Piatra filosofală (în limba latină, “Lapis philosophorum”, în limba arabă, “El lksir”, din care a derivat cuvântul “elixir”) este substanţa legendară căutată de alchimişti, din cele mai vechi timpuri, şi căreia i s-au atribuit puteri miraculoase – de a transforma metalele inferioare în aur şi argint, de a vindeca orice boală, comportându-se ca un “medicament” universal şi prin care oamenii puteau să-şi revigoreze corpul, să-şi deschidă mintea, să obţină tinereţea veşnică.

Reunind practicile ezoterice cu speculaţiile filosofice, mistice sau spirituale, cu alte cunoştinţe din astrologie, religie, artă, piatra filosofală a fost, secole la rând, cel mai înalt scop al alchimiei – un domeniu ezoteric, rezervat iniţiaţilor, a cărui denumire vine din cuvântul arab “el-kïmyâ”, provenit, la rândul său, din “Khem” (“țara neagră”), un nume care desemna Egiptul, în antichitate.

Piatra filosofală – originea conceptului

Piatra filosofală, Sursa YouTube
Piatra filosofală, Sursa YouTube

Este dificil să se determine cu exactitate originea istorică a conceptului de “piatră filosofală”, deoarece aceasta a fost menționată în scrierile filosofice și alchimice ale multor culturi antice, inclusiv chineze, egiptene și grecești. În Grecia antică, de exemplu, Heraclit și Democrit au scris despre o ”substanță” care ar fi avut proprietatea de a transforma metalele în aur. În Egiptul antic, alchimiștii au lucrat la îmbunătățirea procesului de fabricare a aurului și s-au străduit să obțină „elixirul vieții”, care ar fi oferit nemurirea.

Cu toate acestea, una dintre primele mențiuni clare, referitoare la “piatra filosofală” se găsește în scrierile savantului persan Jabir ibn Hayyan, din secolul al VIII-lea, cunoscut și sub numele (latinizat) de Geber, care a studiat şi a adus contribuţii remarcabile în domeniul medicinei, chimiei, matematicii, filosofiei, astronomiei şi astrologiei. Mulţi consideră că el a pus bazele științei alchimice și a descris procesul de transmutație (de transformare a unui element chimic în altul).

Potrivit teoriei lui Gerber, fiecare metal este o combinaţie a elementelor fundamentale – pământ, apă, aer, foc – şi a caracteristicilor acestora (pământul – rece şi uscat, apa – rece şi umedă, aerul – cald şi umed, focul – cald şi sec), iar transmutaţia unui metal într-altul nu este altceva decât o reorganizare a calităţilor de bază, mediată de o substanţă sub formă de pudră roşie, numită “al-iksir” (elixir) – adică “piatra filosofală”. De subliniat este şi faptul că învăţatul persan este cel care a descoperit şi una dintre puţinele substanţe care pot dizolva aurul, un amestec de acid clorhidric şi de acid azotic concentrat, numit, la timpul respectiv, “apă regală”.

Piatra filosofală în Evul Mediu şi Renaştere

Secretul pietrei filosofale
Secretul pietrei filosofale

În Evul Mediu, piatra filosofală a devenit o obsesie pentru mulți alchimiști europeni, care credeau că descoperirea acesteia le-ar putea aduce faimă și bogăție. Alchimiștii au petrecut decenii întregi în căutarea pietrei filosofale și au dezvoltat diferite teorii despre natura acesteia și despre modul în care ar putea fi obținută. Aceștia considerau că piatra filosofală era o substanță care trebuia să fie creată prin combinarea unor ingrediente speciale, inclusiv metale comune, substanțe chimice și substanțe organice.

În secolul al XIII-lea, Albert cel Mare sau Albertus Magnus, un călugăr dominican, filozof, teolog, naturalist și chimist german, un excepţional om de cultură, autor, printre altele, al unei enciclopedii impresionante prin informaţie – “De animalibus” – a avut contribuţii interesante şi în domeniul alchimiei şi magiei, prin scrieri precum ”Alchimia”, ”Meteora”, “De mineralibus”.

Lui Albert cel Mare îi este atribuită şi construcţia unei statui “vorbitoare”, o Minervă din lemn, capabilă să execute diverse comenzi, ceea ce i-a determinat pe unii dintre cei care au studiat istoria acelor epoci să vadă într-o astfel de realizare un fel de precursor al “androidului” de astăzi (“android”, din greaca veche -”andrós”/ „al omului” şi “eidos”/ „aspect exterior”, desemnând “ceea ce este de formă umană”).

Potrivit unor texte şi legende, Albertus Magnus ar fi reuşit să descopere şi “piatra filosofală”, un secret pe care l-ar fi transmis discipolului său, Thomas d’Aquino, care a confirmat însă doar că a fost martor la obţinerea aurului prin “transmutaţie”, dar că nu ştie secretul pietrei filosofale.

Paracelsus, medic, filosof şi alchimist, din perioada de final a Renaşterii, era convins de ceea ce el numea “alkaest”, echivalentul pietrei filosofale, un element necunoscut din care au derivat elementele primordiale – pământul, apa, aerul şi focul.

