Dincolo de farmecul deosebit al florei și frumusețea peisajelor naturale, parcul național Marakele poate fi considerat, pe bună dreptate, un sanctuar al vieții sălbatice specifice Africii de Sud. Animalele sunt principala atracție a acestei destinații turistice, iar suprafața parcului este, din acest motiv, prevăzută cu trasee atât pedestre cât și pentru mașini, oferind vizitatorilor prilejul să vadă cât mai multe viețuitoare în cât mai multe colțuri.
Parcul național Marakele se află în provincia Limpopo, în regiunea munților Waterberg și a fost inaugurat în anul 1994. Pe atunci, se numea parcul național Kransberg.
Zona a fost populată din timpuri străvechi. S-au descoperit artefacte ce atestă prezența umană cu 3000 de ani în urmă. Se pare că aici fuseseră întemeiate așezări omenești încă din timpul epocii de fier.
De valoarea istorică a parcului național Marakele se leagă și personalitatea omului de cultură sud african Eugene Marais. Acesta era un mare iubitor de natură și a trăit o perioadă de timp îndelungată în regiunea munților Waterberg. O parte a parcului Marakele reprezenta pe atunci domeniul său privat, pe care se afla și locuința personală. Eugene Marais a studiat în zonă comportamentul viețuitoarelor, iar o mare parte a concluziilor trase în urma cercetărilor au fost publicate în câteva cărți de ficțiune ce tratează spiritul sud african. Eugen Marais a studiat comportamentul viperelor, insectelor și babuinilor din regiunea munților Waterberg, fiind astăzi considerat părintele etologiei.
Un alt moment ce a marcat istoria parcului național Marakele l-a avut în prim plan pe Ramolefe Boy Moatshe, un adolescent devenit celebru în Africa de Sud după ce s-a bătut efectiv cu un leopard. Băiatul se afla cu vitele la păscut în zona viitorului parc Marakele și a surprins momentul în care felina s-a năpustit asupra uneia dintre vacile sale. El a intervenit în apărarea vitei și s-a luptat cu leopardul, cu mâinile goale, timp de 15 minute. A ajuns la spital abia după zece ore și din cauza rănilor a avut nevoie de opt săptămâni de spitalizare, la capătul cărora s-a vindecat însă complet.
În 1994, parcul național Marakele măsura 150 kilometri pătrați, dar cinci ani mai târziu, guvernul a achiziționat mai multe terenuri din vecinătate și suprafața parcului a ajuns la 670 de kilometri pătrați.
Pentru că parcul național Marakele se regăsește în regiunea de tranziție dintre zonele estice uscate și cele vestice umede ale Africii de Sud, relieful este plin de contraste. Peisajele de munte se amestecă cu văi adânci și coline îmbrăcate în iarbă. Plantele sunt indigene, de genul vegetației fynbos alpine. Se pot vedea numeroase păduri de cedru și copaci cu lemn galben, dar și arbuști impresionanți, de genul unor ferigi cu înălțimi de până la cinci metri sau cicadee uriașe. În mod surprinzător, turiștii pot descoperi plante din specia Protea, destul de nepotrivite pentru relieful acestei regiuni.
Contrastele de peisaj se petrec și între anotimpuri. Pe durata iernii, parcul național Marakele are un aspect arid, stâncos și cam lipsit de vegetație, în timp ce pe perioada verii, toată suprafața parcului se umple de culoare, parfumuri și freamăt.
Păsările și animalele sunt însă principala atracție turistică. Aici, se află cea mai mare colonie de vulturi din întreaga lume – în jur de 800 de perechi. Păsările prădătoare fac legea în parcul național Marakele, pe lângă vulturi regăsindu-se numeroase tipuri de pajuri, șoimi și acvile. De exemplu: șoimul de vânătoare african, uliul șorecar, vulturul Verreaux, vulturul șerpar, șoimul de stâncă și șoimul călător. Pe suprafețele plate ale parcului național Marakele se pot admira sturzul de stâncă al peninsulei Capului, presura de munte, pietroșelul sur și diverse păsări nectariniide.
Ceva mai jos, pe suprafețele verzi ale parcului național Marakele, trăiesc alte specii de păsări, precum: dumbrăveanca, sfrânciocul negru, sfrânciocul alb încoronat. Pe malurile râului Matlabas se pot admira în voie pescărușii cu guler alb, cristeiul negru și rața africană.
În privința mamiferelor, lista este și mai lungă. În parcul național Marakele se pot vedea animale de pradă dintre cele mai periculoase: lei, leoparzi, hiene. Cele mai impresionante animale însă, datorită dimensiunilor, sunt elefanții, girafele și rinocerii albi. Nu puteau lipsi tocmai antilopele care se regăsesc într-o varietate de tipuri și mărimi: antilopa de apă, antilopa de câmpie, antilopa de munte, impala, marele kudu, antilopa Sasabi.
Cei mai veseli și șmecheri locuitori ai parcului național Marekele sunt însă maimuțele. Babuinii și maimuțele vervet obișnuiesc să dea târcoale taberelor cu turiști, fie pentru a cerși puțină mâncare, fie pentru a fura cu nerușinare.
Alte animale care pot fi văzute sunt: câinele sălbatic, vulpea urecheată, șacalul, bursucul de miere, mangusta aurie, porcul cu negi, mai multe specii de lilieci, bizonul african, veverița, viezurele de stâncă, porcul furnicar și zebra de câmpie.
Ca și obiective clare, turiștii trebuie să își propună a vedea cel puțin un rinocer alb, un vultur african, un elefant african, pe marele kudu și câte un exemplar din fiecare antilopă deja menționată. Toate aceste viețuitoare se regăsesc într-o multitudine de exemplare și cei mai mulți dintre vizitatori nu numai că au apucat să le vadă, dar le-au și fotografiat.
Parcul național Marakele oferă cazare celor interesați să petreacă noaptea în natură. Principalele tabere sunt cele pentru corturi, destul de numeroase. Există atât tabere cu corturi gata instalate, cât și tabere unde fiecare își aduce cortul de acasă. Parcul dispune și de cazare în camere, toate fiind concentrate într-o mică pensiune extrem de curată și dotată cu toate facilitățile unei pensiuni de oraș. Bucătăria și baia sunt comune, dar camerele sunt duble sau single și surprinzător de moderne.
Ca și activități, cele mai indicate sunt plimbările pe jos. Au fost prevăzute și unele rute pentru mașini, dar există o serie de condiții de respectat în acest sens: nu se poate conduce sub nicio formă noaptea, nu sunt permise depășirea vitezei de 30 km/h și abaterea de la traseele speciale.
Parcul național Marakele este una dintre cele mai cunoscute atracții turistice ale Africii de Sud, în ce privește vizitatorii care iubesc animalele. Chiar dacă majoritatea viețuitoarelor din parc nu sunt tocmai sociabile, numărul și diversitatea lor extraordinară oferă turiștilor experiențe de neuitat.