Este un parc cu totul deosebit. Se găseşte la circa 150 kilometri de Cape Town, în micuţa localitate Vredenburg, din provincia Western Cape şi atrage nu numai turişti curioşi din toată lumea, ci şi foarte mulţi oameni de ştiinţă, în special paleontologi de renume mondial.

Parcul West Coast Fossils are astăzi aspectul unui imens sit geologic, însă în urmă cu cinci milioane de ani, natura era extrem de bogată aici, cu păduri dese şi suprafeţe întinse de savană. Animalele preistorice îşi duceau viaţa de zi cu zi, nestingherite.

West Coast Fossil1

Majoritatea speciilor de animale care trăiau pe atunci pe întinsul actualului parc West Coast Fossils au dispărut între timp, iar recunoaşterea şi clasificarea lor se face cu destul de mare dificultate.

În prezent, parcul se asemănă unui cimitir al animalelor preistorice. Este plin de fosile, ceea ce face din acest loc atât o atracţie turistică deosebită, cât şi unul dintre cele mai importante situri geologice ale lumii. Datorită diversităţii şi numărului foarte mare de fosile descoperite aici, parcul West Coast Fossils reprezintă, la ora actuală, unul dintre primele parcuri de acest gen la nivel mondial.

Istoria acestui loc a început în anul 1943, deodată cu exploatările de la cariera Baard, in cadrul fermei Langeberg. Au fost minate mari bucăţi de rocă de fosfat solid, pentru a fertiliza terenurile, însă deodată cu ele, tone de fosile preistorice au căzut pradă exploziilor şi au fost distruse. În 1958, cariera Baard a primit vizita doctorului Ronald Singer, angajat al departamentului de anatomie al Universităţii Cape Town. Paznicul minei i-a arătat acestuia o colecţie ciudată formată din mostre de fosfat şi oase pe care muncitorii le găsiseră în timpul zilelor de muncă şi le culeseseră de pe jos, fără să îşi dea seama ce sunt. Printre aceste rămăşiţe inedite, se aflau inclusiv un os de gleznă aparţinând unei girafe cu gât scurt, specie demult dispărută, dar şi un dinte ce aparţinuse cândva unei specii de elefant mamut, de asemenea dispărute între timp.

În anul 1960, operaţiunile miniere s-au mutat în regiunea Varswater, unde au continuat preţ de încă 30 de ani. Între 1960 şi 1980, fosilele de la cariera Varswater au fost studiate de către o echipă de cercetători din cadrul muzeului Africii de Sud Iziko. Şeful echipei, doctorul Brett Hendey, a publicat o serie de lucrări ce atrăgeau atenţia asupra importanţei rămăşiţelor descoperite în zona Langebaanweg, dar munca sa nu s-a bucurat de o atenţie deosebită. Când acesta a părăsit echipa de cercetători, studierea fosilelor a intrat într-o etapă de stagnare.

Abia în anul 1993, exploatările miniere au încetat, pe fondul crizei economice care le făcea extrem de scumpe şi neprofitabile. Personalul muzeului Iziko, împreună cu angajaţii Consiliului Monumentelor naţionale au intervenit prompt şi în anul 1996, 14 hectare din regiune au fost declarate monumente naţionale şi, în acest fel, protejate. Ulterior, întreaga suprafaţă, de 70 de hectare a actualului parc West Coast Fossils, s-a bucurat de acelaşi statut privilegiat.

Parcul a fost inaugurat oficial în 1998, ca rod al colaborării dintre lanţul de muzee Iziko din Cape Town şi o companie minieră privată. Au început o serie de lucrări de exploatare, fiind excavată pentru început doar o mică regiune. De asemenea, zona a fost transformată într-un laborator ştiinţific, mai ales că fostele birouri administrative ale minei au fost restaurate şi transformate în sală de lectură, centru de laboratoare, birouri private, ceainărie şi chiar şi un magazin de suvenire. Această zonă cu aspect comercial se adresează în egală măsură oamenilor de ştiinţă veniţi aici în scopuri profesionale, dar şi turiştilor interesaţi să descopere cu ochii lor locul de veci al unor fiinţe preistorice.

De la an la an, operaţiunile de scoatere la suprafaţă a fosilelor s-au îndreptat şi spre alte regiuni ale parcului West Coast Fossils.

Au fost găsite fosile ale unei specii de girafe dispărute, numite sivathere, şi care, spre deliciul publicului, au fost lăsate pe loc, descoperite, pentru a oferi vizitatorilor o privelişte cât mai autentică. Trebuie remarcat numărul foarte mare al fosilelor aparţinând acestei specii de girafe. Reprezentau un animal extrem de des întâlnit, despre a cărui bruscă dispariţie nu se ştie nimic. Se presupune că din pricina gâtului foarte scund, aceste girafe nu au mai ajuns să smulgă frunzele copacilor pentru a se hrăni şi astfel, încet, încet, au dispărut. Practic, ar fi murit de foame.

În total, au fost clasificate peste 200 de specii de animale dispărute, ale căror fosile se află în cadrul parcului West Coast Fossils. Aceste fosile par să dateze din perioada Pliocenului şi cele mai ciudate aparţin unor cai cu trei degete, unor feline cu dinţi sabie sau unor elefanţi cu patru colţi, numiţi gomphotheres. Au fost descoperite şi fosile extrem de interesante aparţinând cu milioane de ani în urmă unor urşi imenşi, africani.

Evident, şi animalele micuţe au strămoşi preistorici printre cei ale căror fosile s-au descoperit în cadrul parcului West Coast Fossils. Este vorba despre broscuţe, cameleoni, şopârliţe, cârtiţe şi şobolani. Rămăşiţele acestor vieţuitoare au fost luate de apa râului Berg, care cu foarte mult timp în urmă curgea în aceste văi, şi amestecate între ele, apoi risipite pe suprafaţa regiunii. Râul şi-a schimbat cursul, iar fosilele au fost înghiţite de pământ, unde s-au conservat în stare perfectă. Fiind însă amestecate unele cu altele, oamenii de ştiinţă au cam avut de muncă până să reuşească să le separe şi identifice pe fiecare.

Majoritatea dinţilor prezintă tot soiul de malformaţii, iar cercetătorii nu s-au pus încă de acord dacă acestea au rezultat în urma modificărilor din mediul înconjurător sau pe fondul unui exces de fluor.

West Coast Fossil11

Parcul West Coast Fossils este considerat mai mult decât un sit geologic, este considerat un muzeu în aer liber. O parte a fosilelor sunt expuse chiar pe pământ, frumos aşezate, ca într-o vitrină de muzeu. În plus, operaţiunile de excavare continuă, iar turiştii sunt aşteptaţi să participe şi ei, devenind astfel martori ai unor descoperiri istorice.

Vizitele se fac în mod organizat, pe grupuri de turişti în cadrul unor tururi de circa o oră. Evident, se impune compania unui ghid, capabil să ofere turiştilor informaţiile cele mai importante şi să răspundă întrebărilor. Nimeni nu are voie să se plimbe după bunul plac în cadrul parcului West Coast Fossils, şi din motive întemeiate.

Orele de vizită sunt de luni până vineri între orele 8.00 şi 16.00, iar sâmbăta şi duminica între 9.00 şi 12.00. Se percepe o taxă de intrare, dar cei mici dispun de bilete la preţ redus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.