Viata inca de la inceputuri
Pictorul Eugene Delacroix s-a nascut la data de 26 Aprilie in anul 1798, fiind unul dintre cei mai importanti pictori francezi din perioada romantismului. Nascut in Charenton Saint-Maurice, langa Paris, ca ultimul copil al familiei, duce inca din frageda pruncie o viata plina de incercari printre care spanzuratoarea, oparirea, riscand sa moara sufocat si otravit. Cand moare tatal sau (prefectul Bordeaux-ui de atunci), micutul Delacroix se muta la Paris impreuna cu familia si incepe sa studieze la Liceul Imperial, primind totodata si o educatie aleasa, face si scrima si continua sa studieze muzica.
Cand isi pierde si mama, familia Delacroix se destrama, iar artistul, avand doar varsta de 16 ani, se vede nevoit sa locuiasca impreuna cu sora si cu sotul acesteia, locuinta in care isi gaseste marea dragoste a tineretii – camerista Elisabeth, pentru care tanarul invata si limba engleza, ca sa poata comunica. Cu aceasta ocazie el incepe sa citeasca si marii clasici precum Byron si Shakespeare, care il fac si mai instabil emotional.
Succesele si finalul tragic
Toate lucrarile pictorului Eugene Delacroix au fost inspirate de modelele feminine care totodata i-au devenit si iubite, tanarul fiind plin de farmec si de nonsalanta, avand un mare lipici la femei. Se imprieteneste si cu Victor Hugo si cu Charles Nodier, datorita carora incepe sa cunoasca o serie de oameni la fel de importanti precum avea si el sa ajunga, printre care Dumas si Stendhal. Abia la varsta de 24 de ani isi expune primul tablou, care poarta numele de „Dante si Vergiliu in Infern” si cu un an mai tarziu pleaca spre Mexic, si incepe studiul intens asupra picturii spaniole.
Incepe apoi sa decoreze biblioteca din Palatul Bourbonilor, biblioteca chiar din incinta palatului Louvre, precedata de Salonul Pacii si pictura altor biserici din Paris, capodopere care au fost urmate de o mare realizare: acceptarea pictorului in cadrul Academiei de Arte Frumoase ca membru. Nu numai femeile erau muzele sale ci si natura, care avea o importanta majora in simbolistica lucrarilor sale. In anul 1884, pictorul Eugene Delacroix se retrage intr-o casuta pe care o inchiriaza in Champrosay si impreuna cu servitoarea sa de casa isi petrece restul vietii. In anul 1863 in primavara, marele pictor a facut o febra mare si tintuit la pat, isi da sufletul in ziua de 13 august, zi intr-adevar cu ghinion, in anul 1863 si este inmormantat cu patru zile mai tarziu la biserica Saint-Germain-des Pres.
Printre picturile sale cele mai de seama se numara: Dante si Vergiliu in Infern, prima pictura de altfel realizata in anul 1822, Moartea lui Sardanapal, Macelul din Chios din anul 1824, Femei din Alger, Lupta de cai arabi intr-un grajd, Autoportret cu vesta verde, Intrarea cruciatilor in Constantinopol, Libertatea conducand poporul realizat in anul 1830, frumosul tablou Rapirea Rebecai din anul 1858, Lupta lui Iacob cu Ingerul realizat intre anii 1855 si 1861. Pictorul Eugene Delacroix a avut expozitii numeroase in cele mai faimoase muzee ale lumii si s-a bucurat de o viata frumoasa alaturi de multi prieteni de nadejde, spre deosebire de alti pictori ai vremii care au fost supusi nenorocului si nesansei.
Pro si contra Delacroix
In ciuda faptului ca pictorul a fost considerat si o influenta daunatoare asupra artei din acele vremuri din cauza faptului ca era diferit, mai ales in momentul in care a fost admis ca membru al Scolii de Arte Frumoase, el a primit supranumele de „lup la stana de oi”. Inca de la prima sa lucrare, Delacroix a fost considerat cel care stigmatizeaza pictura vremii, cel care dauneaza in cel mai subtil mod, atragand multe critici si multe atacuri violente verbale, totodata i se aduc si multe reprosuri, fiind si acuzat cum ca ar sti numai sa faca schite si nu sa deseneze in adevaratul sens al cuvantului, numit in multe situatii – diletant.
Tanarul artist insa nu da atentie deloc criticilor ce ii sunt aduse si isi vede de spiritul sau, pictand in continuare si aprofundandu-se in universul sau, fara sa tina seama de norme si clisee, care il constrangeau. Desi aparent a avut numai critici in timpul vietii, a atras si cativa aparatori de partea sa, acestia fiind desigur si printre prietenii si cunostintele sale. S-a bucurat si de aprecierea tinerilor scapati de sub jugul scolii romantice, care i-au dat supranumele de maestru, impartind impreuna cu acestia aceleasi idei si conventii de viata.
Dar aceste critici nu au fost pur si simplu verbale, ele au dus cu sine si la izolarea pictorului timp de sapte ani, acesta nemaiavand voie sa expuna in galeriile publice. Desi a fost unul dintre cei mai atacati artisti ai acelei vremi, exact asa cum aprecia si Baudelaire, spunand ca nici un alt artist nu a fost mai huiduit si mai atacat decat pictorul Eugene Delacroix, acesta a fost apreciat la adevarata sa valoare abia dupa moarte, ironie a sortii care ii vizeaza pe toti marii artisti in timpul vietii.
