Cunoscute pentru penajul lor colorat intr-un roz intens si pentru picioarele lungi si subtiri, pasarile flamingo ar pune totusi in incurcatura multi ornitologi amatori. Detaliile despre viata acestor pasari raman cunoscute doar intr-o mica masura din cauza locurilor in care se intalnesc, insa descoperite, ele sunt la fel de fascinanate ca si penajul lor, poate chiar mai mult.
Cele 6 specii de flamingo recunoscute sunt in general incadrate in genul Phoenicopterus, pornind de la numele de “phoenix”, pasarea mitologica ce renaste din propria cenusa. De fapt, chiar numele de “flamingo” vine din “flamenco”, cuvant spaniol, care deriva din cel latin tradus prin “flacara” sau “flama”.
Atat originile cat si cele mai apropiate rude ale acestor pasari fascinante au reprezentat o adevarata provocare pentru oamenii de stiinta; astazi, cele 6 specii sunt considerate drept parte a unui gen aparte.
Cu mult inainte ca notiunile de regn, gen, ordin sau specie sa apara, pasarile flamingo au fascinat populatiile antice, care le-au reprezentat in arta lor, precum populatia Moche din Peru. Egiptenii antici le considerau intruparea zeului Ra, in timp ce romanii, mai putin poetici apreciau limbile acestor pasari ca o delicatesa de zile mari, fiind intr-adevar foarte musculoasa. In timpuri mai apropiate, minerii din Chile le foloseau grasimea, crezand ca poate vindeca tuberculoza.
Desi a fost apreciate mai mult pentru frumusetea lor, pasarile flamingo sunt adevarate supravietuitoare ale naturii, fiind cam singurele vertebrate care pot trai intr-un lac vulcanic. Cele mai inalte specii ajung pana la inaltimea de 1,5 m, insa masa corporala este destul de redusa multumita oaselor usoare si conformatiei corpului.
Hrana le este simpla: alge si bacterii din apa uneori aburinda, pe care le filtreaza cu ajutorul ciocului anume dezvoltat, cu care pot filtra apa pana la de 20 de ori pe secunda cu ajutorul unor lamele dezvoltate tocmai pentru acest scop. Tocmai acest regim alimentar, care altfel nu ar trezi prea mult interes, este cel responsabil pentru penajul memorabil.
Carotenul continut in micile alge microscopice duce la colorarea penelor in rozul intens, cele mai sanatoase exemplare si mai cautate pentru reproducere fiind si cele colorate mai scanteietor. Pasarile tinute in captivitate s-au decolorat pana la un roz foarte pal, asta pana cand carotenul le-a fost reintrodus in hrana.
Intr-adevar putini ar fi gasit o legatura intre pasarile de foc si spirulina, categorie de alge minuscule, verzi-albastrui, folosite pentru producerea de suplimente alimentare. Insa se pare ca pasarile au stiut ce stim noi cu mult inainte, astfel incat unele grupuri isi bazeaza hrana exclusiv pe aceste alge, aceste grupuri avand si cel mai intens colorat penaj. In plus, chiar daca trebuie sa se fereasca de sacali si de diverse pasari rapitoare, pasarile flamingo au un trai destul de linistit intrucat nu concureaza cu nimeni pentru hrana, care le ramane lor in intregime.
In ceea ce priveste modul de viata, flamingo aleg sa traiasca in grupuri mari sau foarte mari, dand impresia unui adevarat incendiu atunci cand isi iau zborul. Au obiceiul de a sta destul de des intr-un singur picior, unii vehiculand ca asa isi odihnesc jumatate din corp intr-un fel de semi-adormire.
Adevarul inca nu poate fi stabilit, pasarile fiind foarte greu de studiat in salbaticie. Alt comportament inexplicabil este cel legat de unele forme de “dans” pe care le practica pasarile, prin miscari ale picioarelor, aripilor si gatului. Ipotezele nu au lipsit din nou: ar putea fi un mod de a atrage parteneri, de a mai elibera energie sau chiar de a se distra in varianta flamingo.
Pasarile flmaingo formeaza perechi stabile, insa care se mai pot schimba in grupurile mari. Ambii parteneri contribuie la ingrijirea puiului, mai rar puilor, un cuib fiind construit pe malul apei in prealabil. Pasarile clocesc strangandu-si picioarele lungi sub corp, iar apoi isi hranesc progeniturile cu un “lapte” similar cu cel de porumbel, secretat de mama.
Noii parinti trebuie sa aiba grija ca noii veniti in lume sa nu alunece din cuiburi in apa caustica a lacurilor, intamplare posibil fatala. Desi picioarele adultilor sunt protejate de orice efecte, puii maronii si mult mai slabi nu ar avea nicio sansa. In cateva saptamani puii ies din cuib si se alatura celorlalti asteptand intr-un fel de “crese” sa fie hraniti de parintii lor cu apa plina de alge. Acestia vor apara in mod violent cresele in fata atacatorilor, in schimb puii lasati singuri devenind o tinta aproape sigura.
Desi destul de raspandite in zona tropicala, intalnindu-se din America de Sud si Florida si pana in zone intinse ale Africii, pasarile flamingo sunt protejate in unele tari din cauza reducerii numarului acestora, motivul fiind aparitia unor boli. Desi vazute mai des prin gradini sub forma de decoratiuni de plastic (care exista intr-un numar mai mare decat pasarile adevarate), aceste pasari misterioase continua sa isi duca existenta linistita in jurul lacurilor considerate de alte fiinte otravitoare. Pentru ele e doar “acasa”.
