Peştera Coliboaia – picturi rupestre unice în lume, cele mai vechi din Europa Centrală şi de Sud-Est

Peştera Coliboaia, situată în Parcul Natural Apuseni, în judeţul Bihor, a intrat de curând în Patrimoniul UNESCO şi a atras atenţia lumii ştiinţifice internaţionale – speologi, istorici, paleontologi etc. – prin faptul că aici s-au descoperit cele mai vechi picturi rupestre din Europa Centrală şi de Sud-Est şi unele dintre cele mai vechi din lume.

Desenele rupestre din Peştera Coliboaia, datate cu Carbon 14, arată că acestea au o vechime de 36 000 – 37 000 de ani, fiind comparabile, din acest punct de vedere, cu cele de la Maros, din insula indoneziană Sulawesi, considerate până acum ca fiind cele mai vechi din lume (35 000 – 40 000 de ani).

Descoperirea de la Coliboaia a fost făcută în 2009, de către o echipă de speologi români, şi are o importanţă remarcabilă, deoarece arta rupestră reprezintă o mărturie despre începuturile culturii umane, despre funcţiile pe care omul preistoric le atribuia unei astfel de manifestări estetice, notabilă prin forţa ei expresivă.

Autenticitatea acestor picturi rupestre a fost validată de o echipă de speologi francezi, în frunte cu Jean Clottes, specialist în studiul Paleoliticului superior şi al artei parietale.

Arta parietală din Peştera Coliboaia şi Homo sapiens

Peştera Coliboaia este una dintre minunile pe care natura le-a modelat şi conservat de-a lungul timpului, alături de Peştera Vântului (Şuncuiuş), cea mai lungă peştera din România, Peştera Altarului, Peştera Urşilor, Peştera Micula, Măgura etc., apreciate de către speologi ca fiind unele dintre cele mai frumoase din lume.

Peştera Coliboaia se află pe Valea Sighişelului, la o altitudine de 560 de metri. Are o lungime de 750 de metri., iar intrarea în peşteră are o formă triunghiulară, cu înălţimea de aproximativ doi metri.

Dincolo de intrare începe un râu subteran, tavanul peşterii coborând în unele locuri până aproape de suprafaţa apei, ceea ce face ca accesul să fie extrem de dificil şi numai cu echipament speologic. Partea cea mai interesantă a peşterii este în ultima treime, acolo unde se află stalactite şi stalagmite, depuneri calcaroase, de formă conică, având baza pe tavanul, respectiv pe partea de jos a peşterii.

Arta parietală, în ansamblul artelor preistorice, desemnează desenele şi picturile realizate de om pe pereţii peşterilor, alteori pe stânci sau pereţi muntoşi abrupţi, în zone greu accesibile. Subiectele acestor reprezentări sunt variate, în funcţie de regiune şi de perioadă.

Zona cu picturi rupestre din Peştera Coliboaia, care nu este accesibilă publicului, se află dincolo de zona în care trebuie trecut râul subteran. “Picturile negre”, cum au fost numite picturile rupestre din Peştera Coliboaia, executate în cărbune, 14 în total, înfăţişează animale – un bizon (cu coarnele din perspectivă frontală), un cal, două capete de urs, o felină şi doi rinoceri.

În urma expertizelor, specialiştii au ajuns la concluzia că aceste picturi parietale aparţin culturii Aurignacian, principala cultură a Paleoliticului superior, adică prima epocă din istoria omenirii (epoca pietrei cioplite), care a coincis cu sosirea în Europa a lui Homo sapiens.

Epoca aurignaciană timpurie este datată cu 43 000 -37 000 de ani în urmă, iar aurignacianul propriu-zis corespunde, aproximativ, perioadei 37 000 -33 000 de ani în urmă. S-au mai găsit în galeria subterană şi urme de urs de peşteră, dar şi oase aparţinând unor astfel de animale.

Vechimea “Picturilor negre” de la Coliboaia face din acestea o descoperire unică pentru Europa Centrală şi Orientală, reprezentări similare, cu o vechime de 33 000 -35 000 de ani, mai fiind descoperite în Vest, în peştera Altamira, din Spania, şi in Peştera Lascaux, din Franţa.

