Comiterea de infractiuni, indiferent de natura acestora, se presupune a fi datorata in urma imbinarii a doua categorii de factori, cei externi, respectiv cei interni. In articolul de fata, vom analiza teoriile ce stau la baza formarii personalitatii criminale din punctul de vedere al factorilor interni. Acesti factori interni, pentru studiul carora s-au dedicat psihologi renumiti, sunt cei de natura cognitiva, afectiva, motivationala, sau chiar ansamblul personalitatii in general.
In ceea ce priveste personalitatea criminala, teoriile dezvoltate in acest domeniu se clasifica in cele care abordeaza studiul trasaturilor si cele ce le inglobeaza pe acestea in tipologii. Astfel, teoriile tipologice descriu acest fenomen pornind de la general la particular, sustinand ca exista un numar redus de structuri ale personalitatii ce determina aparitia comportamentului criminal. In cazul celei de-a doua grupe de teorii, si anume cea care pune accentul pe trasatura, descrie fenomenul pornind de la particular la general, sustinand faptul ca exista anumite trasaturi de personalitate esentiale ce declanseaza si chiar pot prezice un viitor comportament criminal. Unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai abordarii personalitatii criminale din perspectiva trasaturilor este Jean Pinatel. Conceptia acestuia este aceea conform careia “cu totii avem porniri criminale, dar majoritatea dintre noi ni le inhibam”. In acest sens, acesta considera ca fiecare dintre noi, la un moment dat, in situatii inedite, avem posibilitatea de a deveni infractori, insa ceea ce ne diferentiaza de infractorii autentici este faptul ca nu trecem la savarsirea actului in sine. Jean Pinatel defineste personalitatea criminala ca fiind “un instrument clinic, o unealta de lucru, un concept operational… un sistem de referinte, o constructie abstracta care se substituie unei realitati subiective”.
Intrucat factorul situational este unul foarte important in comiterea de infractiuni si in declansarea comportamentului criminal, Jean Pinatel considera ca exista doua categorii esentiale in distingerea personalitatii criminale, si anume: situatii specifice, denumite si periculoase, ce permit aparitia tentatiei, aflata la granita dintre a savarsi o infractiune sau acest lucru de a ramane la stadiu de gand sau impuls. Cea de-a doua categorie de situatii sunt cele nespecifice, denumite si amorfe, reprezentate de acele situatii ce nu reprezinta nicio particularitate ce ar putea conduce la incitare spre a comite un act infractional. In ceea ce priveste mediul, acesta poate fi unul propice atat comiterii de infractiuni, cat si valorificarii personalitatii criminale, in viziunea aceluiasi Jean Pinatel.
Realizand o ampla analiza asupra caracterului infractional, acesta ajunge la concluzia conform careia la baza nucleului personalitatii criminale stau urmatoarele patru trasaturi: egocentrismul, agresivitatea, labilitatea afectiva, precum si indiferenta afectiva. Aceste trasaturi de personalitate pentru care pledeaza Jean Pinatel se regasesc si intr-un clasament realizat de o serie de cercetatori din domeniu privind factorii principali ai aparitiei recidivismului, respectiv de inradacinare a personalitatii criminale.
Egocentrismul – definit ca imposibilitatea unei persoane de a lua in considerare sentimentele, gandurile, dorintele, expectantele celor din jur, s-a dovedit a fi intalnit la peste 41% din infractorii recidivisti;
Agresivitatea, manifestata atat la nivel verbal, cat si fizic, a constituit o parte importanta a personalitatii a peste 72% din infractori;
Indiferenta afectiva, ce reprezinta imposibilitatea unei persoane de a raspunde sentimentelor, trairilor unei alteia, de a lua in considerare durerea sau nevoile acestora, a fost intalnita la peste 27% dintre acestia, si, asa cum era de asteptat, aceasta trasatura a personalitatii criminale este intotdeauna intalnita alaturi de egocentrism;
Oportunismul, ce se refera la nesupunerea la normele sociale impuse, de nerespectare a figurilor ce prezinta autoritate, s-a regasit in peste 46% din cazuri;
Imaturitatea intelectiva reprezinta imposibilitatea unei persoane, in acest caz a infractorilor recidivisti, de a avea o gandire pe termen lung, de a reflecta asupra consecintelor faptelor lor si asupra gravitatii comiterii acestora;
Impulsivitatea marita, se refera la o slaba putere de autocontrol absolut necesara in momente critice, reactia lor cognitiv-comportamentala fiind una de inadaptare sociala. Intalnita la peste 68% dintre infractorii recidivisti, aceasta trasatura a personalitatii criminale se intalneste intotdeauna alaturi de imaturitatea intelectuala;
Saracie a eului, ce reprezinta o constientizare slaba a imaginii de sine, aceasta fiind realizata in general prin intermediul suprapunerii parerilor si judecatilor de valoare a celor din jur asupra sa si a propriului sau comportament;
Devalorizarea muncii, activitate privita de majoritatea infractorilor recidivisti ca fiind ceva nefolositor, ceva ce ii tine in loc, fiind o sursa de motivatie limitata.
Ca si consemn, trebuie precizat faptul ca recidivist nu este acea persoana care se afla la cea de-a doua infractiune, ci acest lucru depinde atat de gravitatea faptei cat si de situatia in care aceasta a fost produsa, si de asemenea, de frecventa comiterii actelor delincvente. Conform Codului Penal, nu se considera recidivist un infractor aflat in urmatoarea situatie: daca a savarsit o infractiune in timp ce era minor, in cazul savarsirii din culpa, in cazul amnistiei si nu in ultimul rand, in cazul in care a survenit reabilitarea.