Alchimia în epoca modernă

Piatra filosofală
Piatra filosofală

Odată cu dezvoltarea științei moderne, alchimia şi preocuparea pentru “piatra filosofală” au pierdut din importanță și au fost înlocuite cu alte preocupări științifice și tehnologice. Mai mult, în limbajul actual, o expresie precum “a căuta piatra filosofală” a dobândit mai degrabă o conotaţie ironică, având sensul de consum de timp şi de energie pentru ceva inutil, steril, fără nicio finalitate, care nu poate fi găsit, absurd.

Citește și:  Ce tine lumea unita?

Cu toate acestea, în mod surprinzător, în 2018, o tânără cercetătoare, Megan Piorko, doctorand la Universitatea de Stat din Georgia, preocupată de tema “pietrei filosofale” în opera medicului şi alchimistului din secolul al XVII-lea, Arthur Dee (medic al țarului Mihai I, al Rusiei, și al regelui Carol I, al Angliei), a descoperit, în arhivele Bibliotecii Naționale din Londra, un text codificat, într-unul dintre caietele alchimice ale lui Arthur Dee, care pretindea că deţine o rețetă pentru așa-numita “piatră filosofală”, un elixir mitic al vieții, capabil să transforme metalele de bază în aur sau argint și de a conferi nemurire.

Manuscrisul este legat în țesătură și piele și are 31 de coli de hârtie și pergament. Unele pagini par incoerente, în timp ce altele sunt scrise cu susul în jos. Pe una dintre aceste pagini, cu titlul “Hermeticae Philosophiae medulla”, se poate vedea desenată o tablă ciudată, completată cu litere, conţinând evident un mesaj criptat, pentru care ar fi fost nevoie de o “parolă”. Textul găsit în 2018 a fost publicat integral în 2021.

Piatra filosofală – marele mister descifrat de doi istorici şi un matematician

Hermeticae Philosophiae medulla
Hermeticae Philosophiae medulla

După ce, timp de un an, informaticieni şi câţiva istorici au încercat să descifreze misteriosul manuscris, în 2022, matematicianul și criptologul Richard Bean, de la Universitatea din Queensland, Australia, ajutat de doi istorici, au anunţat-o pe Megan Piorko că au reuşit să rezolve “enigma”, să găsească cuvântul-cheie care să permită descifrarea manuscrisului, implicit secretul pietrei filosofale.

Cuvântul-cheie nu era, de fapt, un singur cuvânt, ci o expresie în limba latină, formată din 45 de litere – “sic alter Iason aurea felicită portabis uellera Colcho” – însemnând “Ca un nou Iason, vei duce Lâna de Aur a fericitului Colchos”, fragment împrumutat dintr-un poem epic despre Iason, personaj din mitologia greacă, cel care, însoţit de argonauţi (eroii care au alcătuit echipajul corăbiei Argo), a pornit în căutarea “lânii de aur”, care s-ar fi aflat în Colchida (teritoriu din Georgia de astăzi) şi care,la grecii antici, era simbolul bogăţiilor răsăritene.

Textul decodat de matematicianul Richard Bean descrie metodele specifice pentru crearea pietrei filosofale, a elixirului vieții. Un pas face aluzie la îndepărtarea unui “ou” alchimic (simbol universal al potenţialităţii) dintr-un cuptor cu ardere lentă (“athanor”), popular printre alchimiști. Următoarele etape explică de cât timp este nevoie pentru ca cele trei faze alchimice universale (negru, alb, roşu) să apară.

Dacă toți pașii sunt urmați corect, se spune în enigmaticul manuscris, “atunci vei avea un veritabil elixir de aur prin a cărui bunăvoință toată mizeria sărăciei este pusă pe fugă și cei care suferă de orice boală vor fi redați sănătății”.

Există deja cercetători dornici să recreeze experimentul lui Arthur Dee

Piatra filosofală
Piatra filosofală

În opinia lui Megan Piorko, odată ce au ajuns la “o transcriere foarte bună a textului în latină, apoi la o traducere în engleză”, echipa de cercetători va contacta şi alţi specialişti care “lucrează la istoria alchimiei și a chimiei, care sunt și absolvenți de chimie şi care au anunţat deja că sunt interesaţi să recreeze experimente alchimice”, pentru a vedea dacă pot copia rețeta lui Arthur Dee, pentru a obţine “piatra filosofală”.

În pofida unui anumit scepticism în privinţa reuşitei, având în vedere că încă de la origini, alchimia a folosit discursuri în două sensuri – unul destinat “publicului larg” și altul abscons, destinat „inițiaților”, poate că această descoperire întâmplătoare a unui manuscris va conduce la o altă perspectivă decât cea simbolică asupra acestui mister – piatra filosofală.

În epoca actuală, multe “convingeri”, multe “adevăruri” acceptate ca fiind imuabile au fost reconsiderate şi reformulate în lumina unor noi descoperiri. Poate că “piatra filosofală”, al cărei secret a fost atât de bine păstrat (şi pe care numai gândirea modernă a dus-o în derizoriu) nu a fost numai o metaforă a “căutării” unui lucru de preţ, căutare mai importantă decât scopul însuşi, ci o cale de acces către esenţa acestei lumi şi a omului însuşi.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.