Viorel Lascu, speolog şi explorator, cel care a înfiinţat Federaţia Română de Speologie, pe care a condus-o până în 2012, sublinia astfel importanţa acestui reper din evoluţia omenirii, de pe teritoriul românesc, punând la loc de cinste numele celor cărora li se datorează această descoperire: “Peştera Coliboaia este străbătută de un râu subteran, care formează mai multe sifoane, făcând astfel excepţională, dar şi dificilă parcurgerea ei. Până acum, nu i s-a acordat importanţă acestei peşteri. Nu a fost inclusă nici măcar pe lista peşterilor protejate, deşi se află pe raza Parcului Natural Apuseni. Au fost mai multe expediţii aici, însă cei cinci speologi (Tudor Rus de la Clubul Speodava Ştei, Mihai Besesek, Valentin Alexandru Radu, Roxana Laura Ţoiciu din cadrul Asociaţiei Speowest Arad şi Marius Kenesz de la Speo Club Zărand Brad) au intrat în interior şi au străbătut trei zone complet inundate, după care au dat peste o galerie înaltă, pe pereţii căreia au găsit picturile, ceea ce lor li s-a părut a fi artă rupestră. Pe sol, se aflau oase de urs. O parte a picturilor a fost distrusă de apă, iar o alta de urşii care au stat în peşteră şi se vede că au zgâriat şi au lustruit pereţii. După factura acestora, picturile pot fi încadrate ca aparţinând unei perioade vechi a artei parietale, Gravettian sau Aurignacian (între 23.000 şi 35.000 de ani). Este pentru prima dată când în Europa Centrală se atestă artă parietală aşa de veche”.

Cele mai vechi picturi rupestre din lume

Începând cu anii 1990, odată cu avansul tehnologic, s-au putut obţine date mult mai precise despre desenele rupestre, mărturii fundamentale despre începuturile omului ca fiinţa socială şi despre funcţia esteticului, ca dimensiune consubstanţială fiinţei umane.

Potrivit unui raport UNESCO, până în prezent, s-au descoperit în lume circa 45 de milioane de desene rupestre, în peşteri sau pe pereţi montani, în cele peste 70 000 de situri, din 160 de ţări.

Multă vreme s-a crezut că arta rupestră s-a născut în spaţiul european, dar cercetări recente confirmă că aceasta a luat naştere simultan în mai multe părţi ale lumii, după ce Homo sapiens a părăsit Africa, dispersându-se în Euroasia. După această dispersare au mai trecut circa 30 000 de ani, până când a apărut arta figurativă.

La momentul actual, se consideră că cele mai vechi desene rupestre (datate cu metoda foarte precisă Uraniu-Thoriu) sunt cele descoperite într-o grotă din Insula Borneo (Indonezia), realizate în urmă cu aproximativ 40 000 de ani. Acestea înfăţişează un animal ciudat, asemănător cu un bivol sălbatic. Reprezentările umane, în scene de vânătoare, de război sau legate de viaţa pastorală au apărut mult mai târziu, în Neolitic (10 000 – 8 000 i.Hr.).

În Europa, cele mai vechi picturi rupestre sunt cele din Peştera Chauvet (Franţa) şi cele din peştera Altamira (Spania), ambele incluse în Patrimoniul UNESCO, având o vechime aproximativă de 35 000 de ani.

Desenele şi picturile cu pigmenţi naturali, în nuanţe de galben, roşu şi portocaliu, din Peştera Chauvet sunt remarcabile nu numai prin numărul lor, dar şi prin calităţile estetice – 447 de reprezentări ale animalelor (urşi, rinoceri, reni, bizoni, feline etc.), unele atât de bine redate încât dau impresia de mişcare.

În Peştera Altamira, pe lângă reprezentările animaliere, unele la mari dimensiuni, deosebit de interesante sunt desenele numeroase ale palmelor acoperite de culoare şi lipite direct pe stâncă. De asemenea, “artiştii” Paleoticului par a fi folosit colţurile pereţilor de stâncă pentru a da mai multă naturaleţe formelor desenate şi impresia de tridimensionalitate. Nedescifrate au rămas până astăzi semnificaţiile simbolice ale unor desene care seamănă cu dinţii unui pieptene şi care se întâlnesc frecvent în interiorul peşterii.

