Edouard Manet s-a nascut la 29 ianuarie 1832, in Paris, intr-o familie care facea parte din inalta burghezie a vremii. Mama sa, Eugenie-Desiree Fournier, era fina lui Charles Bernadotte, printul incoronat al Suediei, iar tatal sau, Auguste Manet, magistrat si judecator foarte influent, care spera ca fiul sau sa ii calce candva pe urme. Chiar daca avea o educatie desavarsita, Manet nu a excelat niciodata in mediul academic, fiind mai degraba inclinat catre pictura si arta in general, motiv pentru care unchiul sau, Charles Fournier, i-a incurajat pasiunea, facandu-i cunostinta cu prietenul sau din copilarie, Antonin Proust.
In anul 1850, Edouard Manet incepe sa studieze, pana in anul 1856, in studioul lui Thomas Couture, unde este influentat, in special, de Velazquez si Goya. Tot in aceeasi perioada, Parisul a trecut printr-o etapa de modernizare si revitalizare, context care stimuleaza atmosfera socio-culturala a vremii. Au fost create mii de locuri de munca pentru largirea strazilor, modernizarea fatadelor, reconstruirea cladirilor vechi, intr-un efort colectiv de a face ca Parisul sa devina cel mai frumos oras din lume. Tocmai aceasta modernitate a fost cea care l-a atras pe Manet, devenind subiectul picturilor sale ulterioare.
Pictorul Edouard Manet si-a inceput cariera cu tabloul “Bautorul de absint”, in 1858, in care era infatisat un om debusolat, pierdut printre umbrele strazilor laturalnice din Paris, si “Muzicianul batran”, din 1862, ca si “La Musique aux Tuileries”. Tehnica aplicarii culorilor, cat si lipsa subiectului, au facut ca picturile sale sa fie foarte diferite de cele aprobate de catre Academie si societate, in general. Pe langa toate acestea, calitatea picturilor sale anticipa cumva pe cea exprimata de impresionisti in picturile lor.
Tabloul “Cantaretul spaniol de chitara”, din 1862 (in prezent expus la Muzeul Metropolitan din New York), subliniaza afectiunea parizienilor pentru tot ceea ce inseamna cultura spaniola, fiind, de altfel, si prima pictura acceptata de inalta societate pariziana. Aceasta acceptare care trebuia sa vina din partea inaltei societati burgheze era foarte importanta pentru Edouard Manet. In mod ironic insa, recunoasterea i-o aduce pictura “Dejeuner sur l’herbe” (Dejun pe iarba), din 1863, refuzata de catre juriul expozitiilor, alaturi de alte cateva sute de picturi. Aceasta recunoastere nu a venit sub forma de lauri sau felicitari, ci sub forma de critici foarte dure.
Nudul din tabloul lui Manet nu era o nimfa sau o creatura mitologica, ci o parizianca alaturi de doi barbati imbracati. Prin iluminarea frontala si eliminarea tonurilor de mijloc, pictura a fost catalogata drept vulgara si a zguduit modalitatea traditionala de a picta. Urmatorul tablou, “Olympia”, creat tot in 1863, a produs un efect similar, fara ca Manet sa aiba vreo intentie de a naste un scandal. Toate aceste tehnici inovative introduse de Manet au atras insa atentia lui Pierre Renoir si Claude Monet.
Intre 1867-1871, evenimentele politice si razboiul franco-prusac au transformat Parisul intr-un oras infrant si saracit, evenimente ilustrate de Edouard Manet, in “Executia lui Maximilian”, “Razboiul civil” si “Baricada”. Tabloul “Executia lui Maximilian”, din 1868, nu a putut fi expus din cauza costumelor mult prea “franceze” ale calailor. Manet continua, in 1868, cu “Balconul”, “Portretul lui Emile Zola” si “Calea ferata”, in 1872.
In 1874, reputatia de artist experimental si de lider al impresionistilor a lui Manet este deja stabilita. In cafeneaua Cafe Guerbois, situata in apropierea studioului pictorului, se tineau nenumarate sedinte de creatie cu Renoir, Sisley, Degas si Pissaro, chiar daca Manet nu era tocmai foarte incantat de rolul de lider al avangardei, astfel ca, in 1874, cand impresionistii au deschis prima lor expozitie la studioul Nadar, Edouard Manet a refuzat sa participe. Pictorul nu a expus niciodata in cele opt expozitii impresioniste, dar nu a renuntat la a fi un adept al curentului, lucrand impreuna cu Monet, in Argenteuil, in 1874 si sustinandu-si prietenul din punct de vedere financiar.
In ultima sa capodopera, “Bar at the Folies-Bergère”, din 1882, Manet elimina tonurile de mijloc si se intoarce la o paleta mult mai sobra, transformandu-l pe privitor in participant la imaginea din tablou. In timp ce personajul central este femeia de la bar, pictura este plina de o „menajerie” intreaga de personaje, de la cupluri care stau pe scaune, la trapezisti. Candelabre stralucitoare si lumini electrice umplu toata portiunea de sus a picturii, contradictiile optice abundand si aici, ca si in lucrarea “Dejeuner sur l’herbe”.
Prin picturile sale, Edouard Manet a sintetizat viata moderna si, chiar daca multe dintre operele sale sunt pline de contradictii si, din cand in cand, de o lipsa de perspectiva, ele nu fac decat sa reflecte realitatea veritabila a Parisului acelor vremuri. Controversatul pictor a incercat intotdeauna sa redea atmosfera zilelor sale intr-o viziune inconfundabila. De la cersetori, la prostituate si pana la marea burghezie, scopul sau a fost acela de a crea o “arta sincera”, asa cum insusi artistul marturisea la un moment dat. Manet se stinge din viata la 30 aprilie 1883, din cauza unui sifilis netratat, lasand in urma 420 de tablouri in ulei si foarte multe pasteluri.
