Pictura in tempera sau pictura pe baza de ou este pictura realizata prin folosirea mediului pictural cu uscare rapida, alcatuit din pigment combinat cu un mediu hidrosolubil (de cele mai multe ori un material de consistenta gelatinoasa, ca de exemplu albusul de ou) care are o durata de viata foarte mare. Acest mediu ofera multe avantaje – are drept componenta de baza apa, poate fi non-toxic, in functie de pigmentii folositi, si este, categoric, permanent, avand o densitate mult mai mare si fiind mai opac. Spre deosebire de picturile in ulei, pictura in tempera nu se va ingalbeni, nu-si va modifica culoarea si nici nu va deveni transparenta, pe masura ce trece timpul.

Daca la toate acestea mai adaugi si faptul ca nu va trebui sa adaugi solventi toxici, atunci, cu siguranta, incercarea acestui mediu te va tenta. Spre deosebire de acrilice, culorile sunt foarte rezistente, clare, luminoase si pure. Tempera pe baza de ou este si o varianta ecologica, pentru ca nu contine amoniac sau formaldehida (compus pro-cancerigen) si se poate curata cu foarte mare usurinta, prin folosirea de apa si sapun. Pictura in tempera este ideala pentru ca iti poti prepara singur tempera pe baza de ou, motiv pentru care vei sti, fara nicio indoiala, ce contine, fiind si mult mai ieftina decat vopselurile gata facute, disponibile in magazinele de profil.

Pictura pe baza de ou, Foto: recipes.hypotheses.org
Pictura pe baza de ou, Foto: recipes.hypotheses.org

Cand sa nu folosesti tempera pe baza de ou?

Aceasta tehnica a folosirii vopselei tempera pe baza de ou este potrivita pentru suprafetele rigide, ca, de exemplu, lemnul. In cazul in care pictura este facuta pe hartie sau material, chiar daca tempera se va usca sub forma unei pelicule de film, este destul de susceptibila la cojire. Pictura in tempera este frecvent folosita in cazul icoaneor (bizantine) pe lemn, lucrari de o neasemuita frumusete si luminozitate, care incanta privirile in orice imprejurare. Suprafata rigida pe care se va aplica tempera pe baza de ou trebuie sa fie atent pregatita, pentru ca aceasta trebuie acoperita cu o alta suprafata absorbanta, in care tempera se va impregna.

Este foarte important de stiut ca stratul in care este aplicat acest pigment trebuie sa fie subtire, pentru ca, in cazul in care este prea gros, acesta va crapa, lucrarea fiind compromisa. Pictura in tempera are un timp de uscare foarte scurt, dar durata de realizare a unui tablou in aceasta maniera este foarte mare, pentru ca, din punctul de vedere al tehnicilor, este asemanatoare cu pictura in ulei, fiecare strat de vopsea necesitand un anumit timp de uscare. Tempera pe baza de ou a fost intens folosita inainte de introducerea vopselurilor in ulei, in secolul al XV-lea, dar pentru ca nu permitea o prea mare mobilitate (cand se picta in aer liber, de exemplu, in mijlocul naturii, in piete publice etc.), a fost pentru o vreme inlocuita complet cu pictura in ulei, care putea fi folosita indiferent de loc.

Citește și:  Pictorul William Hogarth, un mare autor de stampe satirice si gravuri
Tempera pe baza de ou, Foto: fitzconservationstudents.wordpress.com
Tempera pe baza de ou, Foto: fitzconservationstudents.wordpress.com

Pigmentii pierduti:

Unii dintre acei pigmenti folositi, de-a lungul timpului, pentru crearea capodoperelor lumii au fost pierduti cu desavarsire. Pictorii antichitatii foloseau diferite tipuri de sol si roca din anumite zone geografice, pentru a obtine pigmentii folositi in pictura in tempera, dar, din nefericire, informatiile referitoare la locurile si metodele acestora au fost complet pierdute. Restauratorii care se ocupa de reconditionarea vechilor picturi se afla, in momentul de fata, intr-o situatie aproape imposibila, pentru ca nu mai pot potrivi pigmentii originali, folositi in acele opere de arta. Una dintre cele mai recente “culori pierdute”, redescoperite, este o culoare foarta rara de purpuriu, din Elvetia.

Restauratorii care lucrau la refacerea Manastirii elvetiene Maria Einsiedeln aveau nenumarate probleme din cauza unei nuante de violet, motiv pentru care au apelat la cunostintele vaste in domeniu ale lui George Kremer – expert in pigmenti istorici. Dupa foarte multi ani de cautari, acesta a reusit sa gaseasca roca din Alpii elvetieni care are exact aceasta culoare atat de pretioasa.

In categoria pigmentilor istorici care infrumuseteaza pictura in tempera, si care mai exista si in ziua de astazi, fara a fi folositi, se numara Violetul Tyrean Imperial, care era atat de rar si pretios, incat era folosit doar pe imbracamintea regilor si marilor preoti. Acesta este obtinut dintr-o scoica ce poarta numele de Purpura Lapillus. Sepia naturala, folosita adesea in pictura secolului al XVIII-lea, era colectata de la molusca marina, din “sacii” ei de cerneala, fiind si foarte toxica, asa cum erau, de altfel, majoritatea pigmentilor folositi in antichitate, multi artisti decedand la varste destul de timpurii.

Printre cei mai bizari pigmenti folositi in pictura in tempera se numara galbenul indian care era rezultatul obtinut prin evaporarea urinei vacilor hranite cu mangrove. Rosul carmin foarte puternic era compus din corpurile insectelor femele care se hraneau cu florile de cactus, iar pigmentul ce poarta denumirea de Caput Mortum (ad literam – “capul mortului”) era compus din invelisul mumiilor descoperite in acea perioada si, pe cale de consecinta, in momentul de fata nu mai poate fi folosit, in principal din cauza unei lipse cronice de mumii (care sa mai fie descoperite). Artificial, acest pigment este obtinut prin combinarea rosului sienna cu maro inchis-negru.

Este evident ca pictura, chiar daca, in principal, ca orice arta, tine de viziunea si de talentul artistului, nu poate fi conceputa in afara materialelor si a tehnicilor aplicate, care se innoiesc permanent (uneori inspirandu-se din cele vechi), dar care par a fi, astazi, mai putin excentrice decat unele mentionate anterior.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.