Pictorul Paul Gauguin a fost unul dintre renumitii pictori ai post-impresionismului, fiul lui Clovis Gauguin si al Alinei Maria Chazal, fiica liderului pro-socialist, Flora Tristan. Experimentele sale, foarte indraznete in ceea ce priveste folosirea culorilor, au dus la aparitia stilului “sintetist” al artei moderne (obiectele erau reprezentate prin aspectele lor definitorii/simbolice), in timp ce expresivitatea operelor sale a fost, in mare masura, influentata de “cloisonnism” – o tehnica picturala inspirata de aceea a vitraliilor, dar si de stampele japoneze, potrivit careia, fiecare culoare este scoasa in evidenta de un contur accentuat (astazi, procedeul este folosit frecvent in benzile desenate).
In anul 1851, familia pictorului Paul Gauguin paraseste Parisul, pentru a se muta in Peru, motivati de climatul politic al acelei perioade. Tatal sau, Clovis, moare pe drum, lasandu-i pe Paul, in varsta de trei ani, pe sora sa si pe mama acestora sa se descurce singuri. La varsta de sapte ani, Gauguin se intoarce impreuna cu familia in Franta, stabilindu-se in Orléans, pentru a locui cu bunicul matern. La varsta de 17 ani, tanarul Paul se inroleaza ca asistent de pilot in marina comerciala, pentru a-si indeplini stagiul militar obligatoriu. Trei ani mai tarziu, se inroleaza in marina, unde petrece o perioada de doi ani de zile.
In anul 1871, se intoarce in Paris, pentru a deveni broker, iar in anul 1873 se casatoreste cu Mette Sophie Gad, o daneza cu care artistul va avea cinci copii. Interesul pentru arta al pictorului Paul Gauguin se manifesta inca din copilarie, motiv pentru care, in timpul liber, picteaza si achizitioneaza lucrari ale artistilor cunoscuti ai vremii. Datorita prieteniei cu Camille Pissarro, artistul ajunge sa frecventeze cercurile artistice si, pe masura ce progreseaza in pictura, isi inchiriaza un studio si expune in galeriile impresionistilor, intre anii 1881 si 1882. In timpul vacantelor de vara, picta cu Pissarro si, ocazional, cu Paul Cézanne.
In anul 1884, artistul se muta impreuna cu familia in Copenhaga, unde isi continua cu succes cariera de broker, dar, animat de pasiunea intensa pentru pictura, se reintoarce in Paris, in anul 1885, lasandu-si familia in Danemarca. Precum prietenul sau, Vincent Van Gogh, alaturi de care petrece pictand noua luni, la Arles, pictorul Paul Gauguin trece prin perioade de depresie si chiar printr-o incercare nereusita de suicid. Dezamagit de impresionisti, era de parere ca pictura traditionala europeana trece printr-un proces intens de imitare si ca este complet lipsita de profunzime simbolica, spre deosebire de arta africana sau asiatica, incarcata de simbolism si vigoare.
Sub influenta artei japoneze, Gauguin s-a indreptat treptat catre cloisonnism, dupa modelul lui Emil Bernard. Artistul il aprecia foarte mult pe Bernard, datorita indraznelii acestuia de a exprima in opera sa esenta obiectelor. In lucrarea “Christul galben”, din 1889, pictura care exprima chintesenta cloisonnista, imaginea a fost redusa la arii de culoare pura, separate de contururi negre, foarte emfatizate. In astfel de tablouri, pictorul Paul Gauguin acorda foarte putina atentie perspectivei clasice si elimina, cu foarte mult curaj, gradiente de culoare. Picturile sale ulterioare au evoluat catre sintetism, curent in care nu predominau nici forma si nici culoarea, ci fiecare avea un rol egal distribuit, abandonandu-se, in acelasi timp, preocuparea traditionalista excesiva.
In anul 1891, Gauguin, frustrat de lipsa de recunoastere din tara, pleaca la tropice, pentru a scapa de civilizatia europeana, cu toata artificialitatea si conventionalitatea ei, asa cum insusi artistul marturisea la un moment dat. Odata ajuns aici, se stabileste in satul Mataiea, din Tahiti, unde picteaza lucrari ca „Fatata te Miti” („Langa mare”), „Ia Orana Maria” (Ave Maria), dar si alte reprezentari ale vietii tahitiene. In anul 1897, pictorul Paul Gauguin se muta in Punaauia (unde creeaza capodopera ce poarta numele “De unde venim”), pentru a se muta in insulele Marquesas, unde isi va petrece restul vietii sale. In Franta se mai intoarce doar o data, pentru a picta la Pont-Aven.
Lucrarile sale din aceasta perioada sunt cvasi – religioase, accentuat simbolice si pline de exotismul locuitorilor din Polinezia. Artistul a fost un fervent aparator al acestei civilizatii, motiv pentru care, de foarte multe ori, a intrat in conflict cu autoritatile coloniale si cu Biserica Catolica. Tot in aceasta perioada scrie si cartea ce poarta numele de “Avant et après” (“Inainte si dupa”), o colectie fragmentata a observatiilor sale despre viata in Polinezia, memorii si comentarii despre literatura si pictura. In anul 1903, din cauza unor probleme cu biserica si guvernul, pictorul Paul Gauguin este condamnat la trei luni de inchisoare si amendat cu o suma usturatoare.
In acea perioada, artistul era sustinut financiar de catre dealerul de arta, Ambroise Vollard. Inainte de a ajunge sa-si ispaseasca pedeapsa din inchisoare, din nefericire, artistul, cu o sanatate vulnerabilizata de o viata mult prea tumultuoasa si de dependenta de alcool, moare de sifilis, la varsta de doar 54 de ani, in anul 1903. A fost inmormantat in cimitirul Calvary (Cimetière Calvaire), din Atuona, Hiva ‘Oa, din insulele Marquesas, din Polinezia franceza.
Pictorul Paul Gauguin, spirit nonconformist si genial, ramane in istoria artelor ca fiind unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai post-impresionismului. Alte lucrari foarte cunoscute, in afara celor mentionate anterior, sunt: “Femei pe plaja”, “Si aurul trupurilor lor”, “Calul alb”, “Viziunea de dupa predica” etc.
