Acoperind o suprafaţă de 55 000 de hectare, parcul naţional Pilanesberg este cel de-al patrulea parc natural, ca mărime, al Africii de Sud. A fost aşezat pe vestigiile erodate ale unui crater vulcanic alcalin. În întreaga lume există doar trei astfel de cratere.
Istoria acestui parc este unică în comparaţie cu alte rezervaţii sud africane de acest gen.
Parcul naţional Pilanesberg dispune de peisaje naturale fermecătoare, de văi străbătute de ape şi de numeroase regiuni uşor de locuit, astfel că de mii de ani s-a bucurat de prezenţa umană. Până la înfiinţarea parcului, din 1979, această regiune a fost locuită de câteva populaţii indigene, însă începând cu secolul al XIX-lea, ele au fost hărţuite şi alungate de către agricultorii comerciali care au dorit să profite de solul şi întinderea zonei. Pe la 1860, regiunea sudică a parcului se afla exclusiv în stăpânirea fermierilor, în timp ce partea nordică era locuită de triburile indigene Bakgatla.
În 1960, pe fondul regimului politic apartheid, terenul controlat de agricultori a fost cumpărat de către guvernul sud african. Când s-a pus problema transformării regiunii într-un enorm parc naţional, triburile africane Bakgatla au acceptat ca acest parc să includă şi regiunea muntoasă în care îşi aveau ei o parte din locuinţe. S-au mutat deci, de bunăvoie, în partea estică a rezervaţiei Pilanesberg.
Cheltuielile de înfiinţare a parcului au fost considerabile. Timp de 15 ani, între 1979 şi 1993, s-au depus eforturi pentru îndepărtarea urmelor lăsate de aşezările umane de aici, pentru repopularea terenului cu animale şi, mai ales, pentru dezvoltarea unei infrastructuri turistice. S-au investit sume enorme pentru ridicarea gardului rezervaţiei pe o suprafaţă de 110 kilometri de teren accidentat şi s-au construit drumuri şi trasee de 188 kilometri. De asemenea, au fost relocate specii de animale şi păsări, astfel că, în timp ce în majoritatea rezervaţiilor sud africane resursele vieţii sălbatice sunt în continuă scădere, în parcul naţional Pilanesberg, situaţia stă exact invers. Obiectivul iniţial este şi azi valabil: gestionarea acestei rezervaţii de aşa manieră încât nu numai generaţia actuală, ci şi cele care vor veni să se poată bucura de beneficiile culturale, recreaţionale şi economice ale parcului Pilanesberg.
Acest parc se regăseşte într-o zonă naturală specială, care face trecerea de la clima uscată a deşertului Kalahari la vegetaţia tipic africană ce creşte în regiunile cu umezeală – iarbă şi arbuşti de înălţime medie. Acest detaliu se reflectă în suprapunerile unice de mamifere şi păsări care alcătuiesc împreună fauna parcului naţional Pilanesberg. Astfel, antilopa africană, hiena cafenie şi bulbulii cu ochi roşii pot fi zăriţi în zone aride coabitând cu bulbulii cu ochi negri şi antilopa impala. Aceeaşi suprapunere este valabilă şi în cazul arbuştilor: arborele cu ţepi coabitează cu castanii africani.
În parcul naţional Pilanesberg, turiştii pot observa „alfabetul naturii” – speciile de animale ale căror denumiri încep cu A şi sfârşesc cu litera Z. Adică de la antilopa africană până la zebră. Populaţia parcului este formată din lei, leoparzi, rinoceri albi şi negri, elefanţi şi bivoli – împreună reprezentând cele cinci feluri de animale mari, Big Five.
Specii foarte rare şi specii comune precum girafele, zebrele, crocodilii şi hipopotamii trăiesc alături de specii endemice, precum hiena, ghepardul, samurul.
