Anhinga indiană (Anhinga melanogaster) este o pasăre solitară și impresionantă, întâlnită în regiunile tropicale și subtropicale din Asia, Africa, Australia și Noua Guinee. Cunoscută pentru gâtul său lung și serpiform, această specie își folosește ciocul ascuțit ca un harpon pentru a vâna pești și alte animale acvatice.
Anhinga indiană este o excelentă scufundătoare, iar când înoată, lasă doar gâtul subțire la vedere, camuflându-se perfect în apă. Cuibărește în zonele mlăștinoase sau pe malurile lacurilor, preferând locuri înalte, ferite de prădători.
Habitatul și distribuția anhingei indiene
Anhinga indiana (Anhinga melanogaster) traieste in regiunile din Africa, Asia de Sud si Sud-Est, Australia si Noua Guinee. Este o pasare partial migratoare. Populeaza torente, lacuri, mlastini inconjurate de copaci, pe care le prefera ca locuri de dormit si odihna. Sunt in general pasari solitare, in perioada de imperechere traiesc in perechi, destul de rar formeaza grupuri mici de aproximativ 10 indivizi.
Caracteristicile fizice și adaptările de vânătoare
Aceasta pasare se caracterizeaza prin corpul foarte zvelt si gatul lung serpiform, cu capul turtit care abia iese in evidenta. Prezinta un cioc drept si foarte ascutit, care este mai lung decat capul.
Acesta este prevazut in interior pe partea superioara si inferioara cu dintisori fini, indreptati inapoi, care servesc la tinerea prazii. In zona gatului are vertebre special adaptate care formeaza o indoitura in forma literei Z. Are lungimea corpului de 85-97 cm si greutatea de 1-2 kg.
Penajul pe spate este negru lucios, pe aripi este negru cu dungi albe, gri sau maronii, pe partea ventrala cenusiu. Pe cap coloritul este brun-negricios. Masculii au partea inferioara a corpului mai inchisa, in timp ce femela are o culoare mai luminoasa. De asemenea, la femela partea superioara a corpului are nuante gri-maronii.
Comportamentul și strategia de hrănire a anhingei
Isi fac cuiburile din crengi uscate, la o inaltime de cca. 5 m pe copacii cei mai inalti. Astfel, pe unii copaci pot fi vazute patru pana la opt cuiburi. In alte zone, aceste pasari cuibaresc in ierburi, stuf sau tufisuri. Femela depune in general trei sau patru oua de culoare albastruie sau verzuie cu un invelis calcaros.
Dupa o perioada de clocire de 28 de zile, ies puii care la inceput sunt golasi. Dupa aproximativ patru saptamani ajung la dimensiunea unui adult, ies din cuib si pot deja sa inoate. Dupa inca doua saptamani reusesc sa zboare pe distante scurte.
Anhinga indiana este o pasare inotatoare desavarsita si o buna scufundatoare. Cand se simte in siguranta, obisnuieste sa inoate cu corpul pe jumatate cufundat, insa daca simte vreun pericol indata se cufunda atat de tare in apa, incat abia i se mai zareste gatul subtire.
Astfel ea se sustrage foarte usor privirilor si orice observator poate trece in apropierea ei fara a-i sesiza prezenta. La pescuit, strapunge prada in apa cu ciocul ei puternic, lung si ascutit ca un harpon. Se hraneste in special cu peste, insecte acvatice, dar si cu broaste testoase marine mici.
Aceasta specie se aseamana cu cormoranul, face parte din ordinul Pelecaniformes si familia Anhingidae.
Adaptările anhingei la mediul acvatic
Anhinga indiană este o pasăre perfect adaptată la viața acvatică. Structura ciocului său, care este lung, subțire și ascuțit, îi permite să prindă și să străpungă peștii cu ușurință. Vertebrele gâtului au o formă specială în „Z”, oferindu-i anhingei posibilitatea de a-și lansa rapid atacul asupra prăzii.
O altă adaptare notabilă este faptul că penele anhingei nu sunt impermeabile, ceea ce o face să se scufunde ușor în apă. După vânătoare, este adesea văzută stând pe crengi, cu aripile larg deschise, pentru a-și usca penajul.
Această caracteristică o diferențiază de alte păsări acvatice, precum cormoranii, care au pene mai rezistente la apă. Cu toate acestea, capacitatea de a-și scufunda complet corpul o face extrem de eficientă în capturarea prăzii, fiind aproape invizibilă pentru potențialii prădători sau victime.
