Pareidolia – un fenomen tipic naturii umane

Desi denumirea stiintifica este mai putin cunoscuta (in mod surprinzator, dictionarele nici nu consemneaza acest termen) – pareidolia – din frantuzescul pareidolie (provenit, la randul sau, din grecescul para – « in afara », « langa » si eidos – « aparenta », « forma »),  este un fenomen pe care fiecare dintre noi il experimentam frecvent. Este vorba de un fel de iluzie optica, datorita careia un stimul vizual oarecum neclar este asociat unei realitati identificabile. Cui nu i s-a intamplat, de exemplu, ca stand lungit in iarba si privind norii, sa nu aiba impresia ca « recunoaste » diverse forme familiare – un chip uman, un animal, un copac etc.

Spre deosebire de ceea ce se numeste, in general, iluzie optica, pareidolia se explica prin anumite mecanisme neuro-cognitive care fac ca, in urma perceptiilor, fiecare sa vada lucruri diferite. Acestea sunt influentate, desigur, si de predispozitiile, de asteptarile si cultura fiecaruia, constituindu-se in fenomene cognitive complexe. Pe astfel de mecanisme se bazeaza, de exemplu, celebrul test al lui Rorschach (psihiatru elvetian) – o metoda de evaluare psihologica bazata pe analiza raspunsurilor pe care le da o persoana, dupa ce a privit o serie de imagini si le-a decodat in maniera sa, fara nicio constrangere.

In categoria pareidolia intra si manifestari mai banale, ca aceea cand, recitind un text, pentru a-l corecta, se intampla sa nu remarcam unele dintre greseli, deoarece creierul nostru „vede” ce se asteapta sa vada, si nu greseala.

Pe seama fenomenului pareidolia, adeptii miscarii sceptice contemporane, care nu accepta ca fiind adevarate decat fenomenele in sprijinul carora pot fi aduse dovezi clare, au pus si viziunile religioase sau mesajele „ciudate” transmise pe cale electronica (posibilitatea prezentei, pe o inregistrare audio, a unui mesaj lingvistic – un cuvant sau un enunt simplu – de origine necunoscuta, care se poate distinge pe portiunile „albe” ale inregistrarii respective).

In natura, pareidolia ne permite sa asociem diferite forme ale reliefului si vegetatiei unor reprezentari stocate in memoria noastra. Cum am putea sa identificam si sa acceptam  altfel decat prin asocieri de tipul celor descrie anterior, celebrul Sfinx din Bucegi sau chipurile umane cioplite de vanturi (sau aparute in alt mod) in stanca, din Mexic (Oaxaca), Peru (pe platoul Marcahuasi), din Muntii Alpi etc. sau imaginile care pot sa apara in fotografii (altele decat ceea ce ofera fotografia in prim plan, previzibil), pe obiecte de uz cotidian, in creatii artistice etc.