Ca şi topografie, acest parc reprezintă o încântare pentru ochiul omului. Văi strâmte cu versanţi abrupţi, împăduriţi, coline de sienit (rocă eruptivă) colorate în nuanţe minunate de roşu şi verde, zone cu vegetaţie specific africană şi întinderi mari de câmpie verde contribuie la un spectacol al frumuseţilor naturii.
Parcul naţional Pilanesberg este faimos şi din punct de vedere geologic. Ca şi structură, această regiune s-a format în urma unei erupţii vulcanice de peste un milion de ani în urmă. Terenul a luat forma unui enorm inel, constituindu-se într-o regiune unică ca dimensiune, suprafaţă şi tip de rocă. Dincolo de aceste aspecte, originea vulcanică a solului şi alterarea în timp a craterului au dus la apariţia unor peisaje extrem de variate şi spectaculoase. Din acest punct de vedere, parcul naţional Pilanesberg se bucură de un potenţial uriaş în ce priveşte găzduirea de specii animale şi vegetale dintre cele mai diferite. Capacitatea lui de a susţine specii extrem de rare şi specii pe cale de dispariţie precum samurul, rinocerul negru, antilopa africană, antilopa roşcată, câinele sălbatic sau bivolul sălbatic este deosebit de mare. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celor cinci mari, Big Five – animale care rareori se găsesc toate laolaltă.
Parcul naţional Pilanesberg dispune de peste 7000 de animale, per total 24 de specii animale. Sunt înregistrare peste 300 de specii de păsări. Este vorba de păsări migratoare şi păsări ce locuiesc permanent în cadrul parcului Pilanesberg, păsări de pradă şi păsări care se hrănesc cu vegetaţie, păsări cântătoare şi păsări sublim colorate. Unul dintre traseele parcului duce la complexul Manyane, unde turiştii se pot bucura de informaţii privind toate felurile de păsări ale regiunii şi unde le pot fotografia sau admira în voie. Complexul este prevăzut şi cu o crescătorie de păsări unde trăiesc în jur de 80 de păsări indigene.
Ca şi activităţi, menţionăm: plimbările în spinarea elefanţilor, safari, trasee turistice, mese festive cu mâncare tradiţională, călătoria cu balonul cu aer cald.
Aceste călătorii sunt o experienţă cu totul specială. Balonul pluteşte purtat de vânt şi oferă turiştilor privelişti complete asupra parcului naţional Pilanesburg. O astfel de călătorie durează, în medie, o oră.
Parcul naţional Pilanesberg se bucură de renume internaţional. Este situat în vecinătatea oraşului Sun City, în provincia North West. Denumirea de Pilanesberg i se trage de la numele unei căpetenii de triburi Tswana, Pilane.
Una dintre atracţiile parcului Pilanesberg o reprezintă lacul Mankwe Dam. A fost construit în mod artificial, în jurul anului 1860, de către comunitatea de fermieri care locuiau în această zonă. Undeva în spatele lacului poate fi admirat muntele Thabayadiotso, al cărui nume înseamnă „muntele mându”. De-a lungul parcului, turiştii pot cerceta şi câteva situri pline de încărcătură istorică, situri ce datează din Epoca Fierului sau Epoca Pietrei şi care atestă prezenţa oamenilor în această zonă.
Parcul naţional Pilanesberg se află la trei ore distanţă de Johannesburg şi reprezintă o destinaţie ideală pentru week-end-uri sau zilele de sărbătoare. Din punct de vedere al cazării, toate preferinţele turistice se pot satisface aici. Există zone special amenajate pentru camping, dar şi hoteluri de lux, pentru cei obişnuiţi cu confortul chiar şi în mijlocul naturii sălbatice. De-a lungul parcului au fost prevăzute numeroase spaţii pentru picnic, cu condiţia ca turistul să îşi aducă propria mâncare şi să nu lase resturi şi gunoaie în urmă.
Intrarea în parcul naţional Pilanesberg se face contra cost.