Pictorul Camille Pissaro a ramas in constiinta iubitorilor de arta prin tablouri celebre, precum “Autoportret”, “Acoperisurile rosii, un colt de tara, iarna”, “Peisaj la Pontoise”, “Louveciennes”, “Bulevardul Montmartre, primavara” etc., aflate astazi in marile muzee ale lumii. Valoarea operelor sale a fost recunoscuta tarziu, poate si pentru faptul ca pictorul a simtit mereu nevoia de a-si redefini arta, schimband tehnicile, viziunea, tematica si reusind, uneori, chiar sa-i socheze pe contemporani, asa cum s-a intamplat cand si-a expus tablourile realizate in maniera “pointilismului” (pictura in puncte).
Pictorul Camille Pissaro s-anascut in colonia daneza Sfantul Thomas, din Insulele Virgine, din Caraibe, la data de 10 iulie 1830. Tatal sau, Abraham, francez de origine portugheza, si mama, Rachel Manzano-Pomie, originara din Antilele daneze, erau comercianti de succes, ceea ce le-a permis sa il trimita pe viitorul artist sa-si continue studiile in Passy, o mica localitate din apropiere de Paris, intre anii 1842 si 1847. La intoarcerea in St. Thomas, acesta leaga o stransa prietenie cu pictorul danez Fritz Melbye, alaturi de care, in anul 1852, pleaca in Venezuela, fara acordul parintilor sai, pentru a putea evita munca alaturi de tatal sau, in afacerea proprie.
In anul 1855, la insistentele tatalui, care ii intelege vocatia, pictorul Camille Pissaro se reintoarce in Franta, pentru a dobandi cunostintele necesare pentru cariera de artist. Odata ajuns in Paris, acesta se angajeaza la “Academia Elvetiana de Arta”, fondata in anul 1815 si condusa de pictorul Charles Gleyre, inca din anul 1844. Aceasta academie nu oferea cursuri specifice, ci doar posibilitatea de a picta dupa modele nud, in acea vreme fiind foarte costisitoare inchirierea unui model de catre un singur pictor. In cadrul acestei academii, Pissarro ii intalneste pe Monet, in anul 1859, iar pe Guillaumin si Paul Cézanne, in anul 1861.
In aceasta perioada foarte boema, pictorul Camille Pissaro se inspira, pentru lucrarile sale, din stilul lui Corot, ale carui lucrari le admirase inca din timpul unui targ international, din anul 1855, si cu care a si intrat in contact. In anul 1859, trimite prima sa lucrare Salonului Oficial, care ii permite sa deschida o expozitie, iar un an mai tarziu se casatoreste cu Julie Vellay, fiica unui prosper viticultor din regiunea Burgundia, care ii va darui artistului opt copii.
In anul 1866, pictorul se muta, impreuna cu familia, in Pontoise, iar in anul 1869, in Louveciennes, pastrandu-si apartamentul din Paris, din apropierea Cafenelei Guerbois, unde il intalneste pe Edouard Manet. In perioada de un an de zile petrecuta in Pontoise, artistul lucreaza alaturi de Guillaumin si il frecventeaza, destul de regulat, pe doctorul Gachet, in Auvers-on-Oise.
Performanta de a fi acceptat de catre Salonul oficial nu-i aduce un beneficiu foarte mare pictorului Camille Pissaro, din punct de vedere financiar, artistul confruntandu-se cu grave probleme. In aceasta perioada, experienta sa de viata, mult mai mare decat cea a lui Renoir, Sisley si Monet, face ca picturile sale sa fie de o deosebita profunzime si maturitate. Artistul foloseste culori modulate pentru a sugera jocul perspectivelor, pastrand, in acelasi timp, si rigoarea compozitiei. Tocmai aceasta rigoare, care se poate observa cu usurinta si in operele elevului sau, Cézanne, face ca artistul sa fie foarte apreciat, in zilele noastre, mult mai apreciat decat in trecut.
In timpul razboiului franco-prusac, din anul 1870, pictorul Camille Pissaro, de nationalitate daneza, paraseste Louveciennes, alaturi de Monet, pentru a se muta in Londra. Toate lucrarile din aceasta perioada au fost lasate in urma de catre cei doi artisti, aproape toate fiind complet distruse de catre prusacii care le foloseau pe post de tava pentru mancare. Odata ajuns in Londra, artistul descopera operele lui John Constable, Joseph M.W. Turner si pe cele ale lui Richard Bonington. La incheierea razboiului, Pissarro se intoarce in Pontoise, unde ramane pentru urmatorii 10 ani ai vietii sale.
Un eveniment marcant in istoria artelor vizuale si al picturii, in special, este colaborarea dintre pictorul Camille Pissaro si Cézanne, care incepe in primavara anului 1872 si care dureaza pana in mai 1874. Cei doi artisti se cunoasteau foarte bine, de aproximativ zece ani, pana in momentul in care Cézanne decide sa se mute, initial, in Pontoise, alaturi de familie, si mai apoi, in Auvers-sur-Oise, in anul 1873, in casa Doctorului Gachet. Colaborarea s-a dovedit a fi foarte fructuoasa pentru ambii artisti, Cézanne adopta stilul practicat de catre impresionisti, iar Pissarro reuseste sa dobandeasca acea picturalitate autonoma pe care si-o dorea dintotdeauna.
In anul 1822, pictorul Camille Pissaro paraseste Pontoise pentru a se muta in Osny, o localitate aflata in apropiere de Pontoise, unde continua sa lucreze alaturi de vechiul sau prieten, Gauguin, si alaturi de discipolii sai, Guillaumin si Cézanne, care continua sa-l viziteze din cand in cand. Opera maestrului se diversifica foarte mult in aceasta perioada, trecand de la peisaje simple, la unele foarte complexe, care reprezentau strazi, piatete, interioare, cu foarte multe caractere, inclusiv tarani. Aceasta perioada este una in care pictorul trece de la peisaje, la portrete, cu un contrast mult mai mare al culorilor si tuse de mici dimensiuni.
In anul 1884, pictorul Camille Pissaro se stabileste in Eragny, localitate aflata in apropierea raului Epte, unde va ramane pana in anul mortii sale, 1903. Contributia lui Pissarro la unificarea curentului impresionist este esentiala, ca si rolul sau de formator al mai tinerilor Van Gogh, Paul Gouguin si Cézanne. Cel din urma i-a purtat maestrului o adevarata afectiune, acesta spunand, adesea, ca este discipolul “umilului si colosalului Pissarro”.
