Desi pictura cu cerneala este o tehnica pe care o experimenteaza si unii artisti contemporani, indiferent de spatiul cultural caruia ii apartin, originile ei sunt foarte indepartate in timp si tin de cultura Orientului, mai exact de cultura chineza si de cea japoneza. Aceasta arta a aparut in China si are o vechime de peste 2500 de ani, asa cum o demostreaza picturile cu cerneala pe matase care au fost descoperite in mormintele Regatului Chu (secolele al V-lea–lea – al IV-lea i.Hr.), in provincia Huan.
La Muzeul Palatului Imperial din Beijing, se pastreaza cel mai vechi peisaj – “Plimbare primavara” – realizat in acest stil traditional, datand din secolul al V-lea d.Hr., in care muntii, lacurile, caii, siluetele umane sunt desenate cu multa minutiozitate si expresivitate. Din timpul Dinastiilor Tang si Song (secolele VII-XIII) se pastreaza alte “bijuterii” picturale, precum “Doamne cu flori in par”, de Zhou Fang, “Pe malul raului la Sarbatoarea Luminii”, de Zhang Zeduan, in care detaliile sunt surprinse cu atata acuratete, incat se poate distinge, din vestimentatie, rangul social al fiecarui personaj.
Cel de al doilea tablou este o capodopera a lui Zhang Zeduan, impresionanta prin cele 550 de personaje surprinse, la care se adauga palanchine, sarete, barci incarcate cu cereale etc. toate atat de bine redate, incat privitorul are senzatia ca “aude” vacarmul multimii. Teme favorite ale picturii cu cerneala au ramas, de-a lungul secolelor, florile si pasarile. S-au conturat, in timp, doua directii, in pictura chinezeasca traditionala: una, in cadrul careia, imaginile trebuiau sa fie cat mai verosimile, prin linii delicate, dar precise, si alta, in care acelasi efect este obtinut prin linii foarte stilizate.
Esential era, insa, pentru toti pictorii, sa surprinda esenta (sensul) realitatii pictate. Jocul luminilor si al umbrelor, de care erau atat de preocupati artistii europeni ai Renasterii, nu este important in pictura chinezeasca. Multe spatii raman albe, dar din contrastul alb-negru, imaginea dobandeste si mai multa expresivitate. Deoarece aceasta pictura cucerneala nu suporta retusuri, pensulele si materialele (cerneala, hartie foarte fina, extracte de plante si substante minerale) aveau un rol foarte important.O particularitate a acestor picturi consta in integrarea in pictura a unor texte poetice, caligrafiate cu multa eleganta, menite sa sublinieze tema.
Artistii japonezi sunt cei care au dat si mai multa stralucire picturii cu cerneala(incepand cu secolul al XIV-lea), pe care ei o numesc “suiboku-ga” sau “sumi-e”, o pictura executata exclusiv in cerneala neagra, considerata suprema expresie a caracterului “inalt” al artei. Pensulele sunt facute din par de capra, de cerb sau de lup, nu trebuie sa fie prea flexibile, astfel incat sa poata reda linii diferite, printr-o simpla miscare a mainii. Cerneala care urma sa fie folosita se punea intr-un recipient din șist (roca stratificata), care avea si un compartiment pentru apa.
Praful de cerneala era extras din funingine de lemn de pin ars sau din funingine de ulei de rapita. Hartia cea mai buna se obtine din fibre de lemn de dud. Denumirile japoneze pentru diverse tipuri de hartie sunt Ma-shi, Kozo-shi, Gashen-shi etc. In privinta tehnicilor, care se invata prin studiu si exersare indelungata, trebuie evidentiat faptul ca, pentru un bun rezultat, artistul trebuie sa se concentreze asupra traseului pensulei, avand in minte imaginea completa a desenului, fara sa fie foarte preocupat de nuante sau de elemente de compozitie. Echilibrul interior si emotia bine stapanite sunt cele care trebuie sa conduca pensula, intr-un admirabil exercitiu spiritual.
Pictorii japonezi (si cei de astazi, nu numai in vechime) folosesc rastimpul in care amesteca praful de cerneala cu apa, in recipientul de piatra, pentru meditatie si concentrare, astfel incat, in momentul in care pensula atinge hartia sunt pregatiti sufleteste si siguri pe ei. Pensula se tine perpendicular pe hartie, astfel incat bratul sa fie aproape paralel cu suprafata pe care se lucreaza.
Concentrarea artistului care executa pictura cu cerneala nu este un aspect care sa fie ignorat sau tratat cu usurinta. “Suiboku-ga” (”sumi-e”) nu este numai o scoala de pictura, ci si o filosofie, pe care japonezii le-au asimilat gratie preotilor budisti Zen. Albul si negrul , contrastante si armonioase, in acelasi timp, corespund, in plan simbolic, dualitatii Yin si Yang. Pictorul va trebui sa redea esenta lucrurilor, prin forme si linii, dupa ce s-a conectat la energia universului si, implicit, a sinelui, prin contemplatie si meditatie. Imaginile frecvente din picturile cu cerneala japoneze, orhideea, crizantema, ciresul, pinul etc. sunt nu numai realitati transpuse in arta, ci si simboluri ale spiritului.
Pictura cu cerneala ocupa si in prezent, in cultura Orientului, un loc privilegiat, si artistii europeni o descopera cu tot mai multa uimire, inspirandu-se adesea, nu neaparat in privinta tehnicilor, ci pentru a intelege esenta tulburatoare a spiritului asiatic, atat de profund in simplitatea lui.