Rolul artei rupestre în evoluţia omului

Arta rupestră, a vânătorilor arhaici, cum o numesc specialiştii, este o artă universală, răspândită pe toate teritoriile locuite de Homo sapiens. Peste 60% din bestiarul prezent în desenele şi picturile rupestre este format din erbivore mari, dar şi urşi, feline, păsări, peşti. Uneori, destul de rar, apar şi reprezentări ciudate, jumătate om, jumătate animal, ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să creadă că arta peşterilor aparţinea, poate, unor şamani, vindecători sau consideraţi a avea puteri magice.

Faptul că astfel de desene s-au găsit în peşteri ar putea fi explicate, spune Jean Clottes, cel care a condus echipa de validare a descoperii din Peştera Coliboaia, prin faptul că, în astfel de spaţii, şamanii puteau stabili legături cu spiritele tutelare, iar imaginile cu animale erau o modalitate de a capta bunăvoinţa şi puterea acestor spirite. Acelaşi sens ar putea avea şi desenele cu palmele lipite pe pereţii peşterilor.

Reprezentările vizuale, inclusiv alte semne, precum punctul, linia, triunghiul, săgeata etc. demonstrează că Homo sapiens avea capacitatea de abstractizare şi că vorbea aceeaşi limbă, care, de-a lungul mileniilor, s-a diferenţiat într-o mulţime de limbi.

Patrick Paillet, specialist în preistorie la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Paris, consideră că arta parietală preistorică are deopotrivă rol “realist” şi “simbolic”. “Simbolic”, în măsura în care era legată de un ritual, si ”realist”, pentru bucuria “artistului” de a oferi o “plăcere estetică” celorlalţi sau lui însuşi. Un fel de “artă pentru artă”, cum ar numi omul modern o astfel de manifestare.

Marija Gimbutas, arheolog şi specialist în preistorie, de numele căreia se leagă şi celebra teorie despre Yamnaya, misteriosul popor, strămoş al europenilor de astăzi, apreciază ca multe dintre picturile rupestre trădează, de fapt, o preocupare majoră a populaţiei din paleolitic pentru perpetuarea speciei, pentru a-şi explica fenomenele naturale şi pentru tainele de dincolo de viaţă. Poate că executarea acestor desene era însoţită de ofrande (bucăţi de vânat, plante, piei de animale etc.), dar nimeni nu va putea şti vreodată cu certitudine acest fapt.

Alţi cercetători au mai observat că peşterile în care s-au descoperit forme de artă parietală nu erau alese întâmplător de omul preistoric. Cele mai multe erau orientate spre un anume punct al orizontului, spre răsărit sau spre apus, la momentul solstiţiului sau al echinocţiului. În astfel de momente, lumina soarelui pătrundea până în inima peşterilor.

Mai mult, pe un perete al Peşterii Lascaux, s-a descoperit un desen care înfăţişa doi bizoni, cel din stânga în perioada de împerechere, corespunzătoare primăverii, în dreptul luminii de la răsărit, în timpul solstiţiului, cel din dreapta, în perioada de tăiere, toamna, în dreptul luminii la solstiţiului de iarnă. Punctul de intersecţie al cozilor celor doi bizoni corespunde răsăritului în timpul echinocţiului de primăvară şi de toamnă. Stranie coincidenţă, dar informaţii de acest fel sunt din ce în ce mai numeroase în ultimul timp, oferite de alte şi alte descoperiri.

Descoperirea din Peştera Coliboaia, Bihor, este cu atât mai valoroasă cu cât, în opinia multor specialişti, picturile negre găsite aici sunt chiar mai vechi decât cele din Franţa şi Spania. În plus, este o dovadă că acest spaţiu pe care îl locuim noi, astăzi, conservă memoria originilor foarte îndepărtate ale omului, din vremea în care, pe lângă nevoia de supravieţuire, a apărut, în personalitatea lui Homo sapiens, dorinţa de frumos.