Piatra Craivii – reședința înaltă a dacilor

Cine nu a renunțat nici măcar o dată la confortabilul loc din mașină în favoarea potecilor abrupte, înguste și pline de mărăcini nu are ce căuta la Piatra Craivii. Dar, dacă îți iubești țara și istoria ei, dacă ai înțeles că tu faci parte din natură și ea te primește doar dacă vrea, în sânul ei, atunci hai să urcăm împreună cărările abrupte ale dacilor, până la ultima cetate cucerită de Traian!

E mijlocul verii și pașii mă poartă iar, pe drumurile strămoșilor de altădată. Alba Iulia este doar la o aruncătură de băț de Piatra Craivii. Numai 20 km o despart de vechiul Apulon, important centru al dacilor, cu mult înainte de vremea noastră. Există mai multe rute pe care le poți apuca să ajungi în apropierea Pietrei de calcar. Din Platoul Carstic Ciumerna, prin Muntele Bucerzii, din Valea Gâlda (drumul spre Întregalde), traversând Valea Cricău sau din Bucerdea Vinoasă, drum de aproximativ 6 km. Eu pe acesta l-am ales și, deși știam că în mai bine de trei ore voi ajunge în vârf, m-am încumetat la drum. Căldură mare, mon cher, căci în zonă nu mai plouase de mai bine de trei săptămâni și, cum era vară în toi și soarele se plimba nestingherit deasupra noastră.

Drumul șerpuiește, printre tufișuri dese și coline care mai de care mai semețe. Colbul însă îți dă de furcă. Este atât de mult praf pe drumul acela tăiat doar de 4×4 cu ușurință, că mai că îți vine să faci cale-ntoarsă și să te pui undeva, la umbră. Dar cum să renunți când știi că deja pășești pe urmele strămoșilor tăi de odinioară? E drept, ei foloseau cărări mai ferite, pitite printre copaci și, acum mai bine de 1000 de ani și relieful era un pic diferit.

După mai bine de o oră de mers, mai degrabă înotat prin praf, o mână nevăzută parcă îți șterge toată încruntarea de pe frunte și oboseala dispare ca prin minune. Defapt, minunea este chiar în stânga ta: o poiană în formă de inimă, inima verde a Transilvaniei, despre care se spune că așa s-a format, cu ajutorul copacilor din jur, nefiind niciun amestec omenesc în treaba asta! Fain lucru, gândesc, deja încep misterele și nici măcar nu am ajuns la jumătatea drumului către moșii mei!

Și, când tocmai mi-o luase mintea înaintea pașilor, o mașină a Salvamont Alba oprește lângă mine, scurtându-mi oboseala drumului cu vreo două ore și ceva. Peisajul este uimitor: sălbatic, alternant și nu foarte ofertant celor care vin aici doar pentru picnic însoțit de manele. Nu degeaba și-au ales dacii loc de casă aici, în creierii munților unde, pe vremea aceea, numai vulturii se încumetau să ajungă din zbor.

Te vei întâlni în drumul tău cu o stână, la care, numai în primă fază câinii care te vor simți de la depărtare nu vor fi primitori. Însă, cum câinele e prietenul omului de când lumea, va știi dacă ai sufletul curat. Se va gudura pe lângă tine și te va însoți pe creste, mergând mereu înaintea ta, să îți arate calea. Aici, la stâna aceasta am mâncat pentru prima dată în viață bulz ardelenesc. Știi tu, bulz, din acela cu făină de mălai, amestecată cu brânză grasă de oaie și fiert în smântănă până se leagă ca o pastă cleioasă, atât de gustoasă încât ai mânca-o și cu ochii, fără să aștepți să răsufle vreun pic. E o masă consistentă, un prânz cum numai în munți poți primi, de la oierii care taie crestele Trascăului, cu oile lor.

