Zaganul (Gypaetus barbatus) se deosebeste de ceilalti vulturi prin faptul ca are capul complet acoperit cu pene, iar zborul sau se aseamana cu cel al soimilor.
Acesta se remarcă prin înfățișarea sa distinctivă, având capul acoperit complet de pene și o barbă neagră caracteristică. Cu o deschidere a aripilor ce poate ajunge până la 2,8 metri, zaganul se înalță în ceruri cu grația unui șoim.
Unde trăiește zaganul și ce habitate preferă
Patria acestei pasari o formeaza lanturile muntoase ale Caucazului, Alpilor, Pirineilor, ale Asiei Mici si Himalaya. In Europa de Sud-Est numarul de exemplare este mai mic, zaganii apar la altitudini de 1500-3000 m.
In tara noastra acest maret vultur a existat cu ani in urma, el a fost vanat de ornitologi pentru studii si imbogatirea colectiilor. Ultima data a fost vazut un exemplar de catre vanatorii mehedinteni, in zona Pesterii Topolnita, in anul 2009. Multe exemplare populeaza partea de nord, est si sud a Africii – Kenya, Tanzania, Sudan, Etiopia, Lesotho, Uganda si altele.
Caracteristicile fizice care fac zaganul unic
Zaganul este unul dintre cei mai mari vulturi din Lumea Veche, avand lungimea corpului de 1-1,2 m, deschiderea aripilor de 2,3-2,8 m si greutatea de 4,5-7 kg. Are aripile uriase, lungi, putin inguste si unghiulare, de culoare neagra cu nuante cenusii. Coada este lunga si lata, cu pene ce au acelasi colorit ca si aripile.
Pe partea ventrala a corpului penajul este ruginiu cu nuante galbene, pieptul ruginiu-inchis, iar capul cu nuante mai deschise. Interesanta este barba sa neagra ca la tap si petele negre de pe cap, din zona cuprinsa intre ochi si cioc. De aceea a fost numit si vulturul barbos. Cele doua sexe au penajul asemanator, ele se diferentiaza doar prin fapul ca femela este putin mai mare decat masculul.
Ochii au irisul de culoare galbena, iar in jurul lor prezinta cate un inel din piele rosie. Picioarele sunt robuste, acoperite in partea superioara cu pene, iar degetele groase se termina cu gheare ascutite si foarte bine dezvoltate.
Dieta și metodele neobișnuite de hrănire ale vulturului barbos
Hrana sa consta in special din hoituri, oase si broaste testoase – pe care le lasa sa cada de pe stanci, pentru a le sparge. Daca aceasta hrana lipseste, ea este inlocuita cu animale vii – miei, capre negre – pe care le prind, le ridica si le arunca in prapastie cu gherele mari si aripile puternice si apoi se infrupta din cadavrele acestora. Deseori acest vultur asteapta resturile ce raman de la prada altor animale carnivore – ursi, vulpi, lupi si rasi. Hrana este alcatuita in mare parte din oasele lesurilor pe care animalele de prada nu le consuma.
Ei ridica fiecare os in aer si il lasa sa cada de la o inaltime de cca. 70 m. Uneori insista sa ridice si sa lase sa cada un os si de 40 de ori pentru ca acesta sa fie zdrobit de stanci in cele din urma. Aceasta tendinta de a arunca oase este nativa la vulturii barbosi, iar abilitatile de aruncare si le dezvolta in timp. Ei cauta sa prinda in cioc in special maduva oaselor si fragmentele mici de oase care sunt dizolvate cu ajutorul unui suc gastric puternic acid din stomac.
Reproducerea și îngrijirea puilor de zagan
Vulturii barbosi isi construiesc cuiburile doar pe stancile inaccesibile, la inatimi foarte mari. Acestea sunt foarte mari, iar materialul folosit cuprinde multe ramuri de copaci, oase, pene si par de animale. In perioada de imperechere, de la sfarsitul lunii decembrie pana la inceputul lunii februarie, femela depune in cuib un numar de doua oua albe cu pete galbene, al doilea apare la o distanta de o saptamana de primul.
Acestea sunt clocite timp de aproximativ 58 de zile de catre femela, uneori fiind inlocuita de mascul doar 2-3 ore pe zi cat merge sa isi caute hrana. Dupa eclozare ies puii care incep din prima clipa sa tipe dupa hrana. Aceasta la inceput consta doar din carne, dupa cel putin o saptamana ei vor ingera si fragmente mici de oase. In anumite cazuri puiul mai robust poate ucide puiul mai slab, pentru a beneficia numai el de hrana adusa de parinti. Pasarile tinere ajung la maturitate la varsta de 5-7 ani.
Zaganul face parte din ordinul Falconiformes, familia Accipitridae. Nu este o specie in pericol de disparitie.
Importanța ecologică a zaganului în ecosistem
Zaganul joacă un rol esențial în ecosistemele montane, acționând ca un „sanitar” al naturii. Prin consumul oaselor și al resturilor animale, această pasăre previne acumularea de materie organică în descompunere, care ar putea atrage boli. În regiunile unde zaganul încă există, s-a observat o scădere a cazurilor de contaminare a surselor de apă cauzate de carcasele animalelor.
În plus, strategia sa de hrănire reduce competiția cu alți prădători, precum lupii sau vulpile, permițând astfel menținerea unui echilibru sănătos în lanțul trofic. Reintroducerea zaganului în zonele unde a dispărut ar putea contribui la restabilirea acestui echilibru natural.
Video – Zaganul (Gypaetus barbatus):
