Parcul National Rapa Nui este singurul loc din lume care a primit o scrisoare de scuze din partea comisiei care a ales noile 7 minuni ale lumii. Cea mai izolata insula locuita din lume se situase pe locul 8, insa dupa cum i s-a transmis primarului, avea sa fie considerata mereu sora celorlalte 7, fara sa existe vreo diferenta intre ele. Si nici nu s-ar putea pune o astfel de problema; in fond, micul triunghi de roca vulcanica reuseste sa atraga sute de turisti fascinate, in ciuda istoriei pline de distrugere a mediului, razboaie si molime.
Parcul National Rapa Nui este mult mai des cunoscut sub numele sau european, “Insula Pastelui”. Astfel, insula cu unele dintre cele mai bine cunoscute reprezentari ne-crestine avea sa fie descoperita in duminica Pastelui din anul 1722 de exploratorul olandez Jacob Roggeveen. Intalnirea insa nu a fost nicidecum una prea crestineasca, o neintelegere intre olandezi si localnici terminandu-se cu focuri de arma din partea primilor, focuri care au ucis o parte dintre cei veniti sa ii vada. Populatia insulei avea sa fie evaluata atunci la 3.000 de oameni, desi e posibil sa fi fost mai multi. Alti exploratori au urmat in cautare de sclavi; ei sunt invinuiti de distrugerea populatiei, atat prin actiunile lor brutale, cat si prin raspandirea unor boli la care locuitorii nu erau imuni.
In 1888 insula, aflata la peste 3.000 de kiloometri de acesta tara, a fost anexata la Chile, careia ii apartine si astazi. Insula are insa propriul sau steag si incerca sa obtina in mod legal limitarea imigratiei. Turistii insa sunt bineveniti si uneori intampinati de localnici cu “mostre” din traditiile lor. Desi aflat la 2.075 de kilometri de cea mai apropiata asezare umana, nu putini sunt cei care dau 800 de dolari pe un zbor dus-intors pentru a vedea macar o data in viata Parcul National Rapa Nui, a carui denumire in dialectul polinezian era legata atat de termenul de “capatul lumii”, cat si de o trecere simbolica intre viata si lumea de apoi. Multe dintre denumiri s-au mai pierdut insa, mai ales ca limba scrisa a vechilor locuitori nu a fost descifrata niciodata.
Ce uimeste la insula este faptul ca din loc in loc tarmul este pazit de statui mari antropomorfe, in total 887, desi se pare ca unele au mai fost distruse de timp. Desi initial par doar niste capete foarte mari cu o fizionomie aparte, ele reprezinta de fapt si trunchiurile disproportionate. Se pare ca statuile au avut la un moment dat ochi colorati si palarii mari, rotunde, insa o parte dintre acestea au fost distruse de timp si calamitati. Astfel, desi ultima eruptie vulcanica a avut loc in Parcul National Rapa Nui acum 10.000 de ani, insula nu a fost nicidecum ferita de catastrofe, dupa cum se va vedea. Statuile, numite moai, au fost singurii martori care le-au vazut pe toate, insa ele nu pot spune nimic.
Moai, cu trasaturile lor alungite si severe, au starnit destul de multe controverse in lumea stiintifica, atat rolul lor, cat si modul in care au fost construite, ramanand chiar si acum neelucidate. Locuitorii gasiti pe insula nu stiau nici ei prea multe; se pare ca o populatie mai avansata a trait la un moment dat pe Insula Pastelui, construind statuile undeva intre 1300 si 1500, desi datarea cu izotopi de carbon nu a oferit o perioada sigura. Pe izolata insulita o astfel de munca titanica pare lipsita de sens, insa ea s-a desfasurat in liniste cu mult inainte ca europenii sa ajunga aici. Cand exploratorul James Cook a ajuns pe insula si a intrebat localnicii despre moai, ei i-au spus ca acestia s-au ridicat din cariera de piatra si au mers pana in locul unde se afla si acum; desi interesanta, legenda nu rezolva misterul ce inconjoara si acum Parcul National Rapa Nui.
Cum toate statuile stau cu spatele la mare se considera ca ele reprezinta capatul lumii populatiei care le-a construit, probabil infatisari ale unor zeitati protectoare. Teoriile au abundat: moai erau reprezentari facute de Lemurieni, populatie avansata de pe disparutul continent Mu sau reprezentari ale unor extraterestri. Se pare insa ca au fost facuti de o populatie de navigatori care s-au stabilit pe insula o vreme, disparand apoi din cauza unui dezastru.
Cu parghii si franghii, un moai poate fi carat in cateva zile de la cariera pana pe mal. Parcul National Rapa Nui este des dat exemplu de catre organizatiile pentru protectia mediului. Distrugerea aproapa totala a padurilor (care includeau si cea mai mare specie de palmieri de pe planeta), erodarea solului si conflictetele dese intre locuitori au dus lent la disparitia populatiei, care a cedat in fata urmarilor propriilor actiuni. Putinii oameni gasiti de europeni ar fi facut orice sa plece de pe insula.
Astazi, situatia este ceva mai buna: desi mediul inca este intr-o stare mai mult decat precara, populatia, in majoritate polineziana, dar si cu o minoritate europeana se descurca satisfacator. Turismul aduce venituri destul de consistente, la fel si activitatea stiintifica. Izolarea insa ramane un factor la fel de apasator ca si pe vremuri; poate imensitatea de apa ce inconjoara Parcul National Rapa Nui este cea care a cerut ceva atat de grandios precum cei 887 de moai de cate 7 tone fiecare. Maretia cere mereu ceva maret.
