Pendulul si gravitatia

In fizica, pendulul este un sistem oscilant, care, scos din starea de echilibru, se intoarce la pozitia initiala, printr-o miscare oscilatorie (un balans de la dreapta la stanga, in jurul unui punct de echilibru vertical), sub efectul unei forte, de exemplu, gravitatia. Istoria teoriilor despre gravitatie a cunoscut schimbari spectaculoase, in functie de epoca. In Antichitate, Aristotel considera ca un corp, cu cat este mai greu, cu atat cade mai rapid, insemnand ca acceleratia este proportionala cu greutatea, idee care, pana la urma, adica dupa sute de ani, s-a dovedit a fi gresita.

Abia la sfarsitul secolului al XVI-lea, in 1596, matematicianul olandez Simon Stevin, in urma unor experimente, rastoarna teoria aristotelica despre gravitatie. A lasat sa cada doua bile de greutati si marimi diferite, de la aceeasi inaltime, apoi a folosit bile de aceeasi marime si greutati diferite si, in ambele cazuri, bilele au atins pamantul in acelasi timp. Prin urmare, masa si forma unui corp nu erau legate de acceleratia sa, dar Stevin nu a putut sa isi sustina teoria pana la capat, sistematic, pentru ca argumentul principal era legat doar de faptul ca a « auzit » bilele cazand simultan. In 1609, Galileo Galilei a pornit de la premisa ca viteza de cadere a unui corp este influentata de durata, in sensul ca un corp cade cu o viteza mai mare, daca miscarea dureaza mai mult. Pentru a demonstra acest lucru, Galilei a facut experimente pe un plan inclinat (deoarece miscarea pe verticala era mult prea rapida, pentru a o putea masura), rostogolind bile de marimi, greutati si densitati diferite, masurand rezultatele cu ajutorul unor ceasuri cu apa.

Ultimul argument, cel mai dificil, pe care trebuia sa il mai aduca era legat de caderea pe verticala, la 90 de grade, ca sa devina evident ca viteza obiectelor care cad la unghiuri diferite este aceeasi. Ideea salvatoare i-a venit, probabil, privind leganarea unui candelabru, si s-a folosit de un pendul, observand ca perioada oscilatiei acestuia este independenta de greutatea pendulului sau de extinderea oscilatiei, fapt prin care Galilei a demonstrat legea gravitatiei, deschizand drumul cercetarilor moderne. Teoria actual valabila a gravitatiei, relativitatea generala, a fost enuntata de Albert Einstein, in 1915.

In domeniul fizicii, pendulul are diverse intrebuintari:

• Pendulul lui Foucault, numit asa dupa numele omului de stiinta francez, din secolul al XIX-lea, Jean Bernard Leon Foucault, cel care l-a conceput, este format dintr-o greutate (o sfera) suspendata la capatul unui fir lung, acesta permitand punerea in evidenta, experimental, a miscarii de rotatie a Pamantului. Prima demonstratie publica, in acest sens, a fost facuta in 1851, pendulul urias fiind prins, pe interior, de cupola Panteonului din Paris, punandu-se in relatie oscilatia  si latitudinea locului, si deducandu-se astfel, fara observatie astronomica, miscarea Terrei in jurul axei sale. Mai exact, la inceput, pendulul este imobil, dupa care, lasat liber, treptat, va incepe sa oscileze (dreapta-stanga), aparent in linie dreapta, putandu-se insa constata ca, dupa un timp, deviatia fata de linia initiala a miscarii devine vizibila, aceasta nefiind posibila daca Pamantul nu s-ar invarti in jurul axei sale. Prin deviatiile insumate se va descrie, intr-un anume timp (care depinde de latitudine), un cerc. Fenomenul, care are legatura cu „organizarea” Universului, in ansamblul sau, nu este in intregime elucidat, ceea ce ii face chiar si pe fizicieni sa recunoasca faptul ca pendulul, prin felul in care se manifesta, este un obiect aproape „magic”. Nu intamplator, scriitorul italian Umberto Eco si-a intitulat una dintre capodopere – un roman ezoteric si initiatic, publicat in 1988 – „Pendulul lui Foucault”.

• Pendulul lui Newton este compus din cinci bile metalice, cu aceeasi greutate, fiecare bila fiind suspendata la capatul a doua fire, care se prind  de doua bare de fier, fixe, paralele. In pozitie de repaus, bilele se ating, iar daca se pun in miscare bilele de la extremitati, cele trei din interior raman imobile. Daca se pun in miscare trei bile dintr-o parte si doua din cealalta, dupa ce se ciocnesc, vor merge, alternativ, trei intr-o parte, doua in cealalta parte s.a.m.d. Un astfel de pendul este util pentru a ilustra teoria conservarii energiei si a miscarii.

• Pendulul balistic este un dispozitiv folosit pentru masurarea energiei cinetice si, deci, a vitezei unui proiectil, la iesirea dintr-o arma de foc. A fost pus la punct in 1742, de catre Benjamin Robins, un inventator englez. In prezent, o astfel de masuratoare se face cu ajutorul unui radar balistic.

• Pendulul „electric” este format dintr-o sfera mica de soc sau din alt material usor, suspendata de un fir legat pe un suport izolant, care permite detectarea incarcaturii electrice a unui corp.
• Pendulul unui ceas este un mecanism utilizat pentru conservarea ritmului.

Pendulul si arta divinatiei

• In radiestezie (din latinescul „radius” – „raza” si grecescul „aisthesis” – „sensibilitate”), pendulul (in unele cazuri, ansa), folosit de persoane care au sensibilitate la anumite radiatii, ajuta la descoperirea izvoarelor subterane, a faliilor geologice, la previziuni legate de vreme si temperatura, la localizarea unui obiect pierdut, la prezicerea unor rezultate sau evenimente, la selectionarea alimentelor sanatoase, la descoperirea liniilor energetice dintr-un anumit spatiu etc.

• In arta divinatiei, veche de secole, se considera ca, in anumite conditii, fiecare persoana poate obtine raspunsuri la diverse intrebari, folosind un pendul. Mai aproape de zilele noastre, aceasta constatare este pusa pe seama faptului ca, in momentul in care o persoana tine in mana un pendul, adresandu-i diverse intrebari, intr-o stare de relaxare totala, subconstientul reactioneaza, corpul emitand micro-impulsuri electrice, care se transmit pendulului. Rudolf Steiner, un foarte cunoscut filozof, fondator al pedagogiei Waldorf, ezoterist, a formulat teoria ca exista un fel de „biblioteca universala”, cosmica, in care sunt „inregistrate” toate experientele si evenimentele, de la inceputul timpului, care ofera pendulului, prin intermediul subconstientului persoanei care il foloseste, raspunsurile cautate, referitoare fie la un aspect concret, material, fie la cele de natura spirituala. Singura limitare, spun cei care practica o astfel de arta divinatorie, consta in faptul ca pendulul nu poate raspunde decat cu „da” sau „nu”.