Cetatea se pare că a fost ridicată pe vremea regelui Rubobostes, adică undeva în secolul al III-lea î.e.n dar, definitivată drept fortificație a fost numai în timpul lui Decebal. Arheologii au descoperit aici diferite terase pe care a fost ridicată, iar zidurile ei s-au înalțat mănușă, urmărind crestele de piatră.

Privind-o de la poale stai și te întrebi, ce au avut oamenii aceia în cap de se agățau de stânci, așa? Ce-i mâna tot mai sus, mai adânc în munți, când semenii lor, romanii, își construiau cetățile pe coline și câmpuri? E o diferență mare între primii și ultimii. Mulți ar spune că poate erau speriați de romani! Cu siguranță însă, asta nu e o explicație. În toate mențiunile vremii dacii erau ridicați în slăvi ca fiind cei mai viteji și mai drepți dintre traci! În schimb, îi venerau pe Zamolxe și Cel Unic, iar o astfel de credință, mergea mână în mână cu înălțimile. Drept dovadă, că și aici, la Piatra Craivii s-au descoperit trei sanctuare asemănătoare celor de la Sarmizegetusa Regia, din Grădiștea Muscelului. Aceleași coloane de andezit, aceiași coloși de piatră pe care, nimeni nu știe cum i-au cărat până aici, la fel cum i-au dus, atâția zeci de kilometri, până la Sarmizegetusa.

Drumul e tare anevoios până în vârf. Poteci strâmte, abrupte, mărăcini la tot pasul, creste ascuțite și tăioase, calcar orbitor, alunecos pe vreme umedă, sălbăticie în toată regula. Însă, în toată stâncăraia asta de aici, dacii s-au găsit să-și facă o casă. Mândră, inaccesibilă, aproape de cer. Ultima redută a lui Decebal, în războiul din 105-106 e.n. Se spune că, după căderea Sarmizegetusei, Decebal s-ar fi refugiat aici. Se spune că prin pădurile acestea s-ar fi sinucis, pentru a nu cădea prizonier, romanilor. Numai colții de calcar de aici pot spune ce au văzut în acele vremuri. Numai ei mai pot confirma că cetatea a fost asediată săptămâni în șir de invadatori și, numai pentru că dacii s-au predat, ea a fost cucerită. Însă, dacă privești cu atenție pietrele acestea, dacă ai, cum spuneam, sufletul curat și deschizi bine ochii, tărâmul acesta își va dezlega slovele și îți va spune povestea lui. Evident că va menționa și castrul medieval, semnalat în 1272 drept Castrul Caprei, ridicat peste ruinele fostei fortificații dacice!

Nu-i lucru simplu să fii agătaț de stâncăraia aceasta și să ți se dezlănțuie întreaga natură deasupra. Aici, furtunile încep din senin, ca asupra oricărui vârf de munte. Șuvoaie repezi spală și astăzi calcarul, ca și cum, în mai bine de două mii de ani, tot sângele vărsat aici, în războaiele daco-romane, încă nu s-a curățat. Fii cu băgare de seamă dacă ajungi la Piatra Craivii! Poate, la prima vedere ți se va părea, doar un vârf de munte, ca mulți alții. Însă, dincolo de cadrul natural, Piatra Craivii este unul dintre acele locuri ale devenirii tale ca neam și ca popor! Aici s-a scris istoria începutului nostru. Al tău și al românilor! Aici s-a vărsat sânge pentru libertatea ta și pentru pământul pe care calci. Cinstește-l! Și, când vei ajunge în vârf, adu-ți aminte și de ei, care, odinioară, scrutau înălțimile, neplecându-și capul în fața nimănui și, războindu-se chiar și cu stihiile naturii! Ei sunt în sângele tău! Acela care îți aleargă frenetic prin vene, deasupra tuturor, aici, la Piatra cea albă a Craivii!

NB: Fotografiile aparţin autorului şi nu pot fi preluate fără acordul scris al acestuia!