Acum 500 de milioane de ani au aparut in oceanele lumii pestii agnati, care in prezent sunt reprezentati de doua grupe – mixinele si chiscarii. Chiscarul marin (Petromyzon marinus) face parte din a doua grupa ce cuprinde speciile care traiesc in zonele temperate. Prima grupa, cea a mixinelor cuprinde specii exclusiv marine, care populeaza apele cu adancimi mari de la tropice si apele cu adancimi mici din regiunile temperate reci.
Chiscarul marin reprezinta una dintre cele mai mari specii de chiscari, un exemplar adult poate ajunge la lungimea de 1,2 m si greutatea de 2,5 kg. Apare in Atlanticul de Nord, pe langa coastele Americii de Nord, in toate marile europene, in special in Marea Mediterana.
Particularitatea principala a acestei specii consta in faptul ca in loc de gura prezinta discuri orale numite ventuze, care au o consistenta carnoasa. Comparativ cu corpul pestelui ventuza este mai lata, are marginea franjurata si contine un numar mare de dinti mici care au o dispunere circulara, concentrica si o serie de dinti mari, pozitionati in jurul orificiului bucal. Stabilitatea corpului la aceasta specie este realizata de inotatoarea mediana.
Nu prezinta endoschelet osos, corpul sau fiind sustinut doar de nodocord – o tija cartilaginoasa. In spatele ochilor, pe partile laterale, se pot observa orificiile branhiale care sunt de forma unor pori rotunzi, distantati intre ei, care nu comunica prin intermediul unui sant longitudinal. Asa numita inotatoare codala este de fapt o prelungire a corpului – o coada plata. Nu prezinta vezica inotatoare, ochii sunt mari, situati pe partile laterale ale capului, acoperiti cu un strat transparent de piele, acuitatea vizuala fiind buna.
Coloritul acestui peste este albicios-verzui, pe intreaga suprafata a corpului prezentand un desen marmorat cu pete de marimi diferite, in nuante cafenii, negre sau verzi-maslinii, mai putin pe partea ventrala. Corpul sau se aseamana cu cel al unui tipar, este rotunjit in zona capului si aplatizat in zona cozii, nu prezinta solzi, este acoperit doar de piele lucioasa si mucus ce contine o toxina otravitoare.
Chiscarii marini adulti sunt paraziti, in sensul ca isi folosesc ventuzele pentru a se atasa de alti pesti, atat de bine incat cu greu mai pot fi desprinsi, iar gazdele mor din cauza ranilor si a hemoragiei, create de dintii ascutiti care rod pielea, solzii si carnea, si de limba aspra cu care suge sangele acestora. Ataca o gama larga de pesti de apa dulce si de apa sarata: cod, pastrav, somon, hering, scrumbii si alte specii.
Este un peste care prefera sa-si petreaca timpul in apele marine, doar in perioada de depunere a icrelor migreaza in susul raurilor cu apa dulce, ce au curenti rapizi si fundul acoperit cu pietris, iar izolat traieste in Marile Lacuri din America de Nord. Prezenta acestui peste rapitor in Marile Lacuri are un efect devastator asupra pastravilor si a altor specii de pesti care traiesc aici.
In perioada de imperechere (in lunile de primavara pana la inceputul verii) chiscarii sapa gropi putin adanci in nisipul sau pietrisul de pe fundul apei, in care femelele isi depun ouale ca in niste cuiburi si apoi mor. Puii de chiscari vor suferi cateva stadii de dezvoltare larvara pana in momentul cand ies din oua, iar atunci vor fi niste replici in miniatura ale adultilor. Tinerii migreaza in mare imediat ce au lungimea corpului de 10-20 cm si ajung la maturitatea sexuala dupa 3-4 ani.
Chiscarul marin face parte din ordinul Petromyzontiformes, familia Petromyzontidae. Riscul de disparitie al acestei specii este redus. Acest peste nu este recomandat pentru consum deoarece contine o toxina otravitoare in mucusul pielii. Aceasta toxina dispare prin frecarea pielii cu sare.
Video – Chiscarul marin (Petromyzon marinus):
doamne ce specie ciudata am vazut ieri seara un film cu specia asta e tare periculoasa