Pictorul Gustav Ioan Hlinka s-a nascut la 6 iunie 1947 in localitatea Steierdorf-Anina din judetul Caras-Severin. Tot in aceasta localitatea urmeaza cursurile primare si gimnaziale si scoala profesionala in Oravita. Inca din aceasta perioada participa la expozitiile organizate la sfarsitul de an scolar, talentul sau deosebit in arta desenului fiind remarcat si indrumat de profesoara de desen Mariana Grozav.
In anul 1969 urmeaza cursurile serale ale Scolii de Arta din Resita, pe care le termina in 1972. Talentul sau este remarcat in: peisagistica, grafica, acuarela, pictura naiva si arta moderna. Debuteaza cu lucrari de grafica in tus, tempera si pictura in ulei din anul II al Scolii de Arta din 1971. Artistul s-a bucurat de atentia publicului amator de arta, atat in tara cat si in strainatate. A participat la numeroase expozitii de grup si expozitii personale la care a avut un mare succes.
Pictorul Gustav Ioan Hlinka activeaza in asociatii si fundatii printre care: Societatea Numismatica Romana, Asociatia Filatelica Caras-Severin (unde realizeaza grafica filatelica, medalii, machete de stampile, plicuri, intreguri postale), Asociatia Judeteana a Artistilor Plastici Amatori (1976-1988), Membru fondator al Cenaclului ,,Nicolae Popescu” din Resita (1988) si ocupa functia de vicepresedinte al cenaclului in perioada 1991-1995, Membru al Fundatiei Artei Naive Universale, Presedinte al Gruparii pictorilor de etnie germana din Resita incepand din anul 1996, Membru fondator si vicepresedinte al Fundatiei de Arta Naiva Vintila Arplana.
Participa la numeroase expozitii de grup in diferite orase: Resita, Bucuresti, Baile Herculane, Caransebes, Pitesti, Turnu-Severin, Iasi, Timisoara, Bacau, Galati, Cluj, Garana si Toplita.
Importante sunt urmatoarele picturi: ,,In oras”, ,,La cules”, ,,Iarna geroasa”, ,,La patinaj”, ,,Stiuletele”, ,,Paznicul ciupercilor”, ,,Iarna’, ,,Biserica de la Garana”, ,,Primavara” etc.
Pictorul Gustav Ioan Hlinka participa si la expozitii de grup organizate in strainatate: Bielefeld Hepper din Germania (1992 si 1994), Expozitia romano-germana ,,Heimat” de la Muzeul Banatului Montan din Resita (1993), Expozitia omagiata La Fontaine de la Caen Franta (1995), Expozitia de la Galeria particulara de la Saarbrucken din Germania (2004).
,,Registrul sau pictural, cu deosebire peisajele si naturi moarte, au determinat bune aprecieri din partea cronicarilor de specialitate. In ceea ce priveste contributia la stralucirea artei naive caras-severinene nu putem trece peste participarile sale cu lucrari la saloanele internationale de arta naiva…Lucrarile poarta aceeasi marca a determinarilor cromatice in tuse vesel-tragice, recuperarea unor tipologii ale traditiei in secvente dominate de ideea naiva, de exprimarea voluntarista a vietii satului banatean de munte” (Dr.Prof.Ionel Bota, poet, critic de arta).
Premii si distinctii primite de Pictorul Gustav Ioan Hlinka: Premiul III la Expozitia Judeteana (1977), Premiul II la Expozitia Interjudeteana (1979), Premiul II pentru pictura la Expozitia Nationala (1981), Premiul III pentru grafica la Expozitia Nationala (1981), Premiul II pentru pictura la Expozitia Nationala (1981), Premiul I si Titlul de laureat pentru pictura la Expozitia Nationala (1983), Medalia de argint a orasului Bielefeld Hepper din Germania (1992), Placheta orasului Neumarkt in Steirmark din Austria (1993), Premiul ,,Eminescu si titlul de Cavaler al Ordinului Cultural, Eminescu 1868-Oravita” (2006). De asemenea, participa la tabere de creatie in: Baile Herculane, Oravita, Toplita, Garana etc.
Participa cu lucrarile sale la Saloane Internationale de Arta Naiva: Salonul International Arta Naiva de la Bucuresti (1999 si 2003) si Salanul International Arta Naiva de la Bacau (2002).
Pictorul Gustav Ioan Hlinka deschide expozitii personale mult apreciate care au avut loc la: Casa de Cultura a Sindicatelor din Resita (1980), Sala de expozitii a Hotelului Minerva de la Baile Herculane (1989), Sala de expozitii a Clubului Minier de la Anina (1992), Sala de expozitie a Bancii Raiffeisenbank Neumarkt-Scheifling din Neumarkt in Steiermark din Austria (1993), Sala de expozitie a scolii primare de la Bielefeld-Brake din Germania (1993), Expozitia de la Biblioteca Judeteana ,,Paul Iorgovici” de la Resita (1994), Sala de expozitie a Bancii Raiffeisenbank Neumarkt-Scheifling din Neumarkt in Steiermark din Austria (1995), Galeria Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National de la Resita (1997), Galeria Directiei pentru Cultura din Resita (1998), Expozitia din Holul Teatrului Vechi din Oravita (2000), Galeria Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National, omagierea a 30 de ani de activitate expozitionala din Resita (2001), Expozitia de la Centrul Social ,,Frederic Ozanam” cu lansarea de arta naiva Doina&Gustav Hlinka (2004), Expozitia de la Teatrul Mihai Eminescu din Oravita (2006), etc.
Lucrarile sale fac parte din mari colectii de la importante muzee precum: Muzeul de Arta Naiva din Pitesti, Castelul Forchtenstein Casa Europei ,,Karl Brunner” din Austria, Muzeul Banatului Montan din Resita, Primaria orasului Bielefeld Hepper din Germania, si altele.
,,Pictorul Gustav Ioan Hlinka nu vrea numai sa placa cu lucrarile sale, el vrea sa adreseze un mesaj celor din jur ca expresie a crezului sau artistic. Se simte atras de natura si a aratat asta intr-o maniera deosebit de personala si arta naiva. Peisajul se naste in pictura naiva a lui Gustav Hlinka ca un gen deosebit” (Prof.Titus Crisciu)