Flamingul american (Phoenicopterus ruber) este o pasare partial migratoare care traieste in Europa, mai ales in sudul Spaniei si sudul Frantei. Populeaza si regiuni din America Centrala, America de Sud, Caraibe, Africa si Asia.
Cateva exemplare au fost semnalate si in tara noastra in anul 1900, in Dobrogea. Mai este numit si flamingul rosu si este considerat cel mai mare membru al familiei flamingilor. Iarna, unele exemplare din afara tropicelor migreaza adesea spre regiuni mai calde.
Flamingii sunt minunate pasari picioroange, zvelte, albe si roz. Au gatul foarte lung si subtire. Picioarele sunt extrem de lungi, golase, cu degete scurte si palmate. Ciocul este patratos, neascutit, rosu cu varful negru. Pe marginea interioara are siruri de placi numite lamele, dintre care unele au perisori minusculi pe ele.
Pasarea deschide ciocul doar putin cand se hraneste si filtreaza elementele mari nedorite. Apoi a doua filtrare are loc in interiorul ciocului unde sirurile de placute cu perisori minusculi se aseamana cu o sita pentru a capta particulele mai mici de care are nevoie.
In timpul zborului pot fi observate mai bine aripile lor care prezinta o minunata imbinare de rosu-purpuriu si negru. Cand planeza isi tin gatul si picioarele intinse si usor inclinate. Stolurile mari de flamingi formeaza adesea linii lungi si arcuite. Ambele sexe prezinta acelasi colorit al penajului, femela insa este putin mai mica decat masculul. Femela ajunge la o greutate de 2-2,5 kg si masculul la 3-3,5 kg.
Flamingii americani cuibaresc in colonii mari, pe tarmuri marine joase, in lagune putin adanci, in regiuni inundabile, lacuri si mlastini, de preferinta cu ape salmastre. Sunt extraordinar de sociabili, executand chiar si manifestari de curtare in grupuri. Se inmultesc in colonii de pana la 200 000 de perechi.
In perioada de imperechere masculii si femelele fac dansuri complexe, isi scutura capul dintr-o parte in alta, intind gatul, inalta ciocul, isi curata penele, scot sunete ca niste galgaituri puternice. Isi construiesc cuiburile pe bancurile naturale de mal, sau in ape foarte putin adanci, unde isi formeaza movile de mal mai mult sau mai putin inalte, care depasesc intotdeauna suprafata apei.
Deasupra, intr-un jgheab plan, femela depune un ou (foarte rar doua) care este clocit de ambii parteneri o perioada de 30 de zile. Puiul ramane doar patru zile in cuib si este hranit de parinti cu hrana regurgitata care ii este introdusa in cioc. La inceput este acoperit cu puf alb, care dupa patru saptamani devine cenusiu. Cand puiul incepe sa mearga, este mutat intr-un grup mare de pui unde sunt paziti de un numar relativ mic de pasari adulte.
Hrana acestor pasari consta din cantitati mari de animale acvatice, alge, bucati de vegetatie, mici crustacee, moluste, viermi, care sunt scoase cu ciocul din lagune si mlastini sarate. Se hranesc in special ziua chiar si pe calduri exagerat de mari. Ei zboara pe distante lungi pana la 500 km pentru a gasi hrana, calatorind in special noaptea. Uneori obisnuiesc sa inoate rostogolindu-se ca niste rate pentru a ajunge la hrana preferata. Ajung la maturitate dupa 6 ani de viata si traiesc pana la 40 de ani.
Flamingul american este o specie care face parte din ordinul Phoenicopteriformes si familia Phoenicopteridae.
Video – Flamingul american (Phoenicopterus ruber):