Parcul Poporului din Timişoara este cel mai vechi parc din acest oraş, fiind amenajat în anul 1850. Contele Coronini, cel care a fost guvernator al Voivodinei şi al Banatului Timișan, este cel care l-a amenajat, acesta fiind motivul pentru care prima denumire a parcului a fost Parcul Coronini.

De altfel, de-a lungul anilor, acest parc a cunoscut mai multe denumiri, însă cei mai mulţi au preferat să se refere la el ca Parcul Poporului. Astfel, denumirile sale au mai fost Parcul Oraşului, Parcul Tineretului şi Parcul Regina Maria. Spaţiul verde face parte din parcurile care înconjoară canalul Bega, aflându-se în partea din est, spre cartierul Fabric.

Contele Coronini amenajase un parc de peste 40 000 m², acesta făcând parte din planul de urbanizare a oraşului Timişoara. Din iniţiativa lui, au fost plantaţi primii copaci, iar formele de distracţie erau asigurate de un restaurant care funcţiona în fiecare zi a săptămânii şi de o fanfară care venea la fiecare sfârşit de săptămână pentru a întreţine atmosfera.

Intrarea în Parcul Poporului se face pe strada 3 August 1919, iar cei care ajung aici sunt întâmpinaţi de o poartă impresionantă. Aceasta poartă amprenta stilului secession, folosit foarte mult la începutul anilor 1900. Poarta parcului, Palatul Neptun şi Podul Decebal alcătuiesc un ansamblu arhitectural deosebit. De o parte şi de alta a parcului, există câte o placă celebrativă despre două evenimente importante pentru acest oraş.

Prima menţionează că, în decembrie 1789, acela a fost locul în care a căzut pentru ţară primul martir al Revoluţiei, dar şi că alţi oameni şi-au dat viaţa pentru ca această țară să îşi dobândească libertatea. A doua placă atrage atenţia că scriitorii Mihai Eminescu şi Ioan Slavici au fost în parc în anii 1865-1867 şi 1868.

parcul-poporului-din-timisoara.jpg

În anul 2009, Parcul Poporului a intrat într-un amplu proces de reparaţie, proces cu adevărat necesar, mai ales că multe dintre construcţiile din el, inclusiv poarta, se aflau într-o stare avansată de degradare. Proiectul a luat sfârşit în anul 2012, iar în acest timp, au fost refăcute aleile şi s-au plantat noi specii, precum fag, mesteacăn sau liliac, îmbogăţindu-se astfel patrimoniul floristic al parcului. De asemenea, a fost conceput un sistem de irigare inedit pentru a se uda gazonul, sistem care funcţionează prin aspersiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.