Eminescu, acesta fiind sculptat în anul 1932.
Parcul este, de asemenea, gazda unor specii variate de arbori și plante, unele dintre ele fiind plantate aici de zeci de ani, contribuind la biodiversitatea și frumusețea peisajului. Primăvara, parcul se transformă într-un tablou viu colorat, cu flori de toate culorile, ce creează un decor vibrant și încântător.
Pe lângă flora bogată, Parcul Mihai Eminescu este și un loc popular pentru diverse activități recreative și culturale. De la concerte la expoziții în aer liber și festivaluri, parcul servește drept un centru vital pentru viața culturală și socială a